Românul dat naibii care imediat repară, construieşte şi pe deasupra e om serios, ca şi specialistul, tot de-ai noştri, care le dă clasă celor din compania sau institutul de prin lume unde a ajuns să lucreze (deseori, şi să dirijeze vreun departament vital) e pe cale să devină mit cu tot mai puţin corespondent în realitate. O ştiam după dezinteresul potenţialilor candidaţi faţă de învăţământul profesional şi după nemulţumirile angajatorilor faţă de pregătirea absolvenţilor. Acum o spun şi străinii ale căror laude faţă de români pe trepte de calificare de jos până sus ne serveau drept argumente că la noi se învaţă carte şi meserie ca lumea; şi o spun chiar susţinut cu date de investigaţie şi cu aprecieri de analiză.
Consiliul Investitorilor Străini tocmai a realizat ediţia pe septembrie a sondajului periodic efectuat pe un eşantion reprezentativ dintre membrii ei privind percepţia asupra mediului de afaceri din România. Un rezultat important prin recurenţa răspunsurilor este acela că „România nu mai este competitivă din punctul de vedere al disponibilităţii forţei de muncă calificate”. Este, pentru prima dată din 2015, de când se aplică sondajul, când calitatea pregătirii forţei de muncă româneşti e pusă la îndoială. Acum doi ani lipsa forţei de muncă era reclamată de numai un sfert dintre investitorii străini chestionaţi.
Problema se regăseşte şi într-o cercetare la zi făcută de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) între companiile membre: Raportul de conjunctură România 2018. Lipsa de personal calificat rezultă ca problemă semnalată în rând cu instabilitatea juridică și cea politică. Dificultăţile privind nivelul de pregătire a forţei de muncă, subliniază raportul AHK România, „se referă atât la învățământul superior, cât și la formarea profesională. Gradul de mulţumire a continuat să scadă. Doar 13% din companiile chestionate sunt mulţumite sau foarte mulţumite, pentru 30% situaţia este satisfăcătoare, dar mai mult de jumătate (57%) sunt nemulţumite și foarte nemulțumite”. Ca apreciere în sine asupra calităţii profesionale a absolvenţilor, raportul nu aduce noutăţi, ci reiterează mereu invocata lipsă de legătură a formării din şcoală cu cerinţele din economie: “Companiile au nevoie de un sistem dual de formare funcțional, deoarece practica din timpul studiilor lipsește de cele mai multe ori”. Totuşi, conform rezultatelor la zi, “opinia companiilor legată de calificarea angajaților s-a îmbunătățit ușor față de anul trecut, dar este încă sub așteptările și cerințele companiilor chestionate. Astfel, 39% din cei chestionați sunt mulțumiți de calificarea profesională, respectiv foarte mulţumiţi, ca și în 2017, în timp ce 27% își exprimă nemulțumirea. Restul de 34% sunt satisfăcuți de calificare angajaților”. Dincolo de rezultate, îngrijorătoare este aprecierea la nivel de sistem: „Atât în ce privește calitatea sistemului universitar, cât și cea a sistemului de învățământ profesional, companiile sunt mai degrabă nemulțumite”.
Aprecierile îngrijorătoare dinspre mediul de afaceri confirmă stări care persistă şi se agravează în ceea ce priveşte educaţia şi formarea din România. Calitatea slabă a rezultatelor de la nivel preuniversitar şi eşecul la examenele naţionale reduc posibilităţile de acces la învăţământul superior. Mulţi dintre cei care totuşi intră în facultăţi duc cu ei la acel nivel carenţe de pregătire. Aceasta se referă atât la conţinut, cât şi la atitudine. Vin cu informaţii puţine, adunate dintr-o învăţare puţină. Pe deasupra, vin cu un grad mare de suficienţă şi de aproximare care le-a fost cultivat în şcoală şi încurajat în societate. Nu e surprinzător că spre mediul economic vin absolvenţi nepregătiţi şi mai ales pregătiţi „în linii mari”, din moment ce în şcoală şi în jurul acesteia este promovată aproape apologetic diminuarea informaţiei (văzută în opoziţie falsă cu creativitatea), este cerută extinderea a ceea ce ţine de opţional în detrimentul necesarului de bază, este cultivat datul cu părerea în detrimentul exactităţii, interdisciplinaritatea este cerută înaintea deţinerii de cunoştinţe pe discipline şi aberaţia e considerată originalitate. Resursa umană nu are cum să fie calificată corespunzător cerinţelor din economie din moment ce creşte în ideea că „nu contează ce ştii, ci contează ce ştii să faci”, iar „pregătirea” ca autodidact este socotită exemplu de calificare profesională.
