Ziua Distinşilor Vizitatori în cadrul exerciţiului „CETATEA 2019”

CETATEA 19 este un exerciţiu tehnic de comunicaţii şi informatică (CISEX), care se desfăşoară în perioada 9 – 18 octombrie în mai multe locaţii din România, cu participarea a aproximativ 900 de militari, conducerea exerciţiului realizându-se din cazarma Bazei 42 comunicaţii şi tehnologia informaţiei Râşnov.

„Apreciez în mod deosebit efortul depus în timpul Exerciţiului, şi îmi exprim încrederea că veţi acţiona, în continuare, cu perseverenţă şi dăruire pentru a implementa în structurile Aliate cele mai moderne concepte şi tehnologii pentru creşterea nivelului interoperabilităţii. Interoperabilitatea cu structurile NATO şi UE a reprezentat şi reprezintă în continuare o prioritate pentru Armata României. Esenţa acestui proces este reprezentată de creşterea nivelului de pregătire a resursei umane pentru a fi în măsură să execute acţiuni pe întreg spectrul acţiunii militare, dar mai ales în contextul conflictelor de tip hibrid, generate de actualul mediu de securitate. Participarea la exerciţii multinaţionale creşte nivelul de pregătire, profesionalism şi eficientizează coordonarea globală cu aliaţii şi partenerii în perioadele de criză. Astfel, structurile de comunicaţii şi informatică au ocazia să-şi testeze gradul de interoperabilitate într-un exerciţiu complex, dificil, care foloseşte capabilităţi moderne de luptă” a transmis generalul-locotenent Daniel Petrescu militarilor prezenţi la exerciţiu.

Structuri specializate ale Armatei României (din cadrul Comandamentului Forţelor Întrunite, Direcţiei Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii, Statului Major al Forţelor Terestre, Statului Major al Forţelor Aeriene, Statului Major al Forţelor Navale, Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale, Comandamentul Apărării Cibernetice, Agentia de Informaţii Geospaţiale a Apărării şi Comandamentului Logistic Întrunit), participă pe întreg teritoriul naţional, alături de detaşamente din ţări membre NATO (Italia, Polonia şi Bulgaria), observatori din Grecia, Centrul de Excelenţă NATO pentru Modelare şi Simulare din Roma şi un detaşament din Republica Moldova în calitate de stat partener, la planificarea, realizarea şi controlul structurilor de forţe naţionale şi NATO.

Bazat pe un scenariu fictiv, exerciţiul a avut drept scop planificarea, realizarea şi evaluarea sistemului de comunicaţii şi informatică necesar exercitării comenzii şi controlului structurii de forţe a Armatei României.

Exerciţiul presupune integrarea unor capabilităţi specifice mediului multinaţional pentru reţelele de misiune, dezvoltarea şi testarea acestora, precum şi evaluarea interoperabilităţii sistemelor de comandă, control, comunicaţii, computer, informaţii, supraveghere şi cercetare (C4ISR) naţionale cu cele ale NATO şi ale partenerilor, în mediu static şi dislocabil.

Începând cu anul 2017, exerciţiul CISEX CETATEA este extins la nivel regional, cu participare multinaţională, este inclus în programul NATO de instruire şi exerciţii (Military Training and Exercise Program) şi, începând din acest an a fost înscris în cadrul programului de instruire consolidată la nivel întrunit (Combined Joint Enhanced Training), iniţiativă regională de cooperare militară, propusă de România la summitul NATO din Ţara Galilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here