World Experience Festival, la Cluj-Napoca, între 13 și 16 iunie

World Experience Festival a ajuns la cea de-a V-a ediţie (a fost cunoscut anterior ca Festivalul Ambasadelor), dar, în acest an, pentru prima dată, vine şi la Cluj-Napoca, între 13-16 iunie, orbitând în jurul tematicii legate de Muzica Neştiută a Lumii.

Organizatorii au realizat o listă pentru care nu trebuie să ratezi acest festival, care te provoacă să asculţi şi alt fel de muzică, pe care nu o întâlneşti în fiecare zi.

I. Vei intra în contact cu peste 25 de culturi şi vei cunoaşte peste 100 de artişti din întreaga lume. Acestea sunt cifre impresionante, ce zici? Eşti pregătit(ă) pentru o călătorie emoţionantă şi transculturală pe parcursul globului? Un mozaic de stiluri, influenţe şi ritmuri muzicale din ţări precum Senegal, Haiti, Egipt, Cuba, India, Indonezia, Thailanda, Israel, Iran, Siria vor veni în completarea muzicienilor europeni consacraţi din Elveţia, Spania, Franţa, Suedia şi România, într-un efort cultural ce va demonstra că muzica este o forţă care ne ajută să înţelegem alte culturi şi să comunicăm dincolo de bariera cuvintelor. Dincolo de scenă, artiştii vor organiza şi workshopuri muzicale ad-hoc, vor participa la conferinţe, vor povesti despre culturile lor şi vor aştepta cu nerăbdare curiozităţile voastre.

II. Vei avea un program muzical de deschis mintea şi hrănit imaginaţia. Doar la WEF, între 13-16 iunie. vei avea ocazia să descoperi fascinantul stil Word Music, ce înseamna mbalax-ul (ritm muzical specific Senegalului), tarabul oriental, vei descoperi poveştile grioţilor din vestul Africii, incantaţiile voodoo, dar cu vână de blues din Haiti, vei întâlni sunetul deopotrivă melancolic, dar puternic, al Korei (o harfă africană cu 26 de corzi) la care va cânta chiar un muzician cu sânge albastru din Senegal sau vei cunoaşte un legendar muzician din această ţară, pe Pape Djiby Ba şi a lui orchestră afro-elveţiană-franceză. Muzicieni din Siria vor transmite mesaje de pace şi toleranţă pe scena festivalului, iar exotismul Asiei Peninsulare va fi adus de Esantronics – adică un amestec hibrid de molam (muzica tradiţională a etnicilor din Laos şi din zona de nord-est a ţării, Isan) şi dub, hip-hop şi electro şi de performance-ul muzical mistic din Bandung, Java de Vest. Iar aceasta e doar lista scurtă.

Groove, Jazz, Funk, Afrobeat, Pop şi Rumba, Folk, Flamenco, Blues-Rock, Salsa, Bhangra, percuţie orientală, toate aceste stiluri se vor regăsi pe scena festivalului, construind o poveste cu totul, iar sunetele şi dansurile tradiţionale reorchestrate vor vorbi de la sineatunci când chitarele, bass-ul, percuţia tradiţională, dansurile energice, instrumentele de suflat, împreună cu vocea profundă a soliştilor creează un adevărat dialog între culturi.

Acum, spune şi tu, când mai poţi avea ocazia să întâlneşti să trăieşti o experienţă multiculturală atât de intensă? Vezi aici primii artişti care au confirmat participarea: https://world-experience.ro/2019/04/14/world-experience-festival-in-premiera-la-cluj/.

III. Nu vei avea nevoie să ştii multe limbi străine pentru a te bucura de experienţa festivalului. World Experience Festival îţi propune o experienţă unică, pe care, cu siguranţă, o vei savura timp de patru zile. Şi un lucru important de menţionat este faptul că nu ai nevoie de cunoştinţe lingvistice speciale, deoarece muzica este cea care uneşte la WEF şi chiar dacă nu vei înţelege versurile, cu siguranţă te vor prinde ritmurile. La festival vom vorbi o singură limbă cu toţii, muzica, care va exista în toate activităţile organizate sub umbrela festivalului.

IV. Vei avea o multitudine de activităţi sub deviza „multiculti”. La acest festival, cu siguranţă, nu vei apuca să te plictiseşti, deoarece ai posibilitatea de a participa la foarte multe micro-evenimente, în afară de concerte, vor fi expoziţii, photo-booth-uri exotice, workshopuri muzicale şi de dansuri din mai multe zone ale lumii, conferinţe informale cu artiştii şi multe alte surprize pregătite de organizatori prin care vor aduce lumea întreagă mai aproape de voi.

V. Experienţa nu te costă nimic…sau aproape nimic. La World Experience Festival vor fi activate trei locaţii principale: Teatrul Naţional Cluj, Casa de Cultură a Studenţilor şi Casino-Centrul de Cultură Urbană din Parcul Central, iar organizatorii propun atât activităţi deschise publicului larg, cât şi o serie de spectacole live cu intrare, dar preţurile încep de la doar 53 de lei şi se găsesc pe Entertix.ro. Este o formulă pe care am gandit-o pentru ca experienţa festivalului să fie accesibilă oricui sub o formă sau alta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here