USR: Liviu Pop vrea să treacă Legea Manualului, declarată neconstituţională

Sursa foto: PressOne

Uniunea Salvati Romania (USR) susține că senatorul PSD Liviu Pop vrea să treacă, marți, de Senat, Legea Manualului care a fost declarată neconstituțională anul trecut, profitând de atenția pe Legea Bugetului.

,,Profitând de atenţia pe Legea Bugetului, Liviu Pop vrea să treacă, astazi, de Senat, Legea Manualului declarată neconstituţională, anul trecut de CCR. Pe ordinea de zi a Comisiei de Învăţământ de la Senat intră Legea Manualului. Dar nu e vorba de o lege care „să reglementeze achiziţia manualelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar”, cum apare la priorităţile Ministerului Educaţiei Naţionale din Legea Bugetului de stat, ci de elaborarea manualelor (mai exact se va face achiziţie de manuscrise, nu de manuale). Propunerea copiază integral legea declarată neconstituţională anul trecut (din cauza încălcării procedurilor parlamentare). Acum propunerea legislativă a fost depusă la Senat, ca primă cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind decizională (traseul unei legi ordinare).

Modul de operare, e tipic PSD. Pe 5 februarie a fost depusă la Senat şi, în aceeaşi zi, a intrat la avize, iar astăzi e pe ordinea de zi la Comisia de Învăţământ pentru raport. Liviu Pop încearcă să profite de faptul că atenţia presei şi a cetăţenilor e pe Legea Bugetului, ca să treacă Legea Manualului, măcar de Senat fără dezbatere reală şi fără să mai facă valuri”, se arata in comunicatul transmis de USR.

„Practic, legea reglementează criteriile şi modul centralizat de elaborare a manualelor. Vor fi maxim trei manuscrise pentru fiecare materie, ale căror drepturi de autor vor fi achiziţionate de minister în urma competiţiei organizate pe baza metodologiei pe care tot MEN o adoptă. Coroborat cu prioritatea, din aceeaşi Lege a Bugetului de stat, de „susţinere a Editurii Didactice şi Pedagogice”, e evident că editarea şi tipărirea se vor face de această editură. Art. 4, alin. 1) şi alin. 2), arată clar că în competiţie intră autori/coautori cu manuscrise, nu edituri cu un manual complet (inclusiv editat).

„E vorba Editura Didactică şi Pedagogică care a devenit „celebră” anul trecut, după gafele monumentale din manualele de biologie, geografie şi istorie. Cele cu Turnu Măgurele plasat prin Mehedinţi, Marea Moartă în locul Mării Roşii, cu ficatul în partea stângă şi în care elevii erau întrebaţi „cine şi cum se produce urina”. Pentru toate aceste gafe care au făcut necesară retipărirea tirajelor, plătite, în cele din urmă, de toţi cetăţenii, din bugetul public, Liviu Pop vrea să premieze Editura Didactică şi Pedagogică cu această lege”, a transmis senatorul Mihai Goţiu.

Legea Manualului intră în contradicţie cu Ordinul de ministru al Ecaterinei Andronescu (nota bene: ministrul nu se numără printre semnatarii propunerii legislative), publicat în Monitorul Oficial pe 5 februarie 2019 (în aceeaşi zi în care proiectul Legii Manualului a fost depus la Senat!), care reglementează procedura de evaluare şi de achiziţie de manuale (nu de manuscrise) şi în care „ofertantul” este definit ca „operator economic care a depus proiecte de manuale şcolare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here