Unde mergem

curierul-national-feature-image

Mâine. La Teatrul Dramaturgilor Români, (Calea Griviţei nr. 64-66, Bucureşti), de la 18.00, ”Mazurka”. Mazurka este un spectacol emoționant, o odisee în mitul lui Chopin: geniul muzical și omul Chopin. Spectacolul nu este unul biografic, ci mai degrabă o încercare de a devia de la realitatea absolută la cea spirituală. Discrepanța dintre creația muzicală și experiența umană este tragică și comică în același timp. Realizat sub cheia replicii „Toți iubesc muzica, dar nu și omul”, spectacolul îl aduce în prim-plan pe omul Chopin, incapabil să iubească, să mențină o relație. Text și regie: Alexander Hausvater. Cu: Lari Giorgescu, Gavril Pătru, Antoaneta Cojocaru. Scenografie: Viorica Petrovici. Muzică: Cari Tibor. Light design: Lucian Moga. Concept video: Constantin Şimon şi Andrei Ştefan Florea.

Până la 22 iunie. La Galeria Galateca, Str. C.A. Rosetti nr. 2-4, tel. 0376.203.178, expoziţia ”Genica Athanasiou: muză şi parteneră a lui Antonin Artaud”. În cadrul Sezonului România-Franța 2019, Muzeul Național al Literaturii Române, în colaborare cu Institutul Francez din București, vă invită la Expoziția „Genica Athanasiou: muză și parteneră a lui Antonin Artaud”. Muzeul își propune familiarizarea publicului român cu figura prea puțin cunoscută la noi a actriței de origine română Genica Athanasiou, cu o carieră de aproape 40 de ani în lumea scenei și a filmului francez. Coordonator program: Ioan Cristescu, Director MNLR. Curator: Laurence Meiffret. Scenograf: Andreea Sandu. Grafică: Petru Șoșa. Suport multimedia: Marian Golescu. Coordonator expoziție și catalog: Ioana-Marta Mureșan.

Până la 23 iunie. La Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului, Cinema PRO, Cinemateca Eforie, Institutul Maghiar din Bucureşti, Centrul Ceh, Institutul Goethe, Instituto Cervantes, Spaţiul Public European, are loc cea de-a 23-a ediție a Festivalului Filmului European: peste 55 de filme de ficțiune (drame, comedii, biografii, thrillere, SF, fantastice, pentru copii), documentare și scurtmetraje. Programul complet al proiecţiilor, disponibil la: http://ffe.ro/2019/programfilme/

Până la 18 august. La Muzeul Naţional de Artă Contemporană, (str. Izvor nr. 2-4, tel. 021.318.91.37), Expoziția Gnomonica, a artistului Raphaël Zarka, este organizată în cadrul Sezonului România-Franța 2019 și poate fi vizitată la etajul IV al muzeului. Intrând în rezonanță cu tabloul mural dezvoltat în prealabil de pictorul britanic Christian Hidaka pentru proiectul personal Unhooked a Star, opera lui Zarka se deschide către un nou câmp de potențialități și mitologii personale. Curator: Ioana Mandeal. Asistent de proiect: Ronan Le Creurer. În colaborare cu: Galerie Michel Rein, Paris/Brussels.

Sursă: zilesinopti.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here