Un subiect fierbinte în țările europene: repatrierea jihadiştilor ce s-au alăturat grupului Statul Islamic

foto: aktual24.ro

Repatrierea jihadiştilor plecați din țări europene să lupte alături de grupul Statul Islamic face obiectul unei aprinse dezbateri nu doar în Franța. Deși în țările europene există reticențe, Washingtonul le-a cerut să-i preia și să-i judece conform legislației proprii pe cetățenii lor plecați să se alăture Daech.

Ipoteza reprimirii a celor circa 130 de persoane (între care 70 de minori) plecate în Siria pentru a se alătura Daech este un subiect de aprinse dezbateri în Franța, începând de la guvern. Florence Parly, ministrul francez al Armatelor, aflată în vizită în Irak, s-a pronunțat în favoarea reprimirii persoanelor respective în Franța pentru «a se evita dispersarea lor». Presa franceză a consemnat însă declarația tatălui unui militar francez ucis de un terorist ce acționa în Franța, Mohamed Merah, cunoscut și văzut în compania unor francezi plecați în Siria pentru a se alătura forțelor Daech. Acesta cere «solemn» președintelui Emmanuel Macron să oprească luarea unei astfel de decizii, să refuze reîntoarcerea jihadiştilor francezi în țară și să-i lase în sema autorităților siriene. Chestiunea reîntoarcerii jihadiştilor nu preocupă doar Franța. Duminică, Moscova a organizat repatrierea a 27 de copii ruși ale căror mame sunt deținute în Irak sub acuzația de apartenență la grupul Statul Islamic. Belgia a început tratative cu Crucea Roșie internațională pentru repatrierea – via Damasc – a copiilor unor jihadiști plecați să se alăture Statului Islamic. De reamintit că, la începutul săptămânii trecute, Washingtonul a cerut și celorlalte țări să repatrieze și să-i judece după propriile legislații pe cetățenii lor jihadiști, deținuți în Siria de către forțele rebele FDS, susținute de coaliția internațională.

Maria Capitaine
Corespondent la Strasbourg
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here