Un „lup tânăr” vrea să fie primar într-un oraș din Maramureș

facebook.com

Cel mai tânăr candidat la primăria orașului Săliștea de Sus, în vârstă de numai 24 de ani, susținut de o echipă tânără, formată din oameni foarte bine pregătiți, s-a decis să aducă un suflu nou și să lupte împotriva incompetenței și corupției, sub sloganul: „E timpul competenței și al oamenilor noi!”.

Cristian Opriș este expert evaluator al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior – ARACIS, și este licenţiat în „Ştiinţe Administrative” la Universitatea din Bucureşti şi în „Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică” la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” din Bucureşti.

Anunțarea candidaturii pentru primăria orașului său natal nu a fost o decizie ușoară pentru Cristian, însă a fost cu siguranță una necesară în opinia acestuia, motivat fiind de neregulile și lipsa de inițiativă dovedită de primărie în rezolvarea acestora. „Nu o primărie are un oraș la dispoziție, ci un oraș are o primărie care este în serviciul lui!!!”, este mesajul tânărului candidat.

„Orașul Săliștea de Sus e condus din 2004 de un primar care s-a plimbat pe la mai toate partidele care au fost la guvernare (PD,PD-L, PNL, PSD), dar pentru oraș nu a făcut nimic. Nu e posibil ca, în 2019, un oraș să nu aibă de câțiva ani apă potabilă la robinet, iar primăria să nu facă nimic. Pe site-ul primăriei, nu se găsesc informațiile care obligatoriu ar trebui să fie publice, conform legii. Orașul stagnează.

Ne uităm cu invidie la vecinii noștri din orașul vecin. Oraș care a ajuns să fie mult mai dezvoltat decât al nostru, deși este mult mai mic, și cu toate acestea, cetățenii săi au cerut prin referendum local să redevină comună. Noi nu simțim că suntem oraș, decât în taxele și impozitele pe care le plătim, iar cei din primărie în salariile pe care le încasează.

Aproape toți aleșii locali ai orașului sunt supuși primarului, chiar dacă oficial sunt în opoziție, din acest motiv nu au nicio inițiativă. Unii funcționari publici ai primăriei nu respectă niciodată programul de muncă, petrecându-și timpul oriunde altundeva decât la birou, iar ce este mai rău, e că deja cetățenii s-au obișnuit cu asta, de parcă ei ar fi în slujba funcționarilor și nu invers.

Sunt susținut de o echipă tânără, formată din oameni foarte bine pregătiți, care, la fel ca și mine, s-au săturat de incompetența și corupția din primăria orașului Săliștea de Sus.

Nu voi implica în proiectul meu niciun om care a făcut politică locală. Toți oamenii politici locali si-au demonstrat potențialul. E timpul competenței și al oamenilor noi!

Cu siguranță voi candida din partea unui partid politic. În acest moment, iau în calcul doar două variante. PNL sau USR+.”, ne-a declarat Cristian Opriș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here