Turismul românesc, susţinut de voucherele de vacanţă

sursa foto: romaniatv.net

Anul trecut, peste un milion de bugetari au beneficiat de vouchere de vacanţă acordate de către Guvern, fapt ce a avut ca rezultat dezvoltarea turismului românesc.

Sezonul estival 2018 a fost unul dintre cele mai bune din ultimii 20 de ani pe litoral şi la munte, încasările înregistrând o creștere de 25%.

Guvernul a decis ca toţi salariaţii din sistemul public să beneficieze şi în următorii doi ani, 2019 – 2020, de vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei/persoană.

Hotelierii şi agenţiile de turism propun acordarea voucherelor de vacanță în format electronic, sub forma unui card, care ar simplifica modalitatea de plată.

Reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR) au declarat într-o conferinţă de presă că sistemul voucherelor de vacanţă ar trebui îmbunătăţit prin folosirea lor în extrasezon şi în anumite regiuni ale ţării, deoarece utilizarea lor cu preponderență în sezonul estival, lunile iulie şi august, pe Litoral, conduce la scumpiri şi la scăderea numărului de turişti străini.

S-a spus că turismul pe Litoral şi în Deltă nu se poate dezvolta într-un ritm susținut decât dacă sezonul va fi de nouă luni pe an, urmărindu-se atragerea de turiști români și străini și în celelalte luni ale anului.

De asemenea, s-a observat că voucherele folosite s-au concentrat pe unele regiuni, şi nu pe cele pe care se dorea dezvoltarea lor conform strategiei de ecoturism. S-a propus chiar ca voucherele să fie date cu valabilitate în extrasezon.

Acordarea în continuare a voucherelor de vacanță în sistemul bugetar a avut ca urmare pentru companiile de turism creșterea vânzărilor pentru toate destinațiile turistice românești.

De exemplu, reprezentanții companiei de călătorii EXIMTUR au menționat că, pentru sezonul 2019, locurile pe litoral s-au vândut în proporție de 60% , iar estimările sunt că până la jumătatea lunii iunie acestea se vor epuiza. Pe primul trimestru al anului 2019, vânzările aferente desinațiilor de pe litoral au fost mai mari cu 87% față de același trimestru din anul 2018.

Sezonul estival a început și pe primul loc ca destinație se află stațiunile de pe litoral, măcar și pentru un week-end.

În topul preferințelor turiștilor români se află stațiunile Mamaia și Eforie Nord.

Sunt foarte căutate noile hoteluri deschise în ultimii ani în partea de nord a stațiunii Mamaia datorită serviciilor moderne pe care le acordă: plajă proprie cu șezlonguri incluse, piscină, loc de joacă pentru copii etc.

În stațiunea Eforie Nord, sunt deosebit de solicitate unitățile hoteliere care oferă turiștilor proceduri SPA și proceduri de tratament.

Și în sudul litoralului românesc s-au făcut investiții având ca scop creșterea numărului de turiști. În stațiunile Venus și Saturn, unitățile hoteliere au fost supuse unui proces amplu de renovare care a dus la creșterea numărului de hoteluri de 3 și 4 stele.

Potrivit datelor anunțate de Institutul Național de Statistică, la 31 iulie 2018 România avea un număr de 353.300 locuri de cazare turistică; cele mai multe locuri se aflau în hoteluri cu 196.700 locuri, apoi pensiunile agroturistice cu 48.600 locuri, pensiunile turistice cu cu 35.800 locuri, vilele turistice cu 16.000 locuri și hosteluri cu 14.200 locuri.

Pentru dezvoltarea în continuare a turismului românesc trebuie acordată importanţă și creșterii investițiilor în infrastructură. Este un lucru știut că multe obiective turistice se confruntă cu problema drumurilor rutiere care nu le permit turiștilor să ajungă în bune condiții la destinație.

Peste câteva zile va începe minivacanța de Rusalii 2019.

Vremea se anunță caniculară în majoritatea regiunilor țării, deci să ne bucurăm de soare la mare, la munte, în parcuri sau piscine.

Roxana Petcu
Director economic | Auditor financiar
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here