Topul firmelor.Cele mai performante companii, premiate

0
Sursa foto: B1

Cele mai performante companii din România au fost premiate. Camera de Comerț și Industrie a României a organizat la Romexpo cea de-a 25-a gală a Topului Național al Firmelor. Acest clasament s-a impus drept parte integrantă a culturii de business din țara noastră.

Peste 12.000 de companii din agricultură, industrie sau turism au fost luate în calcul în realizarea clasamentului. Acestea au o cifră totală de afaceri de aproape 165 de miliarde de euro și un număr de 1,3 milioane de salariați.

La evenimentul organizat la Romexpo a pariticipat și președintele României, Klaus Iohannis.

“Companiile pe care le conduceţi reprezintă exemple de urmat privind modul în care mediul de afaceri românesc devine mai puternic, mai performant și crează bunăstare pentru toți. Dezvoltarea sustenabilă are loc doar dacă se bazează pe creșterea susținută și calitativă a investițiilor și a productivității”, a spus Președintele României.

Topul Național al Firmelor, organizat în exclusivitate de Camera de Comerț și Industrie a României, este de un sfert de secol un reper pentru mediul de afaceri.

“În anul 1994, dintr-o săracă bază de date de 1.000 de societăţi, pe primele 15 locuri s-au calificat 759 de societăţi comerciale. Iată-ne în 2018, când vorbim de o bază de date de 688.016 societăţi comerciale la 31.07, şi vorbim de primele 10 locuri ocupate de 12.472 de societăţi comerciale”, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie, Mihai Daraban.

Mihai Daraban a vorbit despre necesitatea investițiilor în cercetare.

“Zicem noi cã acești 25 de ani au reprezentat o etapã. Cred cã trebuie sã intrãm în etapa urmãtoare, cred cã trebuie sã învãțãm de la faptul cã EUROSTAT-ul ne-a plasat pe ultimul loc la inovare-cercetare și cred cã prioritatea noastrã în viitor trebuie sã fie aceasta”, a adăugat acesta.

Ambasadorul SUA a vorbit despre nivelul in crestere al schimburilor comerciale dintre România și America.

„Volumul schimburilor bilaterale de bunuri dintre țãrile noastre în ultimii 5 ani a fost 28%. Volumul investițiilor directe americane în România din ultimii 5 ani a crescut cu 80%, și este acum 3,6 miliarde de dolari, și dupã calculele mele, SUA sunt al 5-lea mare investitor din România.

Numãrul companiilor americane care au investit în România sau al companiilor cu capital american a crescut cu peste 13% în ultimii 5 ani și acum include peste 7.600 de companii”, a spus Hans Klemm.

Oamenii de afaceri au vorbit despre principalele provocari de pe piata economica.

„Lipsa calificată de forță de munca întampinata de toate societățile comerciale din România. Acești oameni nu se regasesc într-un mediu oportun să fie plătiți pentru eforturile pe care le depun”, a declarat Răzvan Păunescu, om de afaceri.

Clasamentul a fost organizat în baza unor indicatori care vizeazã cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, eficiența utilizãrii resurselor umane și a capitalului angajat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm scrie un cometariu
Te rugăm introdu numele tău