”The Ballad of Buster Scruggs”, melodramă western marca fraţilor Coen

1
Foto: Cinemagia

Primele impresii la vizionarea celei mai recente pelicule semnate de fraţii Coen (Joel şi Ethan), care şi-au făcut un nume în peisajul cinematografic contemporan prin mai multe filme de succes, au fost că într-adevăr au geniu în a te introduce în lumea western-ului, dintre cei din cinematografia contemporană fiind printre cei mai buni (vezi şi multipremiatul No Country for the Old Men, o dramă/thriller care ar fi putut rămâne în istoria cinematografiei ca o capodoperă dacă nu ar fi avut un final destul de slab, şi remake-ul după True Grit, pe care, personal, l-am vizionat cu plăcere), dar – cu tot regretul – impresia pe care mi-a lăsat-o personajul Buster Scruggs, care dă şi titlul filmului, a fost chiar cea a unui măscărici, cum îl şi numeşte unul dintre localnici. Într-adevăr trăgea cu arma ca nimeni altul, dar avea maniere şi discurs de Stan şi Bran, ceea ce nu prea cadra cu lumea Vestului Sălbatic.

Al doilea episod, cel cu jefuitorul băncii dintr-un mic ţinut, e mult mai reuşit, dacă pe primul l-aş nota cu 7, acesta merită chiar 9, e mult mai dramatic, mai tensionat, iar tendinţa irezistibilă către comic din final e de o calitate sensibil superioară punerii în scenă precedente, ultimul cadru fiind formidabil.

Al treilea este încă şi mai bun, reprezentaţiile tânărului infirm sunt prilej de a adresa lumii cuvinte pline de sens şi de profunzime, este o mică poveste cumplită, cu un sfârşit de un tragism aparte, care te face să te gândeşti foarte mult la legile nescrise, dar crude, care guvernează destinul acestei omeniri din care fiecare facem parte.

Partea a patra, filmată într-un cadru natural superb, spune, într-un mod mai simplu, dar emoţionant, povestea unui bătrân căutător de aur ale cărui tenacitate şi credinţă în succes nu pot fi înfrânte nici de vitregiile naturii, nici de viclenia şi răutatea semenilor.

Secvenţa a cincea este excelent regizată şi are mai multă acţiune decât ar putea părea în prima sa parte, când se axează mai mult pe dialog, dar o acţiune care arată, în primul rând, cât de dure erau regulile în Vestul Sălbatic şi cât de uşor puteai să cazi pradă morţii. E ca o adevărată lecţie de viaţă, spusă în acelaşi cadru ca şi precedentele, dar într-un alt mod.

În sfârşit, ultima parte este un fel de meditaţie asupra dragostei, vieţii şi morţii pusă în scenă ca într-o mini-reprezentaţie de teatru (parţial absurd) ce se desfăşoară într-o trăsură. E diferită de celelalte, dar are farmecul ei.

Per ansamblu, o realizare absolut remarcabilă a fraţilor Coen, care se ridică la înălţimea aşteptărilor, are la început un fel de iz de tragicomedie, dar pe măsură ce înaintează îşi pierde din tuşa comică şi devine o veritabilă melodramă western, profesionist pusă în scenă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm scrie un cometariu
Te rugăm introdu numele tău