Suntem campioni în UE la creşterea bugetului alocat comunicaţiilor

Gospodăriile din Uniunea Europeană au cheltuit anul trecut peste 200 miliarde euro (echivalentul a 1,3% din PIB-ul Uniunii Europene) pentru „comunicaţii” (servicii poştale şi de telefonie şi fax), ceea ce reprezintă 2,3% din cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor, arată datele Eurostat, publicate în această dimineață.

În perioada analizată (2008-2018), cea mai ridicată viteză de creștere a bugetelor alocate comunicaţiilor în totalul cheltuielilor de consum a fost în România, iar cea mai mare contracție a înregistrat-o Estonia.

Cele mai mari ponderi ale cheltuielilor pentru comunicaţii în cheltuielile totale de consum le au Bulgaria (4,8%), Grecia (4,4%) şi România (4,1%).

Pe primele locuri în UE după ponderea cheltuielilor pentru comunicaţii în cheltuielile totale de consum sunt gospodăriile din Bulgaria (4,8%), Grecia (4,4%) şi România (4,1%). La polul opus, gospodăriile care alocă cel mai mic procent din cheltuielile lor totale de consum pentru comunicaţii sunt cele din Luxemburg (1,3%), Marea Britanie (1,6%), Danemarca şi Austria (ambele cu 1,9%). Pe parcursul ultimului deceniu, 2008-2018, comunicaţiile au fost domeniul care a înregistrat cea mai semnificativă scădere a cheltuielilor, în UE, scrie Agerpres.

Dacă în 2008 gospodăriile din UE alocau, în medie, 2,8% din totalul cheltuielilor de consum pentru comunicaţii, în 2018 ponderea lor a scăzut la 2,3%, ceea ce reprezintă un declin de 0,5 puncte procentuale. Între 2008 şi 2018 ponderea cheltuielilor alocate comunicaţiilor în totalul cheltuielilor de consum a scăzut în majoritatea statelor membre UE, cu excepţia a patru ţări unde au crescut, cel mai mare avans fiind înregistrat în România, de la 2,1% în 2008 până la 4,1% în 2018, adică un salt de două puncte procentuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here