Sprijin financiar în valoare de 30 milioane de euro pentru Republica Moldova

Sursă foto: nordnews.md

Comisia Europeană a aprobat, joi, acordarea de asistență macrofinanciară pentru Republica Moldova în valoare de 30 de milioane de euro, conform Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Proiectul este în valoare de aproximativ 100 milioane EUR, este destinat să asigure Republicii Moldova un sprijin consistent pentru acoperirea necesităților de finanțare externă în procesul implementării unei vaste și ambițioase agende de reforme structurale.

Această plată este o expresie a sprijinului pentru implementarea reformelor-cheie vizând ameliorarea standardelor democratice și protejarea statului de drept în Republica Moldova. Comisia Europeană este gata să-și continue colaborarea strânsă cu autoritățile RM pentru a contribui la realizarea unui set larg și ambițios de reforme economice și structurale necesare pentru asigurarea locurilor de muncă, a creșterii economice și a investițiilor în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova”, a declarat Pierre Moscovici, Comisarul European pentru Afaceri economice și financiare, impozitare și vamă.

Deși eliberarea primei tranșe a programului a fost pusă în așteptare -datorită datorită unei evaluari bazate pe decizia Curții Supreme de Justiție privind invalidarea netransparentă a rezultatelor alegerilor în Chișinău – ca urmare a schimbării guvernului, în iunie 2019, care a adus cu sine un proces de combatere a corupției, Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă consideră acum că au fost îndeplinite condițiile politice prealabile pentru a proceda la plata primei tranșe a programului AMF.

Serviciile Comisiei Europene și Serviciul European de Acțiune Externă vor continua să monitorizeze îndeaproape și să evalueze îndeplinirea angajamentelor specifice în materie de politici și a condițiilor politice prealabile înainte de a doua și a treia tranșă a programului AMF.

Plata în valoare de 30 de milioane EUR va fi compusă din 10 milioane EUR sub formă de granturi și 20 de milioane EUR sub formă de împrumuturi, informează sursa citată.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here