Societatea contemporană şi sindromul de tip psihiatric

sursa foto: curiousmindmagazine.com

Un preambul necesar la cele ce le voi spune în continuare este un fragment dintr-o discuţie pe care am avut-o, în urmă cu aproape un deceniu, cu un medic psihiatru. Acesta (în fapt aceasta, fiindcă e vorba de o femeie) îmi spunea că, după ani îndelungaţi de practică, încă nu-şi poate explica anumite manifestări sau tipuri de comportament.

Printre sindroamele incriminate se număra şi acela al contrazicerii unor obiceiuri de către un individ supus aceloraşi înclinaţii (exemplul pe care mi l-a dat a fost cel al unei femei care ar practica pe ascuns prostituţia, dar care ar ataca în public acest obicei ”reprobabil”, spunând că trebuie eradicat – şi îmi dădea exemplul politicienilor care, în opinia domniei sale, ar face cam acelaşi lucru, ca principiu vorbind). Şi îmi mărturisea că, oricât ar fi studiat teoretic şi practic psihiatria, nu-şi putea explica cum cineva poate face aşa ceva.

Nu numai că mă raliez nedumeririi sale, dar constat că este o tară cât se poate de prezentă şi în momentul de faţă.

Aţi întâlnit pe cineva care să se mire că, dacă arunci o canistră cu benzină în pădure şi îi dai foc, pădurea va fi incendiată? Sau că, dacă cineva ingerează ciuperci halucinogene, începe să aibă vedenii?

La o altă scară şi cu alte exemple, aceste lucruri se petrec chiar sub ochii noştri.

Ne plângem că există violenţă pe stadioane, că apar criminali în serie de-nu-se-ştie-unde, că s-ar putea să avem o criză a pensiilor ş.a. Un caz care face vâlvă chiar în zilele acestea este cel al părinţilor care îşi violau propriii copii, minori, şi transmiteau înregistrările prin internet, situaţie în care a intervenit DIICOT, cu sprijinul FBI şi al Europol. Un alt subiect mult-discutat de presă este cel al studiului PISA 2018, care relevă rezultatele slabe ale elevilor, o bună parte dintre aceştia fiind consideraţi ”analfabeţi funcţionali” (cu o foarte slabă capacitate de interpretare a textelor parcurse – n.n.).

Să recapitulăm. Nu există efect fără cauză sau, cum spune un proverb, ”nu iese fum fără foc”. Aţi văzut o reflectare mai mare cantitativ, aproape obsedantă, a excesului de violenţă, a crimelor în serie, a abuzurilor sexuale sau de altă natură decât cele din filmele şi serialele care umplu ecranele televizoarelor zi de zi? (A fi anormal a devenit aproape o garanţie că vei deveni subiect de peliculă). Aţi întâlnit, în istoria recentă, o cantitate mai mare de pornografie ”revărsată” peste tot, pe internet, la televizor, pe DVD-uri decât cea din ultimul deceniu? Aţi întâlnit o propagandă mai înverşunată pentru folosirea smartphone-ului ca instrument pentru a afla tot, inclusiv a te instrui şi a-ţi completa cultura generală, fără a verifica întotdeauna corectitudinea datelor, decât cea din ultima vreme?

Nu spun că ar trebui impusă o cenzură care să ”şteargă” tot, fiindcă am luptat din greu ca să scăpăm de cenzură. Dar o triere a materialelor difuzate, o diminuare a excesului de conţinut de tipul celui menţionat, o cenzură a bunului-simţ, dacă vreţi, trebuie să existe.

Altfel, se va adeveri un alt proverb, potrivit căruia ”cine seamănă vânt, culege furtună”, aceasta incluzând, desigur, şi amplificarea unor efecte faţă de cauzele care le-au determinat.

Şi ne vom trezi întrebându-ne: Ce ne facem? De ce cad copiii noştri pradă abuzurilor? De ce ”X” a fost violată, de ce ”Y” a sfârşit tăiat în bucăţi? De ce un elev sau altul dă rezultate atât de slabe? De ce lumea nu mai are încredere în politicieni? De ce ne aflăm în mijlocul unei crize economice, sociale, morale?

Chiar: de ce?

Mihai Gîndu
Piața Artei
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here