Şi mentalităţile ucid, nu doar incompetenţa şi corupţia

sursa foto: pinterest.com

Toată lumea vorbeşte despre cazul fetei răpite şi ucise din Caracal, a devenit subiectul zilei, prioritate naţională.

Cad capete, se fac dezbateri televizate.

Ce aş vrea să comentez, dincolo de aspectele pe care le ştiţi foarte bine de la tv sau din presa scrisă.

Dincolo de incompetenţa unui funcţionar, de reacţia prea lentă a autorităţilor sau de realitatea mult mai gravă că e posibil ca Gheorghe Dincă, pe lângă acţiunile proprii, să fi fost un pion al unei reţele mult mai extinse, se cuvine să ne oprim asupra unui aspect poate mai puţin discutat în asemenea momente tensionate, tragice, anume acela al mentalităţii.

De câte ori aţi auzit teza, susţinută de nenumăraţi bărbaţi, indiferent că se aflau după multe pahare sau nu, că femeia este bună numai pentru sex?

Sincer, eu am auzit-o de (prea) multe ori. Mai mult, indivizii respectivi se lăudau cu o asemenea ”părere”, care pasămite le-ar fi conferit o anume ”superioritate”.

În realitate, femeia trebuie să se integreze în societate, să întemeieze o familie, să crească un copil sau mai mulţi (ceea ce e teribil de greu), să practice o meserie, să-şi găsească timp pentru un hobby. Femeia are personalitate, nu doar forme.

Cum ar fi să-i curmi acest traseu anevoios şi sinuos, să-i refuzi dreptul la fericire şi la viaţă numai pentru a-ţi satisface poftele cu ea? În numele cărui principiu?

De la acest tip de mentalitate, larg răspândită, până la viol, sechestrare şi crimă nu e decât un pas.

(Fireşte, există şi categoria vampelor, a celor care ele însele folosesc sexul ca pe o armă, dar nu despre ele este vorba acum şi aici).

O altă mentalitate care ucide (la fel de mult ca şi incompetenţa sau corupţia) este aceea că îţi este permis orice.

Să scuipi pe jos, să înjuri vecinul care a parcat greşit maşina, să dai cu pumnul dacă nu îţi convine ceva, să obţii prin forţă ceea ce vrei.

Între film şi realitate

Şi, ca o ”subramură”, să pui în practică ziua ceea ce vezi la tv sau pe dvd noaptea. Cu toţii ştim că există filme horror sau pornografice, ele fiind chiar la baza unei ”industrii” în acest sens.

Cum anume cineva îşi imaginează că poate şi trebuie să şi pună în practică ceea ce vede, mi se pare greu de înţeles. Adică nu poţi să sari de pe bloc crezând că eşti Omul-Păianjen şi nu vei muri, nu poţi să înfrunţi o armată de gealaţi de unul singur, ca în Scarface, de ce ai crede că poţi răpi, viola, tortura după bunul plac?

Totuşi, o parte din vină o au şi producţiile respective. Există mulţi indivizi necizelaţi, fără un discernământ satisfăcător, care sunt gata să urmeze ”modelul” (cu toate ghilimelele de rigoare) propus. Nu am văzut ”Extrem de pervers, şocant de violent şi diabolic” sau ”Casa pe care a construit-o Jack”, ambele filme destul de recente, nu fiindcă nu aş fi vrut, în principiu, să le văd, mai ales că al doilea are şi girul lui von Trier, pe care personal îl admir, ci pentru că sunt suprasaturat de violenţă şi de filme cu psihopaţi (nu o spun acum, după caz, era valabil dinainte). Într-un fel, deşi nu acesta este scopul, suntem ”învăţaţi” cum să ucidem, cum să terorizăm victima, cum să o tranşăm în bucăţi, cum să facem sex în grup sau să trecem la diferite anomalii sexuale ş.a.m.d.

Unde va ajunge o societate şi aşa în derivă dacă o pornim pe acest drum?

Aşa cum nu are importanţă, la scară universală, dacă ai fost mai presus de un contemporan al tău, contând doar ceea ce ai lăsat în urma ta, este irelevant pentru naţie, pentru omenire, pentru viitor dacă un individ a obţinut plăcerea sexuală într-un grad mai înalt sau într-o formă care să-l satisfacă mai mult, ci are importanţă dacă şi-a întemeiat o familie, dacă a lăsat urmaşi de valoare pentru societate, asta neexcluzând, în cadrul său intim, şi plăcerea sexuală.

Una este divertismentul mai mult sau mai puţin discutabil, alta realitatea.

Realitate în care constaţi că pe stradă umblă mai mulţi dezaxaţi decât ai crede, eu am trecut pe lângă vreo câţiva în ultimele luni – şi în Bucureşti, nu în Caracal.

(Nu spun că asasinul din Caracal se uita la astfel de producţii, e posibil să nici nu ştie ce e aceea artă, dar sunt alţii care se uită, şi cu un anume scop).

Desigur, indivizii amintiţi suferă/au suferit în mod sigur de grave afecţiuni psihiatrice. Este şi aici o mare problemă, care rămâne a fi lămurită de specialiştii în domeniu.

Dar, aşa cum văd eu lucrurile în prezent, cele mai mari anomalii pot deriva şi din astfel de mentalităţi. Care sunt tot mai răspândite şi sunt în perfectă disonanţă cu progresul tehnic şi presupusa evoluţie a speciei.

Mihai Gîndu
Piața Artei
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here