De aproximativ patru luni, în fiecare sâmbătă, în Serbia au loc manifestații împotriva președintelui Alexander Vucic. Ca de obicei, întâlnirile celor ce participă la astfel de proteste au loc la orele 18.00. Sâmbătă, 16 martie, au fost programate manifestații în circa 50 de localități ale țării.
Sloganul a fost pretutindeni același: «Jedan od pet miliona». Tradus, înseamnă «Unul contra cinci milioane». Este un răspuns dat președintelui Vucic care, într-o declarație de răspuns la manifestațiile contra sa, a afirmat că nu va ceda «chiar dacă în stradă vor ieși cinci milioane de cetățeni» (știut fiind că Serbia are 7 milioane de locuitori).
«Arestați-l pe Alexander Vucic!»
Sâmbăta trecută, seara, relatează corespondenți ai agențiilor de presă și ai presei locale, mai multe mii de cetățeni din capitala Serbiei s-au postat în fața Radioteleviziunii centrale (RTS) pentru a cere permisiunea să se exprime public, prin intermediul televiziunii, după ce au fost boicotaţi vreme de trei luni. Jandarmi, dotați cu cătușe și bastoane, au intervenit pentru a elimina un grup de circa 30 de manifestanți care pătrunseseră în interiorul clădirii și se instalaseră la primul etaj. «Vrem justiție!», au scandat manifestanții respectivi. «Avem ordin să vă evacuăm sau să vă arestăm dacă refuzați să părăsiți clădirea RTS», au comunicat jandarmii. «Arestați-l pe Vucic, alăturați-va poporului vostru!», au răspuns protestatarii, oameni de toate vârstele, între care și cunoscute personalități din opoziție.
Justiția și presa – sub control strict
Mișcarea de protest din Serbia, concepută după exemplul «vestelor galbene» din Franţa, cu marșuri organizate în fiecare sâmbătă, critică deriva autoritară a președintelui Alexander Vucic, un fost ultranaţionalist convertit la liberalismul pro-european. Este condamnată, de asemenea, corupția de proporții în rândul liderilor aflați la putere în Serbia. Manifestanții cer un guvern de tranziție înaintea organizării unor alegeri libere. Ei denunță lipsa de independență a justiției și instituirea unui strict control asupra presei. Corespondenții de presă aflați și sâmbăta aceasta la Belgrad și în alte orașe ale țării remarcă faptul că manifestațiile nu sunt violente și nu sunt inițiate de partidele politice tradiționale.