Secretarul de stat, Nicolae Nasta, alături de miniştri ai apărării şi de externe din statele membre ale UE la Bruxelles

ziuaconstanta.ro

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Nicolae Nasta, va participa, în zilele de 13 şi 14 mai, alături de miniştri ai apărării şi de externe din statele membre ale UE, la Reuniunea Consiliului pentru Afaceri Externe (CAE) şi la lucrările Comitetului Director al Agenţiei Europene de Apărare (EDA) în formatul miniştrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene, ce se vor desfăşura la Bruxelles, transmite Ministerul Apărării Naționale.

În marja reuniunii, miniştrii afacerilor externe şi cei ai apărării din statele membre ale UE vor avea o întâlnire cu omologii din ţările componente ale Grupării G5 Sahel şi cu oficiali ai acestei organizaţii, în cadrul căreia vor fi abordate subiecte legate de situaţia de securitate din zonă.

În cele două zile de discuții, vor fi prezentate aspectele principale ale cooperării dintre Uniunea Europeană și NATO, mai ales în domeniul combaterii amenințărilor de tip hibrid, și stadiul acțiunilor comune ale celor două organizații desfășurate în baza Declarației comune UE-NATO adoptată în iulie 2018.

Un alt subiect pe ordinea de zi va fi procesul Cooperării Structurate Permanente (PESCO), miniștrii apărării urmând să adopte Recomandarea Consiliului privind evaluarea progreselor în îndeplinirea angajamentelor PESCO.

În cadrul lucrărilor Comitetului Director al EDA va fi prezentat modul de implementare a inițiativelor în domeniul apărării și vor fi discutate, printre altele, aspecte legate de bugetul general pentru anul 2019 și anul 2020. 

Marți, 14 mai, miniștrii apărării vor semna, în marja reuniunii CAE, Acordul pentru Programul EDA “Optimising Cross Border Movement Permission in Europe”.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here