Sarmisegetusa, cetatea neamului (I)

Marele-Sanctuar-Circular-Sarmisegetusa

Pe culmea cea mai înaltă a Munţilor Carpaţi se întinde o ţară mândră şi binecuvântată între toate ţările semănate de Domnul pe pământ…”, aşa îşi începea Nicolae Bălcescu capitolul despre ”Ţara Ardealului” din tratatul „Istoria românilor sub Mihai-voievod Viteazul”.

Pe infinita culme a istoriei noastre străvechi, ne veghează şi astăzi, după mai bine de două milenii, Cetatea Sfântă SARMISEGETUSA. Martoră tăcută a eroicei şi zbuciumatei noastre călătorii, ca popor, prin spaţiu şi timp, cetatea este un simbol unic al rezistenţei în faţa agresorilor şi al permanenţei neamului dacic pe acest pământ aflat la încrucişarea drumurilor lumii.

Ori de câte ori merg să văd locul în care au trăit conducătorii străbunilor noştri, locul în care şi-au făcut planuri de luptă, locul în care au râs şi au plâns, mă cuprinde un sentiment acut al istoriei, mă simt parcă transportat spiritual în acea lume depărtată de la care toate au început şi de unde totul a devenit posibil.

Sarmisegetusa este mărturia eternei noastre lupte cu destinul, este simbolul de piatră al existenţei noastre milenare, este temelia neînvinsă pe care ne-am clădit viitorul.

Cetatea ne aşteaptă s-o deschidem cu cheia dragostei de neam pe care o avem în inimile noastre însetate de adevăr şi dreptate.

Să-i trecem pragul cu respect şi adâncă admiraţie!

O schemă orientativă a Sarmisegetusei, care ne poate ajuta să înţelegem mai bine locurile pe care le vizităm sau pe care le vom vizita.
Marele Sanctuar de Andezit de pe terasa a X-a. Sanctuarul măsoară 37.50 x 31.50 metri, fiind orientat NE-SV, către punctul de răsărit al lui Sirius. Au fost 60 de piese, de circa 10 tone fiecare, aşezate precum piesele de la un joc de şah, din care astăzi se mai păstrează doar 33 de piese.

SARMISEGETUSA – SANCTUARE

Deoarece curiozitatea ne îndeamnă, vom poposi întâi în faţa Marelui Sanctuar de Andezit de pe terasa a X-a.

Platforma pe care este acesta aşezat este perfect nivelată, având şi un sistem special de drenare a apei încât, chiar dacă ploaia este puternică, nu vom găsi nicio urmă de băltoacă pe ea. În faţă ar fi trebuit să avem 6 şiruri de tamburi uriaşi de andezit (aproximativ 10.000 de kilograme fiecare), aşezaţi pe 10 rânduri, din care au rămas, aproape intacte, doar trei şiruri. Ciudăţenia, mirajul, dar şi gigantismul acestor plinte de andezit – cu un diametru de mai mult de 2 metri şi o grosime impresionantă de 0,35 metri – te fac să te întrebi, aproape cu voce tare: Cine au fost giganţii care au tăiat cu nonşalanţă aceste pietre uriaşe? Cine au fost giganţii care au transportat aceste pietre de la carierele de la Călan şi Uroi, aici, la Sarmisegetusa? Cine a construit această platformă uimitoare şi de ce?

Fiecare tambur uriaş este aşezat pe o fundaţie de piatră şi lut, fiind aproape întotdeauna uscat, pe el necrescând niciun muşchi ori altă plantă. Ciudat, ciudat, ciudat, veţi spune. Pe fiecare tambur se monta baza de coloană propriu-zisă, sculptată tot în andezit, pe care se aşeza ulterior coloana finală. Ce muncă uriaşă şi ce giganţi trebuie să fi fost cei ce se apucaseră şi terminaseră cu succes un asemenea proiect…!

Fiecare tambur uriaş este aşezat pe o fundaţie de piatră şi lut, fiind aproape întotdeauna uscat, pe el necrescând niciun muşchi ori altă plantă.

Sanctuarul măsoară 37.50 x 31.50 metri, fiind orientat NE-SV, către punctul de răsărit al lui Sirius.  Au fost 60 de piese, de circa 10 tone fiecare, aşezate precum piesele de la un joc de şah, din care astăzi se mai păstrează doar 33 de piese. Arheologii consideră că Marele Sanctuar de Andezit este de dată mai recentă – de peste 1.900 de ani -, el înlocuindu-l pe unul de calcar a cărui vechime se pierde în negura timpului.

În mod fascinant, undeva spre stânga Marelui Sanctuar de Andezit, chiar în dreptul primilor tamburi observăm un canal săpat în blocuri de piatră, o adevărată operă de artă a unei geometrii perfecte, care se întoarce brusc într-un unghi de 90 de grade spre dreapta, pentru a dispărea în muntele încă neexplorat de arheologi. Cine a fost genialul lui proiectant şi cine au fost executorii lui… nimeni nu ştie azi.

În mod fascinant, undeva, spre stânga Marelui Sanctuar de Andezit, chiar în dreptul primilor tamburi observăm un canal săpat în blocuri de piatră, o adevărată operă de artă a unei geometrii perfecte, care se întoarce brusc într-un unghi de 90 de grade spre dreapta pentru a dispărea în muntele încă neexplorat de arheologi. Cine a fost genialul lui proiectant şi cine au fost executorii lui…nimeni nu ştie azi.

Terasa mai ascunde şi alte minuni  ale geometriei antice. Un alt tambur, ceva mai mic, zace aruncat undeva pe o laterală; tamburul prezintă pe diagonală mici canale a căror adâncime descreşte în trepte, respectând un proiect încă necunoscut.

Tamburul prezintă pe diagonală mici canale a căror adâncime descreşte în trepte, respectând un proiect încă necunoscut.

Din păcate, azi, tractoarele circulă haotic peste această minune a lumii antice, zdrobindu-i istoria sub şenilele lor. Oare să nu îi pese nimănui de ce se întâmplă aici? Piese din zidurile sanctuarelor sunt dislocate şi tăvălite prin noroi de lama ascuţită şi nemiloasă a tractoarelor, sunt îngropate sub pământ, dispărând încet, dar sigur, precum se încearcă şi cu istoria dacilor. Se uită faptul că aceste sanctuare reprezintă actul de identitate al poporului nostru. Distrugându-le, distrugem o parte importantă din ce avem noi mai de preţ: trecutul.

În dreapta Marelui Sanctuar de Andezit, pe o terasă mai joasă (terasa a XI-a) găsim o bogăţie de construcţii, care de care mai fascinante.

Marele Disc de Andezit
 şi calcar, cunoscut cu numele, devenit popular, Soarele de Andezit, este un altar asemănător unui disc de dimensiuni considerabile, având un diametru exterior de 6,98 metri şi unul interior de 1,46 metri.

Marele Disc de Andezit şi calcar, cunoscut cu numele, devenit popular, Soarele de Andezit, este un altar asemănător unui disc de dimensiuni considerabile, având un diametru exterior de 6,98 metri şi unul interior de 1,46 metri. Acest uriaş disc de piatră, care a fost socotit multă vreme drept „altar de sacrificii” şi doar atât, este construit din două blocuri circulare, suprapuse, din andezit – cel de deasupra – și din calcar – cel de dedesubt. Are în interior, central, un mic disc cu diametrul de 1,46 metri de la care pornesc cele 10 raze de formă trapezoidală având marginea lor exterioară cioplită în formă de arc de cerc. 

Unul din capete lui este prelungit spre nord, precum ”o coadă de cometă” şi este alcătuit din blocuri de calcar cu o lungime de 9,55 metri, în timp ce raza discului de andezit este de 3,49 metri iar raza discului până la bordura interioară este de 3,04 metri. Marile civilizaţii ale antichităţii au cunoscut şi utilizat diferite tipuri de unităţi de măsură, respectiv de ”module constructive”. De exemplu, cotul sumero-babilonian era de 0,4953 metri, în timp ce cel greco-roman era de 0,4436 metri. Un astfel de modul constructiv există şi la sanctuarele sacre de la Sarmisegetusa-Regia, lungimea lui fiind de 0,437 metri.

Misterul apare în momentul în care împărţim şi razele discului de andezit la acest „cot dacic” şi observăm că obţinem numere întregi :

  • Raza discului 3,49 : 0,437 = 8
  • Raza discului interior de 3,04 : 0,437 = 7
  • Raza lungă exterioară de 9,55 : 0,437 = 22

Modelarea precisă a formelor şi execuţia deosebit de îngrijită, orientarea nord-sud, importantele rapoarte matematico-astronomice conţinute în dimensiunile cercurilor trasate pe suprafaţa lui, toate sugerează cu putere că „Soarele de Andezit” a fost mai mult decât un altar de sacrificiu şi că, se pare, avem în faţă un aparat astronomic de tip „discus in planitia”, menţionat de Vitruviu şi atribuit lui Aristarh.

Acest Disc de Andezit conţine caracteristicile principale ale cadranelor solare: suprafaţa de recepţie a umbrei solare, latitudinea geografică a locului în care a fost construit cât şi înclinaţia lui faţă de ecuatorul ceresc din epoca construcţiei lui.

Raza prelungită a discului de andezit este orientată perfect către nordul cosmic!

În nord-centrul Chinei se găseşte observatorul astronomic de la Gao Cheng, construit cu 1.300 de ani mai târziu.

O rază orizontală a acestuia, orientată în direcţia nord, permitea calcularea  cu exactitate a lungimii anului.

Marele Sanctuar Circular de pe terasa a XI-a este o construcţie ciudată, foarte asemănătoare cu Stonehengiul din Anglia, din multe puncte de vedere, inclusiv diametrele şi unele grupuri numerice, puse în valoare de un cerc exterior ”A”.

Marele Sanctuar Circular de pe aceeaşi terasă este o construcţie ciudată, foarte asemănătoare cu Stonehengiul din Anglia, din multe puncte de vedere, inclusiv diametrele şi unele grupuri numerice, puse în valoare de un cerc exterior ”A”.

Marele Sanctuar Circular este format din 104 blocuri de andezit aşezate circular, fiecare din blocuri având dimensiuni de 0,89 x 0,50 x 0,45 metri. Diametrul cercului „A” este de aproape 30 de metri.

Ataşat de acesta, în interiorul lui, se găseşte un al doilea cerc, „B”, ce se „roteşte”, alipit de faţa interioară a cercului „A”. El este format tot din stâlpi de andezit, dar cu 10-12 centimetri mai înalţi. Stâlpii sunt aşezaţi în grupuri de câte şase, subţiri, plus unul lat (6 + 1 = 7 ) care se repetă de 30 de ori:  (6 + 1) x 30 = 210.

În totalitate sunt 210 stâlpi de andezit: 180 subţiri şi înalţi de 1,35 metri şi 30 mai scunzi, dar mai laţi având faţa externă concavă pentru o corectă ataşare la faţa interioară a cercului exterior de 104 blocuri A.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here