Sarmisegetusa, cetatea neamului (II)

marele sanctuar-min-min

La circa 3,65 metri de cercul interior „B” se găseşte un al treilea cerc, numit „C” şi format de data aceasta din 84 de stâlpi de lemn. Aceştia aveau un diametru, la nivelul solului, de 0,40 metri; erau înfipţi în pământ la o adâncime de 1,60 metri fiecare, având la bază o platformă formată din blocuri de calcar care împiedică afundarea stâlpului. Porţiunea din stâlp care se găsea în pământ era rotundă în secţiune, în timp ce partea de deasupra solului era în patru muchii (aşa cum au fost realizaţi toţi stâlpii de lemn din sanctuarul actual, care nu sunt piese originaleci „replici contemporane”).

În fiecare stâlp se găseau înfipte piroane şi cuie masive, terminate cu inel sau în formă de „L” (piese cu posibil rol cultual sau… informaţional-mnemotehnic!?). Aceste piroane şi cuie au fost găsite în cenuşa de la baza foştilor stâlpi, ceea ce demonstrează că sanctuarul a fost total incendiat, fie de posibili invadatori, fie de înşişi sacerdoţii Incintei Sacre care, în retragere, n-ar fi voit să lase în urmă „secretele lor cultual-ştiinţifice”!

În interiorul cercului exterior ”A”, se găseşte un al doilea cerc, „B”, ce se „roteşte”, alipit de faţa interioară a cercului „A”. El este format tot din stâlpi de andezit, dar cu 10-12 centimetri mai înalţi. Stâlpii sunt aşezaţi în grupuri de câte şase, subţiri, plus unul lat (6 + 1 = 7 ) care se repetă de 30 de ori: (6 + 1) x 30 = 210.

Spre deosebire de cercurile de andezit, care sunt continue, acest cerc „C” cu stâlpi de lemn este întrerupt de patru praguri formate simetric: două din câte patru lespezi de calcar şi două din câte trei lespezi de calcar. Pragurile aveau lăţimea de 1.30 metri, respectiv de 2.18 – 2.20 metri.

În mijlocul acestui sanctuar se găsea un şir de 34 de stâlpi de lemn, aşezaţi în forma unei potcoave (21 + 13 = 34) având şi două „praguri” de câte 1,30 metri fiecare, pe direcţia axei transversale a sanctuarului (NE-SV).  S-au făcut mai multe încercări de descifrare a tainei numerice pe care o sugerează grupele de blocuri şi stâlpi, iniţial crezându-se că este vorba de un „calendar antic” (D.M.Theodorescu, C.Daicoviciu, C. Charierre, Hadrian Daicoviciu, colectivul Bobancu etc).

Studiul lui Timotei Ursu, început în anul 1983,  ajunge la concluzii pe cât de surprinzătoare, pe atât de tulburătoare, susţinând că ne găsim – dincolo de funcţiile calendaristice – în prezenţa unui veritabil „calculator şi memorator antic”. Marele Sanctuar Circular nu ar fi numai un calendar formidabil de precis, dar şi o incredibilă „riglă de calcul antic”, utilizând un sistem în bazele numerice 17 şi 6, etalând o constantă „PI” de o maximă exactitate („3,1416”), o constantă „FI” cvasi-perfectă („numărul de aur”), ajungându-se chiar la memorarea unor dimensiuni geomorfice aproape incredibile cum ar fi, de pildă, „Raza Pământului la punctul Kogaion” şi alte calcule astronomice  surprinzătoare. 

Micul Sanctuar Circular
”cu diametrul exterior de circa 12,50 metri. Este un cerc alcătuit din 114 stâlpi de andezit: 101 subţiri şi înalţi şi 13 laţi şi mai scurţi. Ei sunt ciudat grupaţi în  formulă circulară: (8 +1) x 11+ (7 + 1) + (6+1) = 114 piese componente în total.

La câţiva metri de Marele Sanctuar Circular se găseşte un altul mai mic, ”Micul Sanctuar Circular” cu diametrul exterior de circa 12,50 metri. Este un cerc alcătuit din 114 stâlpi de andezit: 101 subţiri şi înalţi şi 13 laţi şi mai scurţi. Ei sunt ciudat grupaţi în  formulă circulară: (8 +1) x 11+ (7 + 1) + (6+1) = 114 piese componente în total.

În interiorul acestui Mic Sanctuar Circular s-au găsit urme de stâlpi de lemn, distruşi de presupusa construcţie romană ulterioară, ridicată pe suprafaţa acestui sanctuar. Asta…..dacă nu cumva se confirmă ipoteza, mult mai plauzibilă, că sanctuarele au fost arse şi îngropate de înşişi sacerdoţii daci, pentru a-şi proteja secretele ameninţate de invazia barbarilor romani.

ROTONDA de ANDEZIT de pe terasa a XI-a, înainte de dispariţie. Între Marele şi Micul Sanctuar circular exista – prin anii 1950 -1960  – un misterios complex de pietre de andezit şi calcar, în arc de cerc, având interiorul structurat în formă de dinţi perfect trapezoidali. (Fotografie după Geto-daci, I.Miclea și R.Florescu)

ROTONDA de ANDEZIT de pe terasa a XI-a

Între Marele şi Micul Sanctuar circular exista – prin anii 1950-1960 – un misterios complex de pietre de andezit şi calcar, în arc de cerc, având interiorul structurat în formă de dinţi perfect trapezoidali şi apreciat, fără nicio justificare ştiinţifică, drept “urmă a unei locuinţe”.

Pe atunci i se spunea rotonda de andezit. Asta până când i-a venit ideea cuiva că aceste pietre ar fi putut fi, la vremea lor, un sofisticat angrenaj dinţat. Cutezanţa acestei ipoteze a fost repede taxată ca fantezie de către custozii Sarmisegetusei, drept pentru care întreg complexul a fost dezasamblat cu buldozerele şi aruncat în plata domnului, printre bălării.

Rotonda de andezit, un sofisticat angrenaj dinţat? Cutezanţa acestei ipoteze a fost repede taxată ca fantezie de către „custozii’ Sarmisegetusei, drept pentru care întreg complexul a fost dezasamblat cu  buldozerele şi aruncat în plata domnului, printre bălării. (Fotografie după Geto-daci, I.Miclea și R.Florescu)
Cazul uriaşei şi misterioasei roţi dinţate, distrusă în multiple bucăţi și dosită “ştiinţific” prin bălăriile din pădure, nu este singura enigmă de la Sarmisegetusa.

Ba mai mult, studenţii practicanţi în timp de vară au învăţat de la mai marii lor că forma precis geometrică, trapezoidală a profilurilor dinţate este rodul răngilor romane care au distrus vestigiile dacice din incinta cetăţii! Oricât de buni tehnicieni ar fi fost romanii şi oricâtă migală şi zel ar fi dovedit în distrugerea unei civilizaţii, nu ar fi putut realiza cu ranga o atât de performantă şi exactă operă de incizare în piatră dacică! Profilurile sunt atât de regulate ca distanţă şi ca mărime, încât dovedesc o utilizare logică pe măsură. Cazul uriaşei şi misterioasei roţi dinţate, distrusă şi dosită “ştiinţific”, nu este singura enigmă de la Sarmisegetusa.

Profilurile sunt atât de regulate ca distanţă şi ca mărime, încât dovedesc o utilizare logică pe măsură.

Şi totuşi, această “piesă” rămâne cea mai veche roată dinţată cu profiluri interioare trapezoidale din istoria omenirii.

Robii “academici” ai modelelor cunoscute doar din rafturile bibliotecilor rămân perplecşi în faţa unor evidenţe pe care, zi de zi, realitatea le scoate la lumină.

La începutul secolului 20 s-a găsit în fosta Mare Tracică, azi cunoscută sub numele de Marea Egee, un misterios mecanism dinţat, din anul 87 d.H., şi care a pus oamenii de ştiinţă într-un impas asemănător cu acela provocat de Rotonda noastră de Andezit. Acest mecanism, considerat un veritabil “calculator antic”, nu a fost însă “aruncat în bălării”, ci este studiat ştiinţific şi prezentat ca atare!…

La începutul secolului 20 s-a găsit în fosta Mare Tracică, azi cunoscută sub numele de Marea Egee, un misterios mecanism dinţat, din anul 87 d.H., şi care a pus oamenii de ştiinţă într-un impas asemănător cu acela provocat de Rotonda noastră de Andezit care însă este cu 2.000 de ani mai ”bătrână”.

Alături, pe aceeaşi linie cu Micul Sanctuar Circular, se găsesc încă două Sanctuare Rectangulare; ele au fost construite din stâlpi şi coloane de andezit, dar barbaria invadatorilor romani le-a distrus în mare parte.

Primul  Sanctuar Rectangular de andezit de pe terasa a XI-a.

Primul Sanctuar Rectangular este orientat N-S, măsoară 12,0 x 9,20 metri şi este mărginit de 32 x 22 stâlpi subţiri de andezit, având la colţuri 4 blocuri din acelaşi material, fiind şi cel mai apropiat de Micul Sanctuar Circular.

În interior se găseau 18 coloane de andezit aşezate în trei şiruri de câte şase, fiecare bază de coloană având un diametru de 70 centimetri. Astăzi mai sunt doar 16 coloane. Dezvelirea mai în adâncime a unor blocuri de calcar îndreptăţeşte părerea că ar fi existat aici, anterior, un sanctuar patrulater cu baze de coloane de calcar, mult mai vechi.

În direcţia N-S, o platformă, construită în colţul de S-V, permite pătrunderea în sanctuar. În faţa platformei s-a descoperit o lespede de andezit a cărei lungime este de 1,70 metri.

Rolul acestui sanctuar rămâne neclar, dar orientarea lui fermă N-S, ca şi a sanctuarului patrulater adiacent, face cu evidenţă parte dintr-o “orientare spre Nordul ferm” indicată explicit prin “coada” Soarelui de Andezit.

Primul Sanctuar Rectangular de pe terasa a XI-a este orientat N-S, măsoară 12,0 x 9,20 metri şi este mărginit de 32 x 22 stâlpi subţiri de andezit, având la colţuri 4 blocuri din acelaşi material, fiind şi cel mai apropiat de Micul Sanctuar Circular.

 Al II-lea  Sanctuar Rectangular de andezit de pe terasa a XI-a.

Seamănă cu primul sanctuar, cu deosebirea că elementele din interiorul său sunt atât circulare cât şi rectangulare, aşezate, în mod ciudat, fără o ordine evidentă. Acest lucru i-a îndreptăţit pe cercetători să pună edificiul în legătură cu Marele Disc de andezit şi cu prelungirea acestuia, acordându-i un rol decisiv astronomic.

Al II-lea  Sanctuar Rectangular de andezit” de pe terasa a XI-a
Marele Sanctuar de calcar“ al lui Burebista”
 de pe terasa a XI-a este orientat NE – SV şi a fost cercetat, studiat, dărâmat şi reconstruit în anul 2.001.

Marele Sanctuar de calcar “al lui Burebista” de pe terasa a XI-a este şi el orientat NE – SV şi a fost  cercetat, studiat, dărâmat şi reconstruit în anul 2.001. El cuprinde cinci zone distincte:

1.   Nivelul distrugerilor romane, constituit din 4 blocuri de calcar şi cărămizi de paviment, folosite pentru o construcţie militară de moment. Acest nivel a apărut la circa 1 metru adâncime, în urma săpăturilor arheologice.

2.    La numai 35 de centimetri sub cel roman au fost descoperite urmele unui sanctuar format din stâlpi de andezit, sprijiniţi într-o fundaţie de piatră de râu prinsă în lut. În mijlocul suprafeţei acestui sanctuar există 7 tamburi de calcar cu diametrul de 1,30 metri. Grosimea lor este de 25 centimetri.

3.    La o adâncime de 2,85 metri s-au descoperit 4 şiruri de coloane de calcar având fiecare câte 15 piese de aceleaşi dimensiuni, totalizând un număr de 60 de coloane. Pe unele din aceste plinte s-au descoperit adâncituri circulare, cu un diametru de 0,80 metri, urme aparţinând, probabil, coloanelor ridicate pe ele.

4.    S-a constatat cu surprindere că plintele, bazele de calcar erau aşezate pe nişte construcţii asemănătoare unor lentile, realizate din piatră de stâncă, în formă de pâlnie, cu un diametru maxim de 1,85 metri, la o adâncime de 1,90 metri, ele formând astfel o fundaţie de rezistenţă pentru plinte şi pentru coloanele care se ridicau pe ele.

5.   Şi ultimul nivel – semnalat la o adâncime de 4,40 metri constă dintr-un şir de grupuri de 3 – 4 blocuri de calcar, aşezate, fie în cruce, fie rectangular. La acest nivel au mai fost decoperite alte 3 lentile, realizate în aceeaşi tehnică cu cele din zona a patra şi care merg în adâncime până la 5,70 metri de la nivelul iniţial al sanctuarului.

Terasa de 41 x 13 metri pe care este amplasat sanctuarul, asemenea tuturor celor peste 200 de terase artificiale amenajate aici de către daci, este susţinută de ziduri masive de blocuri de calcar, construite în tehnica murus Dacicus.

S-a găsit, de asemenea, o scară uriaşă de acces, realizată din lespezi de calcar, pe partea stângă a edificiului. Suntem indignaţi de faptul că, în prezent, scara este  folosită drept „groapa de gunoi arheologic.”

În sanctuar a fost descoperit un medalion de lut ars, cu un diametru de circa 10 centimetri şi care are reprezentată pe el o figură feminină. Printr-o simplă analogie, aleatoare, s-a comparat această piesă cu un denar roman de pe vremea lui Tiberius Claudius Nero, din anul 80 d.Hr., şi s-a atribuit funcţionarea sanctuarului în secolul I d.Hr., ceea ce este foarte probabil; dar asta nu ne spune nimic despre vechimea întemeierii lui!

Micul Sanctuar de calcar

Paralel cu Marele Sanctuar de calcar, pe o terasă ceva mai ridicată, dar ceva mai la vest, există un alt sanctuar, construit din calcar, Micul Sanctuar de calcar
 format din 3 şiruri a câte 6 baze, totalizând 18 coloane. El este orientat NE – SV, având fiecare plinta aşezată, ca şi în cazul sanctuarului precedent, pe câte o “lentilă” de fundaţie, lucrată în aceeaşi manieră.
În cazul „Astrolabului Ovoidal de Andezit”
, dacii s-au întrecut pe ei înşişi. Este deosebit de dificil să tai şi să ciopleşti andezitul, pentru că este o rocă foarte dură; e aproape imposibil să sculptezi înăuntrul ei o sferă. Devine şi mai competitiv să încerci să sculptezi o elipsă în ea şi aproape o fantezie să încerci să ciopleşti în interiorul unei astfel de roci un ovoid, căruia trebuie continuu să-i modifici forma geometrică pe măsură ce pătrunzi în adâncimea pietrei!

Astrolabul Ovoidal de Andezit

Între cele două Sanctuare de calcar şi Marele Sanctuar Circular, printre resturi de coloane mai noi şi mai vechi, privirea este atrasă de un straniu „bolovan” de andezit sculptat interior într-o formă geometrică puţin obişnuită. Obiectul nu a trezit interesul arheologilor fiind considerat un simplu vas pentru foc. În anul 2.003, revizitam acest complex împreună cu unul dintre participanţii la cel de-al IV-lea Congres Internaţional de Dacologie, profesorul Persel P. de la Universitatea Pittsbourg,  (Pennsylvania, USA). Distinsul profesor a fost uimit și a admirat acest… „Astrolab Ovoidal de Andezit”, după cum l-a denumit el însuşi!..

În cazul „Astrolabului Ovoidal de Andezit”, dacii s-au întrecut pe ei înşişi. Este deosebit de dificil să tai şi să ciopleşti andezitul, pentru că este o rocă foarte dură; e aproape imposibil să sculptezi înăuntrul ei o sferă. Devine şi mai competitiv să încerci să sculptezi o elipsă în ea şi aproape o fantezie să încerci să ciopleşti în interiorul unei astfel de roci un ovoid, căruia trebuie continuu să-i modifici forma geometrică pe măsură ce pătrunzi în adâncimea pietrei!

 Umplând cu apă această formă ovoidală, seara, se putea urmări pe ea, reflectată, mişcarea stelelor şi a altor corpuri cereşti, ca privind pe… ecranul unui laptop!

Şi totuşi, Astrolabul Ovoidal de Andezit de la Sarmisegetusa zace şi azi plin de gunoaie şi de mătasea-broaştei, aruncat într-un colţ, ca un obiect incomod şi de prisos.

Probabil curând va dispare şi el precum a dispărut şi Marea Roată de Andezit cu dinţi interiori, trapezoidali, renumita Rotondă de Andezit.

Umplând cu apă această formă ovoidală, seara, se putea urmări pe ea, reflectată, mişcarea stelelor şi a altor corpuri cereşti, ca privind pe… ecranul unui laptop!

•      În afara celor două terase pe care se află „Zona Sacră”, complexul arhitectural include o aşezare civilă formată din cartierele de est şi de vest care se întindeau pe zeci şi zeci de terase, constituind cel mai amplu complex de locuire dacică documentat până în prezent. Celebrul Machu Pichu din Peru păleşte în faţa edificiilor ciclopice care au fost construite de geniul tehnic al strămoşilor noştri cu 1.500 de ani înainte de el. Şi cu toate acestea, complexul arhitectural de la Sarmisegetusa nu este cunoscut şi apreciat la adevărata lui valoare. Întâietatea lui pe plan mondial, maiestuozitatea în spaţiu, cunoştinţele avansate tehnic şi astronomic, talentul artistic al dacilor situează Sarmisegetusa drept prima şi cea mai complexă  izbândă mondială a geniului uman în domeniu.

•      Într-una din aceste locuinţe din „Aşezarea Civilă” a fost descoperit celebrul vas ceramic cu parafa „DECEBALUS PER SCORILO„.
Astfel spus, Diodor Siculus a fost corect informat că Hyperboreenii şi-au construit un observator astronomic la nord de Dunăre. De fapt, el aprecia că „de la templul Hyperboreilor, Luna se vede mai aproape”, adică… mai bine!Ne întrebăm pe bună dreptate: pentru ce acest remarcabil (şi remarcat!) popor antic şi-a dedicat timpul şi energia în realizarea a ceea ce, spun unii, ar fi o ”afacere, o „afacere nerentabilă”? Ei au folosit mijloace de transport herculiene pentru a transporta blocuri de andezit şi calcar de la zeci şi zeci de kilometri distanţă, blocuri ce cântăresc fiecare, uneori, multe tone!

Ei le-au cărat traversând ape, munţi şi dealuri, de la distanţe de sute de kilometri. Fezabilitatea acestui traseu nu a fost niciodată calculată.

Toate aceste operaţii cereau cunoştinţe speciale, sute şi mii de bărbaţi lucrând sub conducerea unui arhitect supragenial care trebuia să ştie exact ce urma să facă.

În concluzie, Sarmisegetusa a fost nu numai un centru religios, dar şi unul ştiinţific, un observator astronomic, un monument construit cu ajutorul spiralelor şi al cercurilor trasate pe pământ şi în aer, o grandioasă sfidare chiar şi pentru ştiinţa de azi.

Ne exprimăm speranţa ca lucrurile să se schimbe şi să asistăm cât mai curând la o reevaluare şi la o popularizare a minunii complexe care este Sarmisegetusa. Sperăm ca acest Kogaion al nostru să nu rămână, pe mai departe, doar “obiectul de studiu” al unor muzee româneşti, încremenite în neputinţa de a-l înţelege, şi al unor arheologi de mult depăşiti de obiectul “studiului lor”!

Sarmisegetusa este şi trebuie să se reclame cu adevărat drept a 8-a minune a Lumii Antice!

Vom încheia acest capitol al fascinantei şi misterioasei Sarmisegetuse omagiindu-l pe regretatul nonagenar preot şi cercetător istoric Dumitru Bălaşa, cel care aici, în Kogaionul naţiunii noastre, a unit vechea şi noua religie într-una singură, religia noastră.

Pr.prof.Theodor Damian, dr.Napoleon Săvescu  şi regretatul nonagenar preot şi cercetător istoric Dumitru Bălaşa (cel care aici, în Kogaionul naţiunii noastre, a unit vechea şi noua religie într-una singură, religia noastră), arheolog Vasile Boroneanţ, în vara anului 2.000  la Sarmisegetusa.
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here