Războiul comercial între Beijing și Washington este departe de a se calma. Spirala măsurilor de retorsiune privind taxele vamale continuă

foto: iuvmpress.com

După ce zilele trecute, în pline negocieri, la Washington, între reprezentanții Chinei și ai Statelor Unite, președintele Trump a anunțat brusc o majorare a taxelor vamale la importuri de mărfuri de provenienţă chineză în valoare de 200 miliarde de dolari, Beijingul a hotărât, luni, să contraatace. Cu titlu de represalii, China a decis intrarea în viugoare de la 1 iunie a unor taxe vamale majorate de la 10% la 20% la produse americane în valoare de 60 miliarde de dolari.

Reacția Washingtonului a fost imediată. Reprezentantul american pentru Comerț a publicat marți lista produselor chineze ce ar putea fi lovite de noi tarife vamale, incluzând aparate electronice și diverse bunuri de consum.

Negociatorul-șef din partea Beijingului, vicepremierul Liu He, a declarat că, în ciuda ultimelor evoluții nefavorabile, discuțiile cu Statele Unite vor continua la Beijing, fără să precizeze dată reluării lor. «China rămâne deschisă la negocieri, dar «nu va ceda niciodată».

Un angrenaj ce pare fără sfârșit după eșecul negocierilor comerciale de săptămâna trecută. Surse informate, citate de corespondentul la New York al ziarului «Les Echos», au dezvăluit că, totuși, în fața valului de sancțiuni și contramăsuri urmează să înceapă o perioadă «de concertări» ce vor dura până în 17 iunie. Circulă deja o informație cu greu impact. S-a aflat că partea americană are în studiu încă o majorare a tarifelor vamale la alte importuri de mărfuri de proveniență chineză în valoare de 300 miliarde de dolari, ceea ce duce la suprataxare a cvasitotalităţii de 540 miliarde de dolari cât valorează importurile americane din China.

Perioada de «concertare»

Reprezentantul american pentru Comerț a publicat lista noilor produse ce urmează a fi supuse taxelor vamale majorate. Spre deosebire de listele anterioare, unde consumatorii americani erau prea puțin afectați de absența mărfurilor chineze mult mai ieftine, noile majorări afectează produse destinate largului consum. Este vorba de produse agricole, televizoare, material informatic, telefoane, aparate foto, ochelari de soare, electromenajere, confecții. Ca și precedentele suprataxări, urmează mai întâi o perioadă de «concertare», ce va dura până în 17 iunie. Dar, spun analiști newyorkezi citați de corespondentul «Les Echos», anunțarea intenției de a suprataxa noi produse importate din China se constituie într-o manieră de a exercita presiuni asupra președintelui Xi Jinping, care s-ar putea întâlni cu Donald Trump în marja apropiatului summit G20 ce va avea loc în Japonia, în zilele de 28 și 29 iunie.

China rămâne deschisă la negocieri, dar «nu va ceda niciodată»

Imediat după eșecul negocierilor de săptămâna trecută, la Washington, și chiar după decizia americană de a majora taxele vamale la produse importate din China în valoare de 200 miliarde de dolari, presa oficială chineză a publicat mesaje potrivit cărora China rămâne deschisă la reluarea negocierilor cu Statele Unite, cu condiția să-i fie respectate «interesele și demnitatea». «În niciun moment, China nu va accepta să nu fie respectată și nimeni nu trebuie să aștepte de la ea să suporte umilințe», scria luni ziarul de partid «Quotidien du Peuple». «China nu va ceda în fața presiunilor. Noi avem forța și capacitatea de a ne apăra drepturile și interesele legitime», a declarat la rândul său Geng Shuang, purtător de cuvânt al MAE chinez. El a atras atenția că, așa «cum am declarat în repetate rânduri, majorarea taxelor vamale nu permite soluționarea problemelor». Dimpotrivă. După anunțarea unei posibile noi majorări de taxe vamale de către partea americană, Beijingul poate utiliza și el o armă eficientă: poate, spre exemplu, să înceteze importul de produse agricole americane și să reducă toate comenzile de avioane Boeing», scria Hu Xinjin, influentul redactor șef al cotidianului «Global Times», apropiat puterii de la Beijing.

Maria Capitaine
Corespondent la Strasbourg
DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Stiti de ce s-a dezvoltat tehnologia in Japonia, Coreea de Sud si China??? Pentru ca in Casa Raiului in care stau sunt create doua tipuri de galaxii din cele trei existente in credinta buddhista. Galaxiile spiralate sunt create dupa simbolul Cercul si Calea Lui Buddha din litere bizantine rosii, stelele verzi fosforescente si nucleul lor luminos dupa un spot cu lumina din tavanul de rigips. Galaxiile lenticulare sunt create dupa simbolul Cercul Lui Buddha din litere bizantine rosii, stelele verzi fosforescente si nucleul lor luminos dupa un spot cu lumina din tavanul de rigips.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here