PwC România își extinde echipa cu un nou Partener în practica de consultanță în afaceri și management

PwC România anunță extinderea echipei de consultanță specializată în tehnologie și transformare digitală prin recrutarea unui nou Partener în cadrul departamentului de consultanță în afaceri și management.

Cu o experiență de peste 20 de ani în managementul unora dintre cele mai mari companii din domeniul tehnologiei informației, Gabriel Voicilă vine să consolideze practica de consultanță de management a PwC România.

“Activitatea noastră de consultanță în materie de tehnologie se dezvoltă rapid, pe măsură ce am introdus noi produse și servicii menite să ajute clienții noștri să navigheze cu succes provocările puse de transformarea digitală. Fie că vorbim despre servicii de RPA, de utilizarea comercială a dronelor și a aplicațiilor de analiză de Big Data, de implementarea de sisteme SAP sau de servicii de securitate informatică, aceste activități cunosc creșteri semnificative de la un an la altul și au o pondere tot mai mare în cifra de afaceri a PwC în România. Pentru a susține această creștere am simțit nevoia completării echipei noastre cu un consultant reputat precum Gabriel, care cunoaște în profunzime piața tehnologiei informației din România” a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner, PwC România.

”Am convingerea că experiența, abilitățile și cunoștințele dobândite de-a lungul carierei sale sunt elemente importante care ne vor ajuta să contribuim cu soluții inovative la proiectele de transformare digitală derulate în sprijinul clienților noștri. Îi urez bun venit lui Gabriel în familia PwC și mult succes în proiectele viitoare!”, a adăugat Ionuț Simion.

Gabriel Voicilă este licențiat al Universității Politehnice București și posedă un Executive MBA absolvit la Universitatea din Sheffield.

„Mă simt onorat să mă alătur unei echipe prestigioase de profesioniști, așa cum este echipa de consultanță a PwC. Tehnologiile digitale transformă radical felul în care companiile operează și se dezvoltă. Sunt încrezător că, prin experiența dobândită, voi contribui la oferirea unor soluții creative pentru clienții PwC pentru a se adapta la această adevărată revoluție industrială 4.0”, a declarat Gabriel Voicilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here