Profitul BĂNCILOR din România în 2018: Creştere SPECTACULOASĂ faţă de anul anterior

foto: mediafax.ro

Pentru bănci, piața din România rămâne profitabilă. O statistică dată publicității de Banca Națională arată că acestea au obținut un profit consistent anul trecut.

Sistemul bancar din România a obţinut un profit cumulat, necompensat cu pierderile, de 7,17 miliarde de lei, anul trecut, o creştere cu 35% faţă de anul anterior, arată datele publicate de Banca Naţională a României.

Valoarea activelor era de 451,14 miliarde de lei, la finele anului trecut, cu 5,5% mai mult de la finele anului precedent, iar indicatorul ROA (profitul net anualizat faţă de total active la valoare medie) a fost de 1,59%.

Aceste active au crescut, în condiţiile în care o bancă a ieșit de pe piață ca urmare a fuziunii, respectiv finalizarea integrării Bancpost în Banca Transilvania. În momentul de față, pe piața din România funcționează 34 de bănci.
Astfel, ponderea activelor pentru sucursalele străine s-a redus la 75%, în condiţiile în care numărul băncilor străine active pe piața din România a rămas de şapte. La începutul anului trecut, a intrat pe piaţa bancară BNP Paribas.

Şi indicatorul de solvabilitate, care trebuie să fie de minimum 8%, a rămas aproape la acelaşi nivel, de 19,63%, faţă de 19,97%, la finele anului precedent.

În plus, indicatorul ROE (profitul net anualizat faţă de capitalurile proprii la valoare medie) a urcat la 14,85%, faţă de 12,51%, dar a scăzut faţă de nivelul maxim al anului trecut, cel de la finele lunii septembrie 2018, de 16,35%.
Rata rentabilităţii activităţii de bază a urcat la 186,92%, la finele anului trecut, de la 181,62% la finele anului precedent, dar a scăzut de la 188,33% la finele lunii septembrie 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here