Procesul de selecție pentru Școala de Ucenicie HeidelbergCement s-a încheiat

Cea de-a patra ediție a programului de formare profesională la locul de muncă și-a încheiat luna aceasta etapa de selecție a participanților, aceștia urmând să înceapă un stagiu de ucenicie de doi ani, în cadrul fabricilor de la Chișcădaga, Fieni și Tașca.

Școala de ucenicie – ediția 2019-2021 are ca obiectiv parcurgerea unui plan de formare profesională și a unui plan de muncă, ambele corelate cu activități pe fluxul tehnologic, totul sub îndrumarea coordonatorilor de ucenicie, specialiști în cadrul HeidelbergCement. La finalul celor doi ani, ucenicii vor putea obține calificarea în meseria de operator cameră de comandă într-o fabrică de ciment.

Ne bucurăm să îi primim alături de noi pe noii noştri colegi, cărora, ca în fiecare ediţie, le vom pune la dispoziţie tot sprijinul nostru şi resursele necesare, inclusiv experienţa colegilor coordonatori şi a specialiştilor în domeniu, pentru ca la finalul acestui stadiu să obţină calificarea şi, ulterior să poată profesa la cel mai înalt nivel.”, a declarat Dumitru Pașcu, directorul de Resurse Umane al HeidelbergCement România.

La selecția de anul acesta au participat peste 150 de candidați, în urma interviurilor și a examenului scris fiind selecționați 16. Dintre aceștia, cinci vor urma stagiul în cadrul Fabricii de la Chișcădaga, cinci în Fabrica de la Fieni, iar șase în Fabrica de la Tașca.

Interesul mare al tinerilor față de programele de acest tip justifică investițiile noastre în formarea și pregătirea lor pentru piața muncii. Dacă privim la debuturile Școlii de Ucenicie, vom constata că 15 lăcătuși mecanici și operatori cameră comandă, absolvenți ai primei ediții, sunt angajați în fabricile HeidelbergCement, iar 13 absolvenți din cea de-a doua ediție tocmai au susținut examenul și s-au calificat în meseria de electrician, având astfel un loc de muncă stabil în fabricile noastre.” a completat Florian Aldea, Director General HeidelbergCement România.

Ucenicia: o soluție atât pentru tinerii fără experiență, cât și pentru angajatori

Programul de calificare la locul de muncă a fost lansat de către HeidelbergCement în anul 2014, ca urmare a nevoii de a pregăti tineri care să îi înlocuiască, în timp, pe specialiștii aflați în prag de pensionare.

Participanții în program încheie un contract de ucenicie, iar la finalul școlii susțin un examen de absolvire, în cadrul căruia obțin un certificat de calificare profesională, recunoscut la nivel național și european.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here