Ponta: „Nu am cerut niciun minister. Dacă voiam ministere, le luam de la Dăncilă”

ponta
foto: nineoclock.ro

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat, joi, după negocierile cu PNL că nu a cerut vreun post de ministru și că formațiunea pe care o conduce nu va susține guvernul Orban. 

„A fost o discuție foarte scurtă, că nu avem foarte multe de discutat. Discuțiile nu puteau să avanseze în sensul că vom susține guvernul, pentru că noi nu susținem. (…) Nu am cerut niciun minister, nu mi s-a oferit niciun minister. Dacă voiam ministere, le luam de la doamna Dăncilă. A vrut inițial să îmi dea trei, apoi patru, iar înainte de moțiune a vrut să îmi dea șase ministere. (…) Nu vrem ministere, vrem un proiect”, a declarat Ponta. 

Fostul premier a mai spus că le-a propus liberalilor ca în vederea votului privind noul cabinet să procedeze ca la moțiunea de cenzură, adică să facă o listă cu semnături. 

„Dacă mai au nevoie doar de voturile noastre, discutăm”, a spus Ponta, precizând că săptămâna viitopare va avea loc o nouă rundă de negocieri cu delegația PNL.

De asemenea, Ponta a precizat că Pro România susține organizarea de alegeri parlamentare anticipate, care ar putea avea loc în mai-iunie anul viitor.

3 COMENTARII

  1. Victoras ce parere ai , incap trei sabii intr- o teaca ? Asa este ca dialogurile Macron – Puitn si rolul cedat de americani Rusiei in Orientul Apropiat a mai schimbat ceva in tarisoara ta ? Asa ca mai usor cu rezistenta ta la liberali. Programul e facut deja . Iese Johannis iar PSD in opozitie, iar tu ciocul mic ca ne mintim cum ai inchis capacitati de extractie si astfel gazul rusesc inunda tara . Cum raspunzi la decesul a 5.000 de copii pe an nascuti prematur in maternitatile noastre si decedati pe motiv de lipsa de incubatoare, situatie existenta cat ai fost premier si continua de atunci si azi ?Ce zici iti vinzi padurea cu care te – a cadorisit socrul si cumperi aceste incubatoare ? Cand ai venit la Nastase buci nu aveai nici chiloti in cur ai acum ai devenit grof, pardon tarabostes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here