Plenul Parlamentului a votat bugetul pe repede-înainte, fără nicio modificare

Sursa foto: stiri.tvr.ro

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat Legea bugetului de stat pe 2019 fără nicio modificare. Au fost 253 de voturi ”pentru” și 117 ”împotrivă”.

Președintele Klaus Iohannis a retrimis bugetul la Parlament pentru modificare, acuzând că acesta a fost construit doar pentru a răspunde nevoilor clientelei PSD și ignorând nevoia de investiții mai ales în infrastructura rutieră, Educație și Sănătate. 

Parte din criticile formulate de președintele Iohannis, în legătură cu bugetul gândit de PSD-ALDE:

  • bugetul a fost trimis parlamentului abia în februarie cu o întârziere de trei luni, așa că să nu mai țipe PSD la televizor că cineva la întârzie bugetul.
  • veniturile bugetului de stat sunt supraevaluate și incerte, în timp ce cheltuielile arată o preocupare vădită a partidului și a clientelei sale, vorbesc de PSD
  • calculele arată că lipsesc circa 1,4 mld de lei pentru acoperirea în integralitate a pensiilor pentru anul curent
  • practica de completare a sumelor la rectificări nu mai reușesc să convingă pe nimeni
  • categoriile sensibile, pensionarii, vor fi cele mai afectate de sprirala creșterii prețurilor, inflația galopanta
  • este culmea eșecului să nu reușești să aduci dezvoltare în autostrăzi, școli, într-o perioadă când economia crește și oportunițăți există

Cererea de reexaminare făcuta de președintele Klaus Iohannis a fost respinsă și în comisii. 23 de parlamentari au votat pentru respingere, iar 13 împotriva respingerii. Pesedistii nu au lasat Opoziția să citească amendamentele. 

Coaliția de guvernare a arătat că nu dă doi bani pe procedurile democratice și nu a lăsat Opoziția să citească niciun amendament. Argumentele președintelui Comisiei de buget au fost halucinante: „Dacă mai pierdem vremea, o să adoptăm și bugetul pe 2020”, le-a transmis pesedistul Viorel Arcaș celor din Opoziție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here