Peste 4.800 de firme au avut nereguli la fiscalizarea încasărilor

anaf
sursă foto: zf.ro

În luna august 2019, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, din cadrul ANAF, au verificat modul în care 1.341 de firme din toată ţară fiscalizează prin intermediul caselor de marcat toate încasările provenite din vânzarea de produse şi prestarea de servicii în domenii precum comerţul cu îmbrăcăminte, încălţăminte, produse nealimentare, alimentaţie publică (restaurante, cluburi,baruri, cafenele, patiserii, legume-fructe), florării, servicii de înfrumuseţare(coafor, frizerii, centre de relaxare), vulcanizări etc.

Inspectorii antifraudă fiscală au identificat abateri şi au aplicat 256 de avertismente. De asemenea au dispus şi sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7,61 milioane de lei(amenzi şi confiscări). Valoarea totală a celor 1.553 de amenzi dispuse este de 6,88 milioane lei, iar confiscările de numerar, venituri ilicite şi bunuri au totalizat 737.706 lei. Totodată, pentru încălcarea prevederile legale privind utilizarea şi dotarea caselor de marcat, inspectorii antifraudă au dispus suspendarea activităţii comerciale în 61 de locaţii.

De la începutul anului până în prezent,a fost verificat modul în care 4.832 de firme din toată ţară fiscalizează încasările prin intermediul caselor de marcat. Au fost identificate abateri de la prevederile legale, au fost aplicate 1.470 avertismente şi au fost dispuse 4.366 amenzi contravenţionale în cuantum total de 21,14 milioane de lei, iar confiscările de numerar, venituri ilicite şi bunuri au totalizat 4,15 milioane de lei.

În timpul controalelor antifraudă contribuabilii au fost informaţi din nou despre obligaţia legală de a se dota cu noile case de marcat cu jurnal electronic şi de ale utiliza lor pentru fiscalizarea tuturor încasărilor provenite din vânzările de bunuri sau prestările de servicii direct către populaţie.Contribuabilii au, de asemenea, obligaţia de a întocmi documente justificative pentru toate sumele introduse în punctul de lucru, de a întocmi şi utiliza documente justificative fiscale şi contabile specifice operaţiunilor economice efectuate.

Este important de ştiut că după dispunerea planurilor de remediere nu se vor mai aplica avertismente şi urmează sancţiuni importante: amendă de până la 10.000 lei, confiscarea tuturor încasărilor, chiar dacă au fost înregistrate în case de marcat vechi fără jurnal electronic şi suspendarea activităţii comerciale a punctului de lucru până la dotarea cu noile case de marcat cu jurnal electronic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here