Optimism după era Dragnea

constructii
economica.net

Creștere a activității în construcții și comerțul cu amănuntul, creștere a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul, stabilitate a numărului de salariați în industrie și servicii, arată cel mai recent comunicat al INS.

Industrie prelucrătoare

Managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, creștere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +14%). Pentru activitatea de fabricare a băuturilor se estimează creștere accentuată (sold conjunctural +46%).

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +4% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +11%).

Construcţii

Potrivit estimărilor din luna mai 2019, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni, creștere a volumului producţiei (sold conjunctural +34%). Managerii estimează creștere a numărului de salariaţi (sold conjunctural +18%).

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creștere a acestora (sold conjunctural +24%).

Comerţ cu amănuntul

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creștere a activităţii economice (sold conjunctural +25%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creștere moderată (sold conjunctural +10%).

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere a numărului de salariaţi (sold conjunctural +19%). Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creștere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +30%).

Servicii

Conform estimărilor din luna mai 2019, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +13%). În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +5%).

Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creștere moderată (sold conjunctural +8%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here