O mașină a intrat într-un grup de elevi, la periferia Londrei: O persoană a murit

foto: pixabay

Un individ a intrat cu mașina, aparent deliberat, într-un grup de persoane, majoritatea elevi, într-o zonă de la periferia nordică a Londrei, informează Sky News, citat de b1.ro. Un elev în vârstă de 12 ani a murit și alte cinci persoane au fost rănite.

Totul s-a întâmplat în zona Willingale, la scurt timp după ce elevii Liceului „Debden Park” ieșiseră de la cursuri.

Polițiștii au arestat un bărbat în vârstă de 51 de ani, presupusul șofer al mașinii, care va fi pus sub acuzare pentru pentru omor și tentativă de omor.
Incidentul are loc la doar câteva zile de la atacul de pe Podul Londrei, când cinci oameni au fost înjunghiați de un individ. Două persoane au murit atunci, iar atacatorul a fost împușcat mortal. Autoritățile au catalogat incidentul drept unul terorist.

Toate aceste incidente vin în cotextul în care la Londra are loc, marți și miercuri, un summit aniversar al NATO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here