Mobilizare-record la Moscova. Peste 50.000 de cetățeni au manifestat din nou pentru a cere alegeri libere

sursa foto: nytimes.com

Corespondenții agențiilor internaționale de presă și ai posturilor europene de televiziune au transmis sâmbătă după-amiază din Moscova reportaje și imagini de la uriașa manifestație – pentru al patrulea weekend consecutiv – împotriva excluderii candidaților independenți de la alegerile locale ce urmează să aibă loc în Rusia la începutul lunii septembrie.

A rămas fără efect încercarea primăriei Moscovei de a sabota uriașa manifestație, organizând un festival muzical gratuit – în zilele de sâmbătă și duminică – într-un mare parc din capitală.

Interesant este faptul că, deși majoritatea liderilor opoziției se află în închisoare, arestați cu prilejul manifestațiilor anterioare, protestele sunt departe de a fi înăbușite. Zecile de mii de cetățeni veniți la Moscova la chemarea lansată prin rețelele de socializare de unica liderĂ a opoziției încă în libertate, Lioubov Sobol, purtau panouri pe care era scris «Dați-ne dreptul la vot!», «Ne-ați mințit destul». Purtau de asemenea drapele naționale și portretele liderilor opoziției aruncați în închisoare.

Mobilizarea artiștilor

În condițiile în care opoziția este practic decimată, numeroase alte personalități, unele neavând nicio implicare politică, au fost prezente la manifestație. Este cazul celui mai popular rapPer din Rusia, Oxxxymoron, care a purtat un t-shirt cu text de susţinere pentru un cunoscut student angajat în mișcarea pentru alegeri libere, aflat în închisoare. Artiști celebri, cum ar fi grupul electro IC3PEAK, ale cărui concerte cu tentă anti-Kremlin au fost interzise în ultimele luni, s-au aflat la manifestație și au urcat chiar pe o scenă improvizată pentru a-și interpreta melodiile și textele pentru care au fost interziși. La ora 16.00, după cele două ore autorizate pentru manifestație, poliția a intervenit pentru dispersarea protestatarilor. Surse locale, citate de corespondenții France Presse și ai altor ziare franceze, au relatat că manifestații similare au avut loc la Sankt-Petersburg, unde 39 de persoane au fost interpelate de poliție, sau la Rostov pe Don, unde au fost operate 6 arestări. Agențiile de presă reamintesc că precedente manifestații ale opoziției – din 27 iulie și 3 august – care nu fuseseră autorizate, s-au soldat cu 1400 și respectiv 1000 interpelări din rândul manifestanților, operate de poliția moscovită. Au avut loc, de asemenea,numeroase percheziții și condamnări la închisoare vizând îndeosebi liderii acestei mișcări.

Maria Capitaine
Corespondent la Strasbourg
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here