Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO

Mircea Geoană sursa foto nato.int

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a anunţat miercuri numirea lui Mircea Geoană în funcția de adjunct al său. „Sunt bucuros să anunţ numirea lui Mircea Geoană în funcţia de adjunct al secretarului general NATO. Este un promotor puternic al relaţiilor transatlantice şi va aduce experienţa îndelungată de politician şi diplomat. Va fi primul român care deţine această poziţie înaltă”, a subliniat Jens Stoltenberg într-un comunicat oficial, citat de Radio France International.

Într-un mesaj difuzat pe rețelele de socializare, Mircea Geoană a declarat la rândul său: ”Sunt mândru să fiu desemnat de către secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, ca următorul secretar general adjunct. Este, deopotrivă, o uriașă provocare și o oportunitate de a reprezenta interesele Alianței noastre, care asigură securitatea a peste 1 miliard de cetățeni. De-a lungul carierei mele diplomatice și politice am promovat legătura transatlantică și integrarea euro-atlantică a României. Sunt profund onorat să fiu desemnat pentru această poziție-cheie ce reprezintă, de asemenea, o recunoaștere a importantei contribuții a României în cadrul NATO. Apreciez, în mod deosebit, susținerea politică și instituțională trans-partinice de care s-a bucurat candidatura mea”. Mircea Geoană o înlocuiește în noua funcție pe americanca Rose Gottemoeller.

1 COMENTARIU

  1. „Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO”
    Fromos, nu am ce zice !
    NATO merge cu pasi repezi pe urmele Tratatului de la Varsovia.
    „Mihaela, dragostea mea !” Omule, esti predestinat, esecului !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here