Medicii îi pot lăsa fără carnet pe şoferii care sunt depistaţi cu anumite boli

O nouă lege care modifică ma multe prevederi din Codul Penal obligă medicii, indiferent de specialitate, să trimită la un consult amănunţit şoferii care sunt depistaţi cu afecţiuni considerate incompatibile cu şofatul.

Astfel, nu vor mai putea şofa persoanele care suferă de boli cardiovasculare grave sau de diabet, pe cei cu boli neurologice, inclusiv cu apnee în somn, pe cei cu afecţiuni oculare, renale, ortopedice, psihice, arată Adevărul.

Conform legii intrate în vigoare pe 27 decembrie 2018, şoferii care sunt diagnosticaţi cu afecţiuni au un termen scurt pentru a ajunge în unităţile autorizate în care specialiştii decid dacă sunt apţi sau nu pentru şofat. În plus, primul doctor care dă biletul de trimitere este obligat să informeze poliţia, dacă nu primeşte şi rezultatul, potrivit legii.

Odată declarată inaptă medical, respectiva persoană nu va mai putea conduce începând cu dată în care i-a fost comunicat acest lucru de către Poliţia Rutieră.

În termen de maximum trei zile lucrătoare de la această dată, conducătorul este obligat să se prezinte la sediul Poliţiei Rutiere pentru a preda permisul de conducere, în vederea retragerii acestuia, până la încetarea cauzelor. 

De asemenea, Codul Rutier prevede şi sancţiuni pentru medicii sau unităţile medicale care nu îşi îndeplinesc obligaţiile legale. Astfel, medicii pot fi sancţionaţi cu amendă între 9 şi 20 de puncte, iar unităţile medicale cu amendă între 21 şi 100 de puncte. .


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here