Marile economii europene dau semne de slăbiciune

Eugen_Teodorovici foto: wikipedia

Mari economii ale Uniunii Europene, precum Franța și Germania, dau semne de slăbiciune, iar Italia e deja în recesiune, dar Ministrul Finanțelor nu-și face griji. România va fi bine!, dă asigurări Eugen Teodorovici, deși țara noastră depinde foarte mult de exporturile din aceste state.

”Economic? Va fi bine! Acum să nu înțeleagă cineva că mă bucur de răul altuia. Doamne ferește! Dar am spus și când a fost criza, nefiind provocată de alții, ci de noi, din păcate, cu abordarea guvernelor anterioare, atunci când s-au tăiat din veniturile românilor. Un om inteligent face business atunci când situația din jurul lui poate nu este tocmai cea mai plăcută. Acum este momentul în care România poate profita de foarte multe astfel de situații din Europa. Punctual, Italia, cum ați spus, și alte state. Poate profita, aici dacă spun vor fi titluri foarte mari…”, a declarat Teodorovici, pentru Digi24

Ministrul s-a mai lăudat că el demult a atras atenția că România nu ar trebui să depindă economic atât de mult de Uniunea Europeană: ”Știți când spuneam eu că România nu trebuie să depindă economic de Uniunea Europeană? Atât de mult cât depinde astăzi, undeva la 70% legătură economică cu UE! Nu trebuie să aducem în țară și să aducem investiții în România de oriunde ar fi ele? Banul nu contează… nu scrie pe el nici Germania, nici din altă parte. Banul este ban! Trebuie să ajungă în economia României. Este un mesaj foarte clar pentru cei care au așa… În fine!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here