Ionel Dancă (PNL): Nicolicea este torționarul Justiției care a eliberat infractorii în baza legii recursului compensatoriu

Eugen Nicolicea, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor foto news.ro

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, critică în termeni duri decizia PSD de a îl propune pe Eugen Nicolicea pentru şefia Ministerului Justiţiei. Acesta aminteşte de contribuţia deputatului la adoptarea legii recursului compensatoriu care a scos din puşcării numeroşi infractori periculoşi care au recidivat.

Mai mult, Dancă arată cum, tras la răspundere privind acest lucru cu două exemple concrete, Nicolicea nu a arătat nicio remuşcare şi a rămas în batjocură: „Şi care e treaba?”.

„Nicolicea este torționarul Justiției care a eliberat infractorii în baza legii recursului compensatoriu.

Cu ”seninătatea” unui torționar, Nicolicea răspunde fără nicio apăsare ”Și, care-i treaba?!” atunci când bătrânii sunt tâlhăriți în scara de bloc, se fac crime odioase cu sânge rece sau sunt femei violate în plină stradă de către infractori recidiviști eliberați în baza legii adoptată în forma susținută chiar de el.

”Treaba” e că România nu mai poate continua cu acești nemernici fără conștiință. Votul din 26 mai este decisiv ca să scăpăm de ei!”, a scris Ionel Dancă, pe Facebook.

Reamintim că, miercuri, PSD i-a retras sprijinul politic lui Tudorel Toader şi a trimis la Cotroceni propunrea de numirea a lui Eugen Nicolicea în fruntea Ministerului Justiţiei.

1 COMENTARIU

  1. „l Dancă (PNL): Nicolicea este torționarul Justiției care a eliberat infractorii în baza legii recursului compensatoriu” . Corect spus domnule Danca !
    -…. Si, aist imputit scarbos vrea sa fie ministrul justitiei ???!!!
    Nicoliceo, micimanule, ai pacalit pe Dumnezeu de zile si pe oameni de bani; in botul tau, toti dracii sa cace ! Ce-i al tau, este al tau, il meriti pe deplin, adeca pe kkt
    Scarbosenia dreakului !
    Du-te in hau, sa nu te aud, sa nu te vad !
    Si te mai miri de ce milioane de romani au plecat din tara ?!
    Eu, in niciun caz nu am de gand sa plec din tara. Mai degraba vreau sa raman , sa le tuflesc pe jtl-uri (jigodii,tute,lepre si lichele). Feriti-va , javre !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here