Ion Brad: Scriitorul adevărat, omul cu sufletul ales

Cu Ion Brad a plecat dintre noi nu numai un poet înnăscut, un prozator viguros, un memorialist obiectiv, ci şi un Om în adevăratul înţeles al cuvântului. Viaţa lui a fost lungă. În toamnă ar fi împlinit nouăzeci de ani. A fost primul dintr-o casă de nouă copii, uniţi în lupta pentru viaţă, dovedind hărnicie şi tenacitate pe drumurile aspre ale vieţii.

De aici din Pănade, sat de pe valea Tîrnavei Mici, în apropierea Blajului, a plecat copilul Ion, dedicându-şi de timpuriu viaţa literaturii. Dar nu numai celei scrise de el, ci şi a celei scrise de alţii, pe care i-a încurajat, i-a promovat, despre care a scris ani şi ani.

Pentru că până când suferinţa nu i-a răpit suprema bucurie a fiinţei lui atât de mult încercată în ultimii ani, şi anume de a ţine o carte în mână, a scris despre „cărţile prietenilor” săi. Prieteni pe care îi cunoştea sau nu, de care era, sau fusese apropiat de-a lungul anilor, sau care îi deveneau apropiaţi sufleteşte, de care lua cunoştinţă atunci când le citea alcătuirile în versuri sau în proză.

Făcea parte din acea generaţie care a cunoscut din adolescenţă frământările şi fracturile societăţii româneşti. Când valorile noastre tradiţionale care se transmiteau dintr-o generaţie în alta mai presus de teorii, ci cu o forţă lăuntrică pe care nimic nu putea să o clatine, erau interzise sau îngropate în mâlul uitării proletcultiste. Din acest mediu ţărănesc a pornit la drum în zorii celui de-al Doilea Război Mondial cel care de copil a învăţat asprimea şi bucuria muncii pământului, ca apoi să treacă la şcolile Blajului, această cetate a vieţii româneşti, pe care a evocat-o de-a lungul întregii sale vieţi, dovedind că tot ce a trăit aici, tot ce a învăţat aici, s-a întipărit pentru toată viaţa în inima lui, iar „oamenii Blajului” i-au fost modele umane.

Student al universităţii clujene, cel ce începuse să-şi aştearnă pe hârtie gândurile şi să le publice în reviste şcolare, a tipărit în revistele literare de aici într-unul din momentele cele mai tragice ale culturii româneşti, sfârşitul anilor 1940 şi începutul deceniului următor, când totul se prăbuşea şi totul se impunea cu forţa dictatului. A urmat drumul spinos al acestei generaţii şi, ca cei mai buni dintre ei, a înţeles să treacă dincolo de îngrădirile epocii şi să scrie o adevărată literatură. O luptă cu epoca şi o luptă cu sine, care a făcut ca Ion Brad să devină un glas poetic distinct, unind duioşia sentimentelor cu nostalgia perpetuă a locurilor natale şi cu un viguros sentiment al apartenenţei la acest pământ străvechi. A fost un poet autentic, un glas care nu şi-a clamat trăirile, ci le-a aprofundat într-o necontenită introspecţie.

Transilvania a fost matca germinativă a scrisului său, fundamentul trăirilor sale care i-au inspirat poezia sa atât de vibrantă, atât de emoţionantă şi care are să dăinuie ca unul din capitolele luminoase ale liricii româneşti. S-a subliniat de toţi cei ce au scris despre romanele sale – şi în calitate de editor al celor mai multe dintre ele pot depune mărturie cât de căutate şi de preţuite erau de public – înscrierea în tradiţia viguroasă a prozei ardeleneşti începând cu Slavici, romanele sale fiind caracterizate prin densitatea epică, sobrietate şi, adeseori, prin intensitate dramatică.

Viaţa i-a scos în cale multe provocări. Era un muncitor fără odihnă. Când l-am cunoscut pe tatăl său la mijlocul anilor 1980, vrednicul ţăran din Pănade, am înţeles de unde venea acest sentiment al datoriei, al credinţei în muncă, al respectului faţă de cei ce au fost înaintea ta.

Suntem prea aproape şi prea copleşiţi de vestea pe care o bănuiam, dar nu ne venea să credem că se va împlini, ca să încercăm acum să schiţăm măcar o biografie a lui Ion Brad, a tot ce a făcut el pentru cultura românească.

Dar nu putem uita că a fost aproape un deceniu ambasador al României în Grecia, timp în care s-a devotat unei acţiuni neobosite de cunoaştere a ţării sale pe meleagurile elene, făcând ca ramuri ale economiei noastre să aibă o prezenţă evidentă acolo, ca literatura română şi reprezentanţii ei să fie cunoscuţi. S-a înconjurat de eminenţi oameni de cultură ai Greciei contemporane. Mulţi ani i-au păstrat o vie amintire.

A fost un animator pe tărâmul teatrului, promovând curajos scriitorii români în diferite modalităţi scenice, a înfiinţat o editură ce a tipărit cărţi de valoare ale autorilor români şi până în ultimul moment a condus revista „Acasă”, larg deschisă tuturor generaţiilor de creatori, afirmând valoarea istoriei şi culturii noastre, această credinţă nestrămutată a vieţii sale.

Lasă în urma lui nu numai o operă de creaţie literară, ci şi una de memorialist, căutând prin mărturii întemeiate pe documente – de la arhive diplomatice, la scrisori şi până la dedicaţii pe cărţi – să reconstituie o epocă şi o viaţă.

N-a plecat dintre noi obosit de un drum atât de lung, presărat cu atâtea cărţi din care multe vor rămâne – cu atâtea fapte exemplare – să amintim doar ce a reuşit să facă pentru reintrarea în literatură a marelui scriitor Ion Agârbiceanu – cu atâtea momente de cumpănă şi tensiune. Pentru că el nu a ştiut ce este oboseala. Numai când o boală nemiloasă cu care s-a luptat citind, scriind, alcătuind filele revistei despre care am amintit l-a biruit la capătul unei lupte inegale, n-a mai avut puterea nici să întoarcă filele unei cărţi.

Atunci, şi numai atunci când vorbele nu-i mai puteau tălmăci gândurile, Ion Brad a înţeles că rostul vieţii lui s-a încheiat. Şi a plecat dintre noi trist că s-a despărţit de ceea ce a iubit mai mult – scrisul, mulţumit că din atâtea file încredinţate tiparului multe vor înfrunta timpul şi le vor vorbi celor ce vor veni după noi, despre acel scriitor înzestrat care a fost, alături de contemporanii lui, trimiţându-le mesaje pe care aceştia le-au primit cu o reală bucurie. Lăsând – în acelaşi timp – celor ce vor veni după noi îndemnul pe care el primul l-a urmat în opera şi viaţa lui: de a iubi ţara şi strămoşii ei, de a avea drept pilde nemuritoare pe acei dintre înaintaşii noştri care au lucrat pentru „creşterea limbii româneşti şi a patriei cinstire”.

Valeriu Râpeanu
Senior Editor
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here