Intervențiile C.N. „Apele Române” pe cursurile de apă aflate în administrare

apele romane
sursă foto: curentul.info

În urma avertizării hidrologice nr. 53 din 30.07.2018 și nr. 54 din 01.08.2018, precum și a ultimelor atenționări hidrologice pentru fenomene imediate – Cod galben și Cod portocaliu, prin care s-au prognozat creșterea debitelor și a nivelelor peste cotele de atenție și inundație la nivelul întregii țări, pentru perioada 30 iulie – 2 august 2018 A.N. „Apele Române” a dispus următoarele:

  • întărirea monitorizării cursurilor de apă și a lucrărilor hidrotehnice de pe acestea, în special acolo unde au fost identificate puncte critice;
  • suplimentarea personalului tehnic în Centrele Operative (dispecerate) și în teren cu personal din cadrul serviciului exploatare și hidrologie, pentru evaluarea situației hidrologice și a urmăririi comportării lucrărilor hidrotehnice;
  • s-au dispus pregoliri ale acumulărilor din administrarea atât a A.N. „Apele Române, cât și a SPEEH Hidroelectrica S.A., ținând seama de evoluţia nivelurilor şi debitelor corespunzătoare pe cursurile de apă vizate de avertizări hidrometeorologice, precum și de prevederile regulamentelor de exploatare coordonată;
  • formațiile Centrelor de Intervenție Rapidă sunt pregătite cu materiale și echipamente de intervenție, iar utilajele din dotare sunt în stare de funcționare;
  • s-a solicitat deținătorilor de acumulări mici, din categoriile de importanţă C și D, asigurarea cu personal de exploatare şi monitorizare, raportarea evoluţiei nivelurilor amonte-aval de lucrările de barare, a stării descărcătorilor hidraulici, precum şi respectarea instrucţiunilor de exploatare, a fluxului informaţional, pentru a realiza manevrele necesare în vederea asigurării unei tranzitări în siguranţă a debitelor prognozate.
  • În urma precipitațiilor semnificative căzute în luna iulie 2018, s-au înregistrat creșteri importante de debite pe râul Râșca (afluent al râului Moldova), care au condus la erodarea digului mal stâng pe o porțiune de 60 metri, punând în pericol localitatea Bogdănești, județul Suceava. Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, a intervenit cu personal și utilaje pentru refacerea infrastructurii afectate de viitură. În cursul zilei de 30 iulie s-a oprit închiderea breșei formată în urma eroziunii digului, pericolul fiind astfel îndepărtat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here