Încă un obstacol la negocierea Brexit: Spania dorește garanții privind statutul Gibraltarului în acordul final

0
Josep Borrell foto elpais.com

Spania nu va sprijini proiectul de acord Brexit la care au ajuns Londra și Bruxelles-ul dacă nu obține garanții că va putea negocia direct cu Regatul Unit asupra viitorului Gibraltarului, a anunțat luni Josep Borrell, ministrul spaniol al Afacerilor Externe.

Sosit luni la Bruxelles pentru a lua parte la o reuniune a miniștrilor de Externe ai țărilor membre ale UE, Josep Borrell a subliniat că acordul Brexit va trebui să recunoască, fără ambiguitate, caracterul special al dosarului referitor la Gibraltar, teritoriu britanic începând din 1713. Negocierile între Marea Britanie și UE, a reamintit Borrell, se referă la chestiuni teritoriale ce nu includ și Gibraltarul. Viitorul Gibraltarului necesită discuții separate. «Câtă vreme acest lucru nu este precizat clar în acordul Brexit și în declarația politică privind relațiile viitoare între Regatul Unit și europeni, noi nu vom susține acordul», a avertizat șeful diplomației spaniole. Așa cum se știe, Gibraltarul este de circa trei secole un subiect de discordie între Londra și Madrid, Spania nemaiacceptând suveranitatea britanică asupra Gibraltarului. Acest mic teritoriu cu importanţă strategică, situat în sudul Spaniei, exact în fața continentului african, va trebui să plece din UE împreună cu restul Regatului Unit la finele lunii martie 2019, deși populația locală a votat în proporție de 96% împotriva Brexit la referendumul din 2016. Încă înaintea referendumului, Madridul a subliniat că, în cazul ajungerii la un acord Brexit, Gibraltarul își va pierde accesul pe piața unică europeană, cu excepția cazului în care va fi găsită o soluție provizorie bazată pe o suveranitate partajată între Marea Britanie și Spania.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm scrie un cometariu
Te rugăm introdu numele tău