Florin Zamfirescu: Regizorul este un fel de demiurg

Florin Zamfirescu sursa foto: b1.ro

Am avut şansa, zilele acestea, să urmăresc, pe Cinemaraton, un interviu-eveniment cu actorul Florin Zamfirescu. Acesta s-a destăinuit, a vorbit despre film în general şi, mai ales, a răspuns spontan şi sincer tuturor întrebărilor care i-au fost puse.

Câteva aspecte din discursul domniei sale mi-au rămas pregnant în memorie şi îmi permit să le redau şi să le comentez liber, fiindcă într-adevăr merită.

În primul rând, dânsul a afirmat că regizorul este un fel de demiurg, pentru că reuşeşte să creeze o lume în miniatură, prin punerea laolaltă a unui întreg complex de elemente: actori, decoruri, scenariu etc.

Chiar dacă, aşa cum spunea şi domnia sa, nu se pune problema unei substituiri a creaţiei divine de către un simplu om, comparaţia o găsesc binevenită. Când vezi un film bun, un film care îşi merită cu adevărat numele, plonjezi într-o altă lume, într-o realitate alternativă. Una care poate fi, în egală măsură, deprimantă sau fascinantă, plină de viaţă sau în agonie, veselă sau tristă, dar cu siguranţă ceva diferit, văzut prin ochii altcuiva.

Ba chiar, uneori, simţi la sfârşit că cineva a jucat un joc cu mintea ta şi că eşti incapabil să spui unde începe şi unde se termină linia de demarcaţie dintre realitate şi ficţiune (cine a văzut filme ca Abre los Ojos, regia Alejandro Amenabar, Shutter Island, regia Martin Scorsese, L’année dernière à Marienbad, regia Alain Resnais, sau Glissando, regia Mircea Daneliuc ştie cu certitudine la ce mă refer).

Regizorul este un magician. Creează o lume din nimic. Şi actorul la fel, desigur, numai că actorul urmează un traseu prestabilit, chiar dacă îi adaugă propria interpretare şi propriul geniu.

A doua afirmaţie a dlui Florin Zamfirescu care m-a frapat, pentru că nu am mai întâlnit-o până acum, şi pe care îmi permit să o redau, este că, în opinia sa, dacă un film este bun, meritul este în egală măsură al regizorului şi al actorilor, în timp ce, dacă este prost, este mai mult din cauza regizorului, fiindcă nu a ales cadrul sau distribuţia potrivite. Şi, chiar dacă enunţul pare şocant, tind să îi dau dreptate, fiindcă există, pur şi simplu, roluri care par făcute pentru un actor, şi roluri care nu i se potrivesc. Dacă regizorul face alegerea greşită, nu mai funcţionează nici ansamblul. (De altfel, domnia sa a povestit că, în carieră, a refuzat un rol care a considerat că nu i se potriveşte).

Apoi, a atins un subiect foarte delicat, vorbind despre faptul că uneori în filmele româneşti, cu precădere cele făcute în perioada modernă, este prezentată doar latura decadentă, promiscuă a societăţii româneşti contemporane, şi de asemenea că se poate întâmpla chiar ca un film premiat să aibă săli goale, şi atunci înseamnă că există o problemă. Şi aici îi dau dreptate, fiindcă, fără a nega realizările cinema-ului modern sau valoarea exponenţilor acestuia, se pare că este nevoie de ceva nou în scenariu.

Nu doar despre corupţie, poveşti cu Securitatea, înjurături, prostituţie şi bătăi, ci ceva mai profund. Sigur, nu ştiu dacă avem scenarişti capabili să pună în scenă o poveste suprarealistă, deşi nu ar fi rău să-l ”înviăm” puţin pe Buñuel sau să ne inspirăm din filmele sus-amintite, dar oricum ne-ar trebui un story diferit, ca să nu ne plafonăm.

În fine, interviul s-a încheiat într-o notă uşor amuzantă, fiindcă, întrebat fiind ce atu au filmele româneşti în faţa celor străine (mai ales a celor americane), dl Zamfirescu a răspuns, după o uşoară ezitare, că nu poate numi avantajele, fiindcă nu le ştie, dar poate puncta câteva dezavantaje, şi a dat exemplul unor tehnici de filmare.

Părerea proprie, pe care-mi permit să o expun aici, fără a avea pretenţia că mă pricep nici măcar un sfert faţă de domnia sa sau de realizatorul interviului, este că atât filmele româneşti, cât şi cele americane suferă deseori de lipsă de scenariu sau chiar regie adecvate. Şi noi, şi americanii am avut (şi avem!) actori extraordinar de talentaţi. Dar uneori nu au ce să joace (vezi şi recentul ”Under the Silver Lake”, care, dacă este luat ca o satiră noir iese ceva acceptabil, dar dacă este luat ”ca atare” are replici şi cadre pur şi simplu jenante).

În încheiere, vă recomand să urmăriţi canalul autohton Cinemaraton, difuzează exclusiv filme româneşti, vechi sau noi, programul îl găsiţi pe post şi pe www.cinemaraton.ro, iar interviurile programate sunt mai mereu interesante).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here