Firea, tot mai aproape de demisie: ,,Îmi aștept sentința’’

1
foto: b1.ro

Zilele Gabrielei Firea în PSD sunt numărate. Aceasta ar urma să își primească ,,sentința” din partea lui Liviu Dragnea în şedinţa de luni a Comitetului Executiv Național al partidului. „Mi-aştept sentinţa. Aştept să fim convocaţi la CEx. Prea mari surprize nu vor fi. Am înţeles că situaţia mea e decisă şi că se doreşte să rămân fără funcţii politice, preşedinte PSD Bucureşti şi Ilfov”, a declarat, resemnată, Gabriela Firea.

Primarul general al Capitalei a afirmat că de la CEx-ul de la Neptun, liderul PSD Liviu Dragnea ,,are o singură preocupare: cum să o înlăture pe Gabriela Firea”.

,,Deja doi lideri de organizații au fost decapitați, dl Neacșu și dl Țuțuianu. Acum voi fi eu la ghilotina dlui Dragnea, dar asta este. Se trăiește și fără funcții politice. Eu am venit în PSD ca simplu membru. N-am cerut nicio funcție niciodată. Ceea ce am obținut a fost prin multă muncă. (…) Nu știu de unde are atât de mult timp (Liviu Dragnea – nr). Cred că 70% din timpul său îl alocă Gabrielei Firea. Am devenit foarte importantă pentru domnia sa. Aș vrea să mă transform peste noapte într-un proiect necesar românilor, ca să se ocupe de proiect și nu de mine”, a mai spus Firea.

De asemenea, ea a spus vineri că Liviu Dragnea a preferat să o ,,ameninţe’’ în loc ,,să mențină un echilibru în partid’’, potrivit România tv.

,,În primul rând, trebuie să mențină un echilibru în partid, așa am văzut la alți președinți de partid. Și ar fi trebuit să mă invite să discutăm. S-au rupt toate discuțiile de pe 2 septembrie. A început să mă amenințe pe mine și pe familia mea. Acesta a fost punctul de vedere al dumnealui. Asta a fost, Gabriela Firea nu mai vorbea la unison cu domnul Dragnea. Unii colegi îmi reproșau că sunt prea devotată, dar așa simțeam la acel moment”, a spus primarul.

1 COMENTARIU

  1. ” te faci frate cu d….l pana treci puntea ” , ” interesul poarta fesul ” ….!!??? Mai oameni ! Te cateri in fruntea unei natiuni, a unei comunitati…!!! ….Esti dator sa reprezinti interesele celor care au avut incredere in tine si te-au pus acolo ! Pretinzi respect…..atunci , respecta ! Lumea este mare. Competitia se manifesta la tot pasul, intre indivizi, intre comunitati , intre natiuni, … Trebuie prevenite conflictele si violenta care apar in competitie in mod obiectiv. Apar lideri care se erijeaza in conducatori. Acestia isi creaza instrumente cu care sa conduca. Apar abuzuri. Ca orice competitie sunt invingatori si invinsi. ROMANIA A FOST SI ESTE LA URMA..!!! DE CE..!!?? LA ACEASTA INTREBARE TREBUIE SA RASPU DEM TOTI ROMANII DACA PRETINDEM CA SUNTEM O ECHIPA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm scrie un cometariu
Te rugăm introdu numele tău