Fabien Clain, combatant Daech implicat în sângeroasele atentate din 13 noiembrie 2015 la Paris, a fost ucis în Siria

fabien clair foto: lavdn.fr

Jihadistul francez Fabien Clain, a cărui voce a fost identificată în mesajul de revendicare a atentatelor din 13 noiembrie de către grupul Statul Islamic, a fost ucis miercuri în bombardamentele efectuate de coaliția internațională asupra localității Baghouz, ultimul bastion al respectivei organizații teroriste în Siria.

France Info, care a transmis această știre, a mai precizat că și fratele său, Jean-Michael, a fost grav rănit. Reamintim că după ce a fost demonstrată implicarea fraților Clain în atentatele din Paris și Saint Denis în 2015, judecătorii de instrucție francezi au emis mandate de arestare împotriva lor în iunie 2018. Convertit la Islam în anii 1990, Fabien Clain, alias «fratele Omar», și fratele său s-au radicalizat la începutul anilor 2000. În 2009, Fabien a fost condamnat la 5 ani închisoare, alături de un alt jihadist francez, Thomas Barnouin, implicați într-o afacere de recrutare de combatanți pentru Statul Islamic. Aceşti luptători ai grupului Statul Islamic, consideraţi piloni ai celulei teroriste ce a operat pe teritoriul Franței, erau acum ferm hotărâți să continue lupta, în ciuda numeroaselor înfrângeri militare suferite de gruparea Daech, care nu mai deținea controlul decât asupra unei mici suprafețe de câteva zeci de kilometri pătrați la frontiera cu Irakul și dispunând de un efectiv extrem de redus de combatanți.

Maria Capitaine
Corespondent la Strasbourg
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here