Dragnea: Cât voi mai fi la șefia PSD voi face tot ce pot pentru a zdrobi acest sistem odios, care distruge mii de vieți

1
Sursa foto: Antena 3

 
”Le-am vorbit azi colegilor despre motivele pentru care unii din ei cred că trebuie să-mi dau demisia. Nu vreau să mă refer la managementul politic, că nu vreau să-i jignesc. Au spus că am deschis prea multe fronturi, cu Iohannis, un iubitor de PSD și un sprijinitor al Guvernului, cu SRI, cu DNA, Ministerul Public, cu SPP și cu rezist. Am spus că n-o să pot să accept ca PSD, cel mai mare partid social-democrat din Europa, să devină o uneală a acestui sistem odios. Am spus la o întâlnire, a doua zi după condamnare, că atât cât voi mai fi în această funcție, voi face tot ce pot pentru a destructura, zdrobi acest sistem, care distruge mii de vieți din România. Un coleg care a  ieșit mai devreme a spus că a citit ”Arta războiului”, am citit și eu și de multe ori, și a spus că nu trebuie să deschizi multe fronturi. Fronturile erau deschise împotriva noastră și a întregii societăți.
Alți colegi au spus că protocoalele sunt legale, apoi că sunt ilegale, apoi să nu mai discutăm despre ele, că plictisim populația, dar dacă nu vorbim despre acestea, nu putem să rezolvăm problemele care au afectat profund societatea”, a declarat Dragnea.

1 COMENTARIU

  1. Sistem „odios” in care sa nu poti sa furi ca’n codru fara sa patesti nimic si care nu iti garanteaza ca ce ai furat iti aapartine pe vecie „tax free”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm scrie un cometariu
Te rugăm introdu numele tău