Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media în Dobrogea de sud (V)

moschee mangalia

În perioada 2-5 iulie 2019, Departamentul pentru Relaţii Interetnice (DRI) al Guvernului României a organizat în județul Constanța prima etapă a Programului „Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media. Schimb de experiență şi bune practici cu parteneri de proiecte din regiunea Dunării. Turismul cultural – o șansă pentru dezvoltare locală”, program aflat la a şaptea ediţie consecutivă.

Camera tătarească de nuntă

La sediul central al Uniunii Tătarilor Turco Musulmani din România (UDTTMR) Filiala Constanţa, dna Neriman Ibrahim ne-a prezentat camera tătarească de nuntă, cu exponate de artă populară vechi de peste 100 de ani, donate de persoane din comunitate. Camera nupţiala, kelin odasi, era pregătită de femei în casa mirelui. În ea există patul nupţial şi un set, o sofa destinată musafirilor. Peste set se punea minderul, o salteluţă moale umplută cu lână, iar pe minder se aşezau pernele înfăţate în dantelă. Pe vremuri la perete erau perne umplute cu paie, îmbrăcate în stofă groasă şi acoperite cu dantele prinse pe o pânză albă. Nu exista nici dulap, nici scaune, doar o măsuţă joasă pentru cafele şi dulceţuri.

Dacă fata avea zestre mare, tot tavanul camerei se acoperea cu batiste dantelate şi brodate şi cu crep-uri – eşarfe colorate din matase naturală.

Dacă mireasa nu era aşa avută, deasupra patului se făcea doar un baldachin din batiste şi crep-uri. Obiectele erau lucrate manual, pe pânză de in, cânepă sau borangic, brodate cu acul la gherghef sau ţesute la război cu fire de lână, de bumbac şi mătase, de aur şi argint, în modele florale şi geometrice sau cu versete din Coran, dar niciodată cu figuri zoomorfe sau antropomorfe, acestea fiind interzise de religia islamică. Dintre florile stilizate, un motiv des întâlnit este garoafa. Culorile naturale, intense sau pastelate, se obţineau din plante (ex. verde din coji de nucă).  Obiectele din cameră nu erau neaparat funcţionale, ci mai degrabă ornamentale, demonstrând totodată priceperea miresei. Camera de nuntă era vizitată şi admirată de rude şi vecini şi, după cel puţin o lună, obiectele erau strânse şi puse bine în ladă, pentru a fi transmise mai departe fetelor din familie – pentru că mama începea să facă zestre unei fetei încă de la naştere. Pe vremuri fetele se măritau devreme, şi de la 14 ani.

La nuntă, tătăroaică trebuia să aibă pentru pat câteva plăpumi de lână cu atlas, una sau două saltele mari, de lână, câteva cuverturi, mai multe rânduri de lenjerie albă, brodată, câte un covor de perete şi unul de pus pe jos, cel puţin 100 de batiste brodate cu care să acopere tavanul camerei, sau măcar un colţ cu baldachin, plus perne, perdele, marame, ştergare, shewre, sherlik, ţesute la război şi la gherghef.

Băiatul trebuia să aibă casa, plus o saltea, o plapumă, câteva perne, lenjerie de pat. El suporta toate cheltuielile nunţii, îşi îmbrăca mireasa din cap până în picioare, trebuia sa dea un berbec pentru nuntă şi “sutak” – dreptul laptelui, o sumă de bani platită soacrei pentru meritul de a fi crescut o mandreţe de fată!

Dar dacă băiatul era sarac, mireasa era furată, la întelegere sau nu, şi mirele ieşea mai ieftin. Aceasta s-a practicat între 1950-60, după care s-a revenit la nunţile cu respectarea tradiţiilor, aşa cum se fac şi astăzi în comunităţile tătareşti dobrogene.

Istorie şi tradiţie la Mangalia

Grecii au sosit în zona Dobrogei de astăzi încă din sec. 8 î.Hr., în special în căutare de pământ agricol. La porunca unui oracol (biroul informativ de pe vremuri), plecau cu corăbiile în grupuri organizate şi întemeiau colonii sub conducerea unui lider care devenea eroul local. Acest sistem a dus la colonizarea Mării Mediterane şi a Mării Negre. Cele mai numeroase au fost coloniile oraşului-stat Milet (peste 90), dintre acestea prima la Pontul Euxin fiind Histria (sec.7 î.Hr.), apoi Tomis (sec.6 î.Hr).

Vestita, puternica şi prospera cetate Callatis a fost înfiinţată de grecii dorieni din Heracleea Pontică, în jurul secolului 4 î.Hr. (după dovezile arheologice) la porunca oracolului din Delphi, pe locul aşezării trace Acervatis (Cerbatis). Populaţie cu fire războinică dorienii au întemeiat o colonie agricolă condusă oligarhic, spre deosebire concurentele Tomis şi Histria, conduse democratic de negustorii din Milet.

Vecin la nord cu Tomis (Constanţa) şi la sud cu Dionysopolis (Balcic), teritoriul controlat de oraşul Callatis se întindea de la Tuzla la Moşneni, Albeşti şi se termina la Shabla în Bulgaria. Pământul se lucra cu populaţia locală, semiindependentă. Zona era fertilă, strabatută în antichitate de trei cursuri de apă – navigabile – care, între timp, au secat. Din Grecia se importa vin, ulei şi mirodenii, se exportau cereale, dar mai ales sclavi de bună calitate. Cât de asemănător cu zilele noastre! Înfloritor în sec.4 î.Hr., la Callatis se construieşte zid fortificat de apărare, se bate monedă proprie, între cetăţi se duc războaie locale pentru teritorii.

Stăpânit vremelnic de perşi, apoi de regele macedonean Lisimah, Callatis e singurul oraş care în sec.1 î.Hr încheie un tratat de alianţă cu Roma, în timpul campaniei lui Lucullus, care i-a oferit un statut privilegiat în comparaţie cu vecinii săi.

Din sec.4 d.Hr. creştinismul devine religie permisă “licita” în Imperiul Roman, aşa că şi la Callatis apar bazilici, iar, din sec. 6, aici e atestată una dintre cele 14 episcopii paleocreştine din Scytia Minor.

Pentru 1 000 de ani, chiar şi în epoca romană, cetăţile greceşti îşi păstrează specificul şi cultura – limba, instituţiile, calendarul sacru de care depindea calendarul agricol. La Callatis trăiesc cărturari vestiţi, între care Demetrios Callatianul, autor al unei istorii a Europei şi Asiei.

Marea invazie slavă de sfârşit de sec.6 traversează Dobrogea şi oraşele greceşti se depopulează, locuitorii lor se retrag în ţara mamă. Callatisul e distrus de avari şi slavi.

Italienii, în special genovezii, sunt cei care reiau comerţul în zonă, refolosesc instalaţiile portuare şi apare pentru prima dată numele de Pangalia în Carta Pisană, cea mai veche hartă nautică din lume, realizată la sfârşitul sec.13.

În sec.17 călătorul Elia Celebi găseşte locul foarte cosmopolit şi “bun de făcut comerţ, şi bani”! După alipirea ei vremelnică la Tara Românească (Mircea cel Bătrân, sec.14), Dobrogea intră şi rămâne sub stăpânire otomană până la Războiul de Independenţă când intră sub autoritate românească (1877-1878), populaţia creşte şi începe modernizarea fostei cetăţi Callatis. În anii 1950, 95% din oraşul e distrus prin resistematizare şi Mangalia îşi pierde farmecul ce răzbate din picturile interbelice.

Istoria oraşului-cetate e păstrată la Muzeul de Arheologie Callatis din Mangalia, unde te întâmpină şi te vrăjesc statuetele de tip Tanagra – graţioase figurine feminine, confecţionate din teracotă cu patru secole înaintea erei noastre!

Majoritatea obiectelor expuse provin din inventarul funerar al celor peste 2 000 de morminte antice cercetate. Piese ceramice, podoabe de sticlă ori metal, obiecte de tezaur, resturile unui car de paradă găsit într-un tumul la Limanu, coloane, capiteluri, arhitrave, frize și cornișe – elementele arhitectonice de bază din lumea clasică greco-romană – toate obiectele din patrimoniul muzeului din Mangalia au fost descoperite întâmplător, în zonă, începând cu anul 1959, în timpul lucrărilor de construire a Stadionului şi a Teatrului de Vară Grădina “Farul”.

O sală a muzeului reproduce interiorul unui tumul funerar unde, pe lângă bijuterii din aur și argint, monede sau numeroase fragmente arhitectonice, sculpturi din marmură ori calcar, tuburi de apeduct, se află vestitul «Mormânt cu papirus», de sec.4 î.Hr., în care s-au păstrat resturile unui papirus scris în limba greacă – singurul artefact de acest fel descoperit în România și cel mai vechi din Europa.

Cele mai vechi piese expuse în muzeu datează din epoca neolitică şi aparţin culturii Hamangia, atestată în spaţiul dobrogean în urma cu 5 500-5 000 de ani. 

Foarte spectaculoasă piesă din colecția muzeului din Mangalia este capitelul compozit, din marmură albă, cu protome de berbec, descoperit în zona de nord a orașului. Cioplit la Constantinopol, de tip teodosian, acesta e identic cu capitelurile expuse, de ex. în Muzeul Arhidiocezan din Ravenna.

Nicolae Alexandru, muzeograf şi arheolog, ne-a spus poveştile obiectelor şi ne-a condus prin lapidariumul amenajat în aer liber pe o suprafață de cca 1 600 mp, până la ruinele unei Bazilici de tip sirian şi la zidurile de incintă ale cetăţii Callatis, aflate atât de aproape de locurile de agrement de astăzi, unele acoperite de apa mării, altele integrate chiar în incinta unui hotel modern. Situl amenajat la subsolul Hotelului “President” constă în reamanajarea totală a unui cartier de sec.6 d.Hr, suprapus unui cartier de sec.4 d.Hr. şi reprezintă o premieră naţională cu privire la restaurarea şi conservarea unui sit arheologic.

Moscheea din Mangalia

Comunitatea turco-tătară din Mangalia numără în prezent peste 3 000 de credincioși musulmani care se închină în Moscheea „Esmahan Sultan”, cel mai vechi lăcaș de cult musulman din România. Hogea Halil Ismet ne-a povestit că această moschee a fost ctitorită în 1573 o prinţesă, Sultana Esmahan, fiica lui Selim al II-lea (nepoata lui Suleiman Magnificul şi a vestitei Roxelana sau Hürem). Era loc de pelerinaj pentru femei şi pentru oamenii bolnavi care nu puteau merge până la Mecca.

Hadj sau pelerinajul ritual la Mecca, în Arabia Saudită, este unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului, şi trebuie făcut cel puţin o dată în viaţă. În pelerinaj, însă, nu poate merge decât bărbatul sănătos, care are o stare materială bună, îşi permite asemenea călătorie şi îşi poate lăsa familia asigurată pe perioada plecării lui.

Lăcaşul e deschis, pentru cele cinci rugăciuni zilnice, celor peste 900 de familii musulmane din Mangalia – majoritatea tătari -, dar şi turiştilor care doresc să intre în vizită sau la închinare. Slujba se oficiază în limba arabă iar predicile se ţin în limba turcă. În afara de rugăciune, toate ceremoniile religioase musulmane au loc acasă, în familie.

Hogea Halil Ismet a absolvit Seminarul Teologic de la Medgidia; are 80 de ani, din care 32 a slujit la Mangalia. Se bucură că azi religia islamică se predă în gimnazii şi şcoli generale iar vara la geamie.

În cimitirul înconjurător sunt morminte vechi de peste 350 de ani, adăpostite sub un pâlc de pini, la umbra copacilor, după cum e obiceiul musulman. Aici odihnesc şi civili şi militari.

În curtea moscheei Sultanei Esmahan am băut cafea la nisip şi ceai mai fierbinte ca ziua de vară, am ascultat chemarea muezinului la rugăciunea de vineri şi ne-am bucurat de urarea imamului de Mangalia: «Pace şi prosperitate în numele lui Alah!»

Deplasarea noastră s-a încheiat într-o gospodărie de la Vama Veche, unde ne-am bucurat din nou de tradiţiile tătăreşti: masa cu feluri tradiţionale şi cântece vechi, interpretate la cobză de maestrul Negeadin Abit, venit de la Hagieni.

Marea cea ospitalieră, vegetaţia explozivă a verii, satele înecate în verdeaţă sau peisajele fantastice de început de lume, cuiburile berzelor cu pui, egretele pe maluri şi apele fertile ale Dunării, minunatele vestigii antice, atmosfera cosmopolită de ieri şi de azi, toate ne-au arătat că pământul Dobrogei merită sa fie cercetat, descoperit şi cunoscut de întreaga lume, cu toate minunile lui ascunse. Şi am ramas cu convingerea că modelul de bună convieţuire interetnică ar trebui să fie predat în manualele din Europa şi din lume.

Galerie foto

Avatar
Contributor
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here