Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media 2019 – Sârbii din Banat

Întâlnirea cu reprezentanţii minorităţii sârbe a avut loc la Centrul Cultural al Uniunii Sârbilor din Timişoara, unde Preşedintele Ognean Cristici a început prin a ne spune: “Noi în Banat nu ne tolerăm, noi convieţuim!” – definitoriu pentru modul de viaţă al societăţii multietnice şi pluriconfesionale bănăţene.

Oficial, în România, în patru judeţe şi 55 de localităţi, trăiesc 18.500 de sârbi.

În realitate cifra se apropie de 25.000.

Dupa 1989 a luat naştere “Uniunea Sârbilor şi Caraşovenilor”, din care în 1992 s-au desprins de sine stătătoare Uniunea Croaţilor (a sârbilor catolici din jurul Reşitei, de-a lungul râului Caraş, care s-au declarat croaţi-caraşoveni) şi Uniunea Sârbilor din România USR (sârbi ortodocşi) cu aproximativ 30 de filiale locale și 5.500 de membri activi. Scopul USR este păstrarea identităţii naţionale prin activităţi culturale, religioase şi educative. Se derulează peste 144 de proiecte, există 122 de ansambluri folclorice şi artistice, 2 teatre de amatori, un centru de cercetare ştiinţifică ce realizează lucrări de nivel academic, publicate în reviste editate de către Uniune.

Presa sârbă are o tradiţie de peste 200 de ani de existenţă în zonă. USR are o editură proprie, găzduită tot de Centrul cultural din Timişoara, unde se află de asemenea sediul Biroului Parlamentar, Organizaţia Tinerior Sârbi, Fundaţia “Mirceta Stoici” şi Clubul Sârbesc, Biblioteca şi o sală festivă multifuncţională. USR editează opere ale autorilor sârbi şi publicaţii periodice precum săptămânalul “Nasa Rec” sau revista „Knlizevni zivot”. În prezent sunt în lucru 15 titluri, în special monografii, poezie. USR organizează seminarii, tabere şi şcoli de vară pentru tineret în mănăstiri sau în centre culturale din Timişoara, Sânnicolau Mare, Moldova-Nouă, Baziaş, pentru educarea tinerilor în respect faţă de tradiţii, prin intermediul cursurilor, prin cinematografie şi teatru. Zilele Culturii Sârbe în România e un eveniment aflat la a 14-a ediţie. Principala finanţare a USR (99%) vine prin DRI de la Guvernul României, iar deviza uniunii este: “Noi nu cheltuim ci investim”.

În prezent, minoritatea sârbă din România este în scădere datorită căsătoriilor mixte, a natalităţii tot mai reduse. Se estimează că, la 10 ani, comunitatea pierde 18-20% din efectiv, fiind în plin proces de îmbătrânire. Acum 150 de ani, sârbii erau majoritari în Cartierul Mehala, existau sate în întregime sârbeşti. Astăzi nu mai sunt majoritari nici măcar în Sânmartinu Sârbesc.

Comunitatea sârbă însă e foarte activă. E direct implicată în pregatirea anului 2021, când Timişoara şi Novi-Sad vor fi Capitale Culturale Europene.

Se derulează proiecte de cooperare regională şi europeană, există un agreement transfrontalier între cele două oraşe şi proiecte comune privind cultura, turismul, people to people, legături cu eparhia ortodoxă sârbă, cu administraţiile locale din Serbia. S-au deschis trei noi puncte de frontieră şi se încearcă amenajarea râului Bega ca arteră navigabilă.

Tradiţiile sârbeşti se perpetuează. Nu în ultimul rând, în Timişoara există restaurante cu specific sârbesc, cu specialităţi gastronomice savuroase precum şnitel Karagheorghe sau deja vestita pleskaviţa, iar folclorul sârbesc îmbogateşte evenimentele locale cu veselie şi culoare.

Mănăstirea sârbească Sfântul Gheorghe din Birda

În judeţul Timiş, pe drumul dintre Timişoara şi Reşiţa, la marginea Satului Mănăstire de lângă Birda, se află un vechi locas de închinare ctitorit la sfârşitul secolului al XV-lea de către despoţii Iovan şi Gheorghe Brancovici.

Pr. Saşa Iaşin ne povesteşte că Gheorghe Brancovici, numit despot al Serbiei în 1486 de către Matei Corvin, a cerut permisiunea de a ridica 12 mănăstiri pe teritoriul Regatului Ungariei şi a început construcţia lor. În 1496 Gheorghe Brancovici şi-a cedat domnia fratelui său Iovan şi s-a călugărit cu numele de Maxim. Canonizat în Biserica Ortodoxă Sârbă, Sfântul Maxim Brancovici a devenit Episcop de Râmnic, Mitropolit al Ungrovlahiei şi un mare binefăcător al bisericii ortodoxe din Ţara Românească.

Nu este întâmplator că, în vremea păstoririi Mitropolitului Maxim, nepoata lui, Despina Milița Brancovici, soţia Sfântului Voievod Neagoe Basarab, a pus piatra de temelie celui mai somptuos locaş de cult din Ţara Românească, Mănăstirea Curtea de Argeş, care avea să se sfinţească la un an după mutarea Sf. Maxim Brancovici la Domnul.

Iovan şi Gheorghe (Maxim) Brancovici au ctitorit şi Mănăstirea Sfântului Gheorghe de pe apa Bârzavei, pe care au înzestrat-o cu 1000 ha de pământ şi două sate: Sângeorge şi Mănăstire, care ţin astăzi ambele de comuna Birda. Dar, şi mai de preţ, au dăruit-o cu un fragment din craniul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi cu o bucată din lanţul cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru, adăpostite până astăzi în altar.

Familia despoţilor Brancovici a dus astfel mai departe tradiţia legăturilor româno-sârbe. Să nu uităm că însuşi Sf. Sava Nemanjici, părintele spiritual al sârbilor, a ctitorit în sec.12 în Ţara Românească mănăstirile Baziaş şi Zlatiţa, iar Sf. Nicodim, mănăstirile Vodita şi Tismana.

Biserica cea nouă, de astăzi, a Sfantului Gheorghe, datează de la sfârşitul sec. al 18-lea, fiind a cincia ridicată peste fundaţiile vechi, în stil bizantin, împodobită cu pictură în frescă realizată de un pictor local, Pavle Giungev, şi cu o foarte frumoasă catapeteasmă lucrată în sec. al 19-lea de renumitul Iovan Isailovici.

Unul dintre stareţii Mn. Sf. Gheorghe, Arhimandritul Pavle Kenghelaț (1766–1834) din Kikinda a fost una dintre cele mai marcante personalităţi ale clerului ortodox bănăţean. Naturalist, profesor şi pedagog, a scris prima istorie naturală la sârbi. A ridicat trei mori şi biblioteca mănăstirii e meritul lui, formată din mii de volume moştenite de la Episcopul Petru Petrovici.

Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Birda, una din cele cinci aşezări monahale sârbeşti din România, ţine de Episcopia sârbă de Timişoara, parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Sârbe. Locaşul a fost de călugări până în 1955, când viaţa monahală s-a stins, pentru a se reaprinde după 1989.

Astăzi, unicii vieţuitori sunt maica Evghenia, singura calugariţă venită chiar din Serbia, ca şi stareţul Nicon Karicianac. Originară din Veliko Grădişte, maica e venită din lume. A fost bibliotecară în Clisura Dunării. A adus-o Sf. Gheorghe în satul cu nume de mănăstire, la ctitoria Familiei Brancovici. S-a retras aici pe când avea peste 50 de ani de viaţă. Şi iată că au trecut de atunci 20 de ani! Cu bucurie!

Ei singuri, maica şi tânărul staret, se îngrijesc de întreg complexul monahal – şi de livada cu nuci altoiţi, şi de curte, de animale pripăşite, printre care maica a îngrijit un căprior. La slujbe şi sărbători biserica e plină şi copiii din comunitatea sârbă vin să înveţe despre Sfântul Sava, ocrotitorul Serbiei, şi să deseneze icoane. În special dupa venirea IPS Luchian Pantelici la Timişoara, biserica sârbă s-a întors către tineri, care trebuie să înveţe istoria şi limba. Anual în august se organizează şcoli de muzică bisericească, corală, şi 90% dintre foştii cursanţi sunt acum cântăreţi în strană, în biserici parohiale.

Am stat la un păhărel cu caisată de leac, îndulcită cu miere de albine. Caisata e puţină, pentru că bruma face să cadă repede caisele din pom. Iar maica Evghenia şi-a amintit de străbunicul ei înecat în Dunăre, pe când încerca să traverseze podul de gheaţă. Nu se simte batrână. Tinereţea se poartă în suflet. Ne-a povestit că la 7 km de Moldova Nouă, cum face Dunărea cotul spre Cazane, se înalţă Stânca Babakaia. Şi la sârbi se spune: “Nu sunt eu bătrâna. Babakaia e bătrâna!”.

Episcopia Ortodoxă Sârbă din Timişoara

Biserica e cea mai veche, mai statornică şi mai iubită instituţie, iar sârbii, 100% ortodocşi, sunt un popor profund religios. Una dintre clădirile care înconjoară Piața Unirii din Timișoara este Palatul Episcopiei Ortodoxe Sârbe, bogat decorată în stil baroc, cu elemente „neosârbeşti”. Aici se află reşedinţa personală a episcopului şi un interesant muzeu religios cu icoane, portrete episcopale şi obiecte de artă bisericească, piese restaurate, dintre care cele mai vechi sunt icoanele aduse de la Mn. Sf. Gheorghe. Sălile muzeului reproduc condiţiile de viaţă ale unui episcop, cu bibliotecă, salon de primire, cancelarie.

La fel ca şi Catedrala Ortodoxă Sârbă alaturată, cu hramul Înălțarea Domnului, Palatul Episcopal a fost ridicat la jumătatea sec. al 18-lea de Episcopul Gheorghe Popovici, pentru a fi reşedinţă episcopală şi sediul şcolii rasciene.

Liceul sârbesc Dositei Obradovici

Liceul teoretic “Dositei Obradovici”, pe vremuri cu profil de filologie-istorie, a devenit din 1990 singurul liceu cu predare în limba sârbă din România.

Numărul de elevi este în creştere, de la 166 în 2018 la 178 în 2019. Copii sunt şi sârbi şi români, majoritatea provin din căsătorii mixte, dar folosesc uzual în familie limba sârbă. Promovabilitatea e bună, liceul are olimpici la limba sârba, faza naţională. Elevii frecventează cursurile de religie, au relaţii foarte bune cu biserica, toţi sârbii fiind de religie Ortodoxă. Se spovedesc cel puţin de două ori pe an, la marile sărbători religioase. Profesorii provin din România, deoarece încă nu există acord între cele două state ca să vină profesori din Serbia. Se conlucrează însă cu cei din Clisura Dunării, cu şcoli din Novi-Sad şi Belgrad, cu Liceul “Nicola Tesla” din Ungaria, cu liceul bilingv româno-sârb la Vârşeţ.

Personalitaţi sârbe în România

Liceul timişorean poartă numele ieromonahului Dositei Obradovici, cel mai important cărturar iluminist sârb născut în 1742 în localitatea Ciacova din Banatul românesc. Călugăr, scriitor şi traducător, Obradovici a influenţat puternic cultura sârbă prin scrierile sale. Pentru o perioadă profesor la Iaşi, el înfiinţează, în 1808, „Marea Şcoală” din Belgrad care va deveni apoi prima Universitate a Serbiei.

Printre numeroase alte personalitaţi sârbe care s-au născut sau au activat în România se numără Mitropolitul Maxim Brancovici. Acesta a deschis prima tipografie din Ţara Românească, la Târgovişte, unde au lucrat tipografi sârbi, Călugarul Macarie şi Dimitrie Liubavici. Mitropolitul Timişoarei Sf. Iosif Brancovici a fost canonizat de BOR printre Sfinţii Mărturisitori din Transilvania, ca şi Sf. Visarion Sarai.

Nobilul Sava Tekelija (1761-1842), cel mai mare filantrop şi primul doctor în ştiinte juridice al poporului sârb, s-a născut la Arad fiind înmormântat în biserica sârbească din Arad, ctitoria străbunicului său, căpitanul Jovan Popovic Tekelija. Sava Tekelija e fondatorul și primul președinte al celei mai vechi societăți culturale și științifice sârbești, Matica Srpska. Tot el a fondat în anul 1838 la Pesta Colegiul Tekelijanum destinat studenților de etnie sârbă ce studiau în capitala Ungariei, în cadrul căruia a înființat Biblioteca Matica.

Tot la Arad s-a născut şi Iovan Stejici, unul dintre fondatorii Academiei sârbe şi organizatorii serviciului medical în Serbia. Emilian Iosimovici, primul architect al Belgradului, arhitecţii Milan şi George Tabakovici, pictorul Ivan Tabakovici, poetul Branco Radicevici, academicianul Dimitrie Tirol, literat, editor şi bibliofil şi mulţi alţi etnici sârbi au contribuit la cultura şi dezvoltarea Banatului.

Însă poporul român a dăruit şi el Serbiei pe fiica Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, Principesa Marioara (Minion), care avea să ajungă cea mai respectată regină din istoria sârbilor, văduva regelui Alexandru I Karagheorghevici Unificatorul, întâiul rege al Regatului Iugoslaviei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here