Despre o „uitată” cronică a poporului dac

Se fură ca în codru la Institutul de Arheologie din Bucureşti?

bratari-aur-min

Permiteţi-mi să fac o analogie care-i va convinge, sper, pe toţi iubitorii de dreptate şi adevăr. Dacă din casa noastră observăm dispariţia suspectă a unor obiecte, numim acest lucru  FURT şi încercăm să aflăm cine e hoţul. Cum îi putem numi pe cei plătiţi să ne protejeze casa şi care, aparent, nu-şi fac datoria? Şi care sunt prevederile codului legal pentru aceşti vinovaţi?

În ziarul ” Formula AS” anul XV, nr. 649 din 10-17 ianuarie 2.005, pe prima pagină este un titlu care poate stârni oricui curiozitatea: „Din tainele istoriei: Misterul plăcuţelor de plumb”, semnat de Horia Țurcanu căruia îi acordăm tot creditul pentru felul inteligent în care a prezentat subiectul.

Începem să citim cu interes despre existenţa unei istorii a poporului nostru dac, scrisă pe plăcuţe de plumb, istorie care zace de peste 100 de ani în subsolurile Institutului de Arheologie din Bucureşti, fără a stârni curiozitatea niciunui „ştiinţific” de origine română. Oare de ce cei care ar trebui să apere interesele adevărului istoric al poporului nostru, cei cărora le plătim salarii – noi cei ce i-am ales să apere şi să protejeze interesele naţiunii noastre, noi care din munca noastră, prin taxele care le plătim, îi ţinem pe ei, pe „ştiinţificii” noştri  la căldură, pe scaune tapisate şi moi – nu îşi fac datoria? Care altul ar fi serviciul  pentru care primesc salariile lunare?

Evenimentele relatate se întind pe aproape cinci secole înainte de invazia romană. Fotografiile sunt luate din Cartea „Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb? – Dan Romalo, ISBN 973-8160-20-0
Majoritatea plăcuţelor publicate în acest capitol sunt luate din cartea domnului inginer Dan Romalo „Cronică apocrifă pe plăci de plumb”, o carte stranie şi tulburătoare, care incită la o re-scriere a istoriei noastre vechi, a originii limbii vorbite de noi, azi.

Vă veţi întreba ce fac rău aceşti „ştiinţifici”?

1.  Totul a început în anul 2.002, când la cel de Al III-lea Congres Internaţional de Dacologie, desfăşurat la Hotelul Intercontinental din Bucureşti, profesorul Augustin Deac vorbea despre nişte tăbliţe de aur de la Sinaia, care ar fi conţinut o istorie veche a poporului nostru dac, tăbliţe de aur care au fost topite din ordinul regelui Carol I, pentru a ajuta astfel, material, la ridicarea castelului Peleş, nu înainte de a fi copiate pe nişte plăci de plumb. Copiile pe plăci de plumb au fost făcute în anul 1.875, la o fabrică de cuie din Sinaia şi au fost depozitate, la început, la mânăstirea Sinaia de unde au fost transportate mai târziu la Bucureşti (vezi www.dacia.org). 

2. Istoria ar fi putut fi uitată ori considerată o simplă poveste, însă la sfârşitul anului 2.003 a fost tipărită, într-un tiraj foarte mic, cartea domnului inginer Dan Romalo „Cronică apocrifă pe plăci de plumb, o carte stranie şi tulburătoare, care incita la o re-scriere a istoriei noastre vechi, a originii limbii vorbite azi de noi. În această carte, domnul Dan Romalo nu numai că prezintă o parte din aceste misterioase plăcuţe de plumb, pe care dânsul le fotografiase prin anii ’40 în subsolurile Muzeului de Antichități din Bucureşti, dar a încercat şi o traducere, o descifrare a lor, deosebit de interesantă şi profesional făcută. Au trebuit să mai treacă 63 de ani pentru ca aceste fascinante plăcuţe de plumb, acoperite cu imagini şi o scriere necunoscută, să vadă lumina tiparului. Şi asta, subliniez din nou, nu datorită unor străluciţi oameni de ştiinţă din institutul unde zăceau, ascunse, prin subsoluri, ci datorită unui om cu bună intenţie, corect, cinstit, un inginer deosebit de educat şi modest, căruia aceste plăcuţe i-au stârnit curiozitatea ştiinţifică. Tot respectul nostru pentru domnia sa.

Plăcuţă de plumb, de la sud de Dunăre, cumpărată de mine de pe Ebay- internet.

3. La numai câteva săptămâni de la apariţia cărţii, pe situl www.dacia.org  este publicată o scurtă istorie a acestor tăbliţe şi…pozele a nu mai puţin de 97 + 4 = 101 tăbliţe de plumb, completate cu unele găsite pe internet (patru la număr) şi cumpărate de mine, Napoleon Săvescu, din New York, de la un bulgar care trăieşte în California, de la cineva din Anglia precum şi de la un alt necunoscut. 

4.  La cel de Al V-lea Congres Internaţional de Dacologie, plăcuţele de plumb au fost prezentate în plen, stârnind curiozitatea ştiinţifică a celor prezenţi. Ba chiar mai mult, împreună cu invitaţi din Italia şi Macedonia, această istorie a poporului nostru Dac, scrisă pe plăcuţe de plumb, a fost prezentată şi într-o emisiune a postului B1TV, la ”Naşul”

5. Cum lucrurile NU mai puteau fi ţinute ascunse, la Academia Română a avut loc, prin anul 2004, o prezentare a acestor plăcuţe, făcută de Aurora Pețan, pe atunci cercetător lingvist la Institutul „Iorgu Iordan”din Bucureşti. Prezentatoarei i-a fost desemnată o cameră mică şi meschină, neaerisită, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei ce au dorit să o asculte şi unde academicianul Vulpe, pe la colţuri, pufnea şi şoptea cui dorea să-l audă, că plăcuţele nu ar fi nimic altceva decât nişte falsuri, în timp ce Marius Sala, preşedintele acestei întâlniri, încerca să INTERZICĂ orice discuţie colaterală pe marginea temei.

6. Intervievată de Horia Ţurcanu, Aurora Petan afirmă cu convingere: „…evenimentele relatate (pe plăcuţele de pumb, n.a.) se întind pe aproape cinci secole înainte de invazia romană… se vorbeşte despre un alfabet necunoscut care pare anterior alfabetului grecesc…. Chiar dacă nu sunt de acord cu interpretarea domnului Romalo, cred că limba în care sunt scrise textele nu este o limbă inventată, ci că a existat cu adevărat, ca limbă vie.”  

Generaţii întregi de studenţi au trecut pe lângă această Cronică Dacică pe plăcuţe de plumb, devenind arheologi şi istorici, însă, precum mentorii lor, nici măcar nu le-au inventariat. Dar este şi mai ciudat faptul că, în timp, numărul plăcuţelor de plumb a început să scadă, fără să se ştie de ce.

Drept urmare, când Dan Romalo s-a adresat Institutului de Arheologie din Bucureşti pentru a-şi completa lucrarea, descoperă cu stupefacţie o dispariţie în masă a plăcuţelor: dânsul găseşte doar 4 piese din cele 500 existente anterior, pentru ca, la o vizită ulterioară, să re-apară aşa, din senin, încă 31 de plăcuţe!    Iată un extras din articolul „Enigma Plăcuţelor Dacice” apărut în ”Gardianul” din 31 mai 2.005: „au reapărut, la fel de misterios cum dispăruseră. Nu se ştie de unde, nu se ştie cum. Ce s-a întâmplat cu restul, unde au ajuns, dacă mai există, nimeni nu poate spune nimic”. 

Sute de figuri pe care şi un elev de liceu le poate recunoaşte ca fiind dacice ne privesc de pe aceste plăcuţe, ele nereuşind însă să-i impresioneze pe „ştiinţifici” căci, dacă i-ar fi impresionat, ar fi trebuit rescrisă istoria noastră care nu începe din anul 106 d.H., anul ocupării parţiale a Daciei de către romani, ci cu multe sute de ani înainte.

Majoritatea pieselor sunt dreptunghiulare, exceptând una rotundă, având dimensiuni între 35 cm  x 25 cm şi 10 cm x 10 cm. Majoritatea par să vorbească de Imperiul Dacic al lui Burebista, folosind un scris continuu, un alfabet chirilic, dar şi latin, împreună cu simboluri necunoscute şi cu ciudate monograme. Se recunosc, cu uşurinţă, cuvinte, nume, antroponime, toponime şi etnonime dacice. 

Strămoşii noştri? Cine sunt ei? Chiar nu avem voie să-i cunoaştem?

Probabil că surpriza cea mai mare a hoţilor a fost faptul că nu se aşteptaseră ca cineva să fi fotografiat plăcuţele prin anii ’40 şi, culmea, să se intereseze acum de ele, ba chiar mai mult, să scrie o carte despre această istorie a poporului nostru dac sintetizată pe acele plăcuţe de plumb. Ce ar mai fi putut spune un hoţ acum decât că acestea sunt nişte obiecte neimportante, nişte falsuri de care nimănui nu trebuie să-i pese.

Nu numai că acum descoperim furtul celor mai multe dintre plăcuţe, dar descoperim că ele nici nu au fost înregistrate ca existând. În felul acesta, numai cine nu vrea nu poate să fure din ele. Starea în care sunt păstrate plăcuţele este deplorabilă şi duce la deprecierea lor. Ce lipsă de profesionalism o fi domnind pe la institut şi de ce? Datoria lucrătorilor de la institut era, fără îndoială, măcar înregistrarea plăcuţelor. Dar atunci când, plătiţi fiind să o facă şi nu o fac, ne gândim la un singur motiv: furtul. 

Vă veţi întreba: ce secret groaznic pentru istoria poporului nostru or fi conţinând acele plăcuţe de plumb, furate dintr-un forum ştiinţific, furt acoperit „ştiinţific” tocmai de cei plătiţi de dumneavoastră să ne protejeze istoria?!

Este vorba de câteva sute de plăcuţe de plumb, absolut fascinante (ne spune acelaşi ziarist Horia Ţurcanu) acoperite în întregime cu imagini şi cu înscrieri într-o limbă necunoscută (o formidabilă epopee imprimată pe suprafaţa metalului cenuşiu: oşti de luptători înarmaţi cu lănci şi scuturi, purtând în frunte stindarde, chipuri de regi şi de zei, cetăţi impresionante, palate şi temple decorate cu însemne heraldice, o lume uluitoare, gravată în plumb cu o migală şi o artă de excepţie. (n.a.). 

Sute de figuri pe care şi un elev de liceu le poate recunoaşte ca fiind dacice ne privesc de pe aceste plăcuţe, ele nereuşind însă să-i impresioneze pe „ştiinţifici” căci, dacă i-ar fi impresionat, ar fi trebuit rescrisă istoria noastră care nu începe din anul 106 d.H., anul ocupării parţiale a Daciei de către romani, ci cu multe sute de ani înainte. 

Plăcuţele descriu cu lux de amănunte o lume dispărută a dacilor, o lume existentă cu sute de ani înaintea sosirii romanilor, descriu strămoşi uitaţi, regi şi luptători, zei şi preoţi, fapte demne de arme şi de neuitat, poate prea demne şi poate prea măreţe pentru a mai fi menţionate de istoria noastră romanofonă.

Plăcuţe ignorate, ”uitate” prin subsolurile Institutului de Arheologie, plăcuţe neînregistrate oficial de oamenii de ştiinţă al sus-numitului institut, plăcuţe de care totuşi TOŢI cei de acolo ştiu şi totuşi nu se miră când se fură din ele!? 

Plăcuţă de plumb găsită şi cumpărată de mine de pe Ebay- internet.
Când Dan Romalo s-a adresat Institutului de Arheologie din Bucureşti pentru a-şi completa lucrarea, descoperă cu stupefacţie o dispariţie în masă a plăcuţelor: dânsul găseşte doar 4 piese din cele 500 existente anterior, pentru ca, la o vizită ulterioară, să re-apară aşa, din senin, încă 31 de plăcuţe!

O dovadă evidentă a relei intenţii, a ignoranţei, a neprofesionalismului este răspunsul dat de Arhe-ologul Ale.VULPE  la întrebările domnului H. Ţurcanu. După doar câteva ore de ”cercetare”, domnul Vulpe ajunge la concluzia total neştiinţifică că aceste plăcuţe sunt falsuri (?!!)…

Trebuie să recunoaştem că este pueril ca, pretinzându-te om de ştiinţă, în numai câteva ore să dai un verdict care, evident, nu are acoperire printr-o cercetare ştiinţifică riguroasă.

O situaţie asemănătoare s-a petrecut nu de mult, cu aceiaşi ”oameni de ştiinţă” care afirmaseră că Dacii nu ar fi fost în stare să prelucreze aurul. Noroc cu lucrătorii Ministerului de Interne care au dovedit că brăţările de aur de la Sarmisegetusa nu sunt falsuri, ci sunt originale. În cazul în care oamenii de ştiinţă ar fi avut dreptate, hoţii brăţărilor de la Sarmisegetusa ar fi fost NEVINOVAŢI.

Nu vi se pare că există o asemănare din acest punct de vedere între deciziile oamenilor de ştiinţă români cu privire la brăţările de aur de la Sarmisegetusa şi plăcuţele de aur-plumb de la Sinaia? Şi totuşi nu toţi oamenii de ştiinţă sunt de acord cu…VULPEA. Domnul Alexandru Suceveanu, director adjunct al Institutului de Arheologie, semnatarul prefeţei cărţii lui Dan Romalo, ”Cronică apocrifă pe plăci de plumb”, consideră că plăcuţele merită să fie studiate….., dar mai târziu, sub presiunea colegilor, se pare că şi-a schimbat atitudinea!   

Figura acestei femei aşezate central cred că am mai întâlnit-o undeva!? Un medalion identic a fost găsit la Sarmisegetusa Regia, unde săpăturile au început prin anii 1.924…. Plăcuța de mai sus a fost găsită în jurul anului 1.874.  Așadar, ea este cu 50 de ani anterioară medalionului de la Sarmisegetusa. Deci este ilogic ca plăcuţa de mai sus să fie un fals.
Acesta este medalionul găsit la Sarmisegetusa Regia, mult după anul 1.924. Ne întrebăm: cum a fost posibil ca „falsificatorul”, prin anii 1.874, să fi ştiut de această figură când ea a fost descoperită de arheologi 50 de ani mai târziu? Atunci cine greşeşte?
Spre necazul ştiinţificilor, ea continuă să apară şi pe alte tăbliţe arătând cine, de fapt, greşeşte.
Să ne aducem doar aminte de povestea brăţărilor de aur de la Sarmisegetusa, considerate multă vreme drept falsuri de „ştiinţificii” noştri.Datorită lucrătorilor Ministerului de Interne, ele s-au dovedit a fi autentic dacice. Astăzi se fac teze de doctorat despre ele. Acum ele nu mai sunt falsuri, ci obiecte de mândrie chiar şi pentru cei ce în urmă cu câţiva ani nu le apreciau.

„Atunci hai să le studiem!”, acesta a fost şi mesajul celui de Al V-lea Congres Internațional de Dacologie din anul 2004. În plenul congresului, Adrian Bucurescu, filolog şi ziarist, a descifrat cu uşurinţă două dintre plăcuţe, arătând şi cheia descifrării lor. Dânsul şi-a continuat munca, aşa cum se poate vedea în paginile publicaţiei ”Dacia Magazin”.Branislav Ştefanovsky, specialist în lingvistică arheologică, a prezentat şi domnia sa traducerea uneia dintre plăcuţe, la acelaşi congres. Mai târziu, şi-a materializat rezultatul cercetărilor într-o carte despre aceste tăbliţe şi despre semnificaţia lor.

Probabil că surpriza cea mai mare a hoţilor a fost faptul că nu se aşteptaseră ca cineva să fi fotografiat plăcuţele prin anii ’40 şi, culmea, să se intereseze acum de ele, ba chiar mai mult, să scrie o carte despre această istorie a poporului nostru dac sintetizată pe acele plăcuţe de plumb.
Plăcuța fotografiată de mine la Mănăstirea Sinaia, septembrie 2.010.

Citirea ei nu este dificilă, ni ne spune pe http://www.ariminia.ro/tablitele/tablitele-de-la-sinaia-i.html

Domnul DOPA(după) CAPO(cap, judecată) DIO (sfânt) ZABELIO AIU (aiu: usturoi, arzător) SOR (soare) SE ZERI (a zări) NA(na: a da, a doborî) GLOTO(gloată) ARMOSO(armată) DAB(cetate, întăritură) SIRMIO DROMIGTO KRO(croi: tăietură, lovitură) MOS(moşi: a lucra ceva încet şi pe ascuns) POL(pol: jumătate dintr-un întreg). TABIO(tabie: cetate) LINA(lina: a potoli, a se adăposti) TO ISO (izi: a mânca) RAGA(rage: a plânge) SIO(sîi: a se teme, a se sfii) O RUSI(roşi) SEGETA(săgeată: copil sărman). BRE! NODE(nodă: genunchi) NOS(nosa: hai! haide!) GEO(giu: vioi) TOE(toi: mulţime, a calma) OSTI(răsărit). SAR MOGA (mogă: om simplu, nepriceput) TO DAB(cetate) SCUT(scuti: a apăra, a ierta) GET. KOS(coş: tabără militară) RASAR(răzare: sclipirea razelor soarelui) M.(mato: conducător) GITIO SATO(saţu: săturare) PO(po: a striga pe cineva). Interior: SLIDO(sladu: produs din care se face berea, gălăgie).

Uneori mă întreb pe bună dreptate: dacă plăcuţele sunt falsuri, aşa cum declară Vulpe, de ce sunt păstrate într-un institut ştiinţific?Oare aş putea şi eu, pentru 100 de ani, să-mi las pantofii la păstrare în institutul lor arheologic minţind că ei aparţin lui Decebal?

De ce nu sunt înregistrate aceste plăcuţe? Mai aveţi şi alte lucruri neînregistrate din care puteţi fura confortabil, domnilor? Cui îi trebuie un fals, dacă este un fals?!    Şi, dacă sunt falsuri, atunci de ce găsim plăcuţe asemănătoare de plumb şi la sudul Dunării? Or fi intrat spionii bulgari în Institutul de Arheologie din Bucureşti, prin subsolurile acestuia, şi au furat plăcuţe de plumb, oricum neînregistrate, iar acum le comercializează pe internet? Ori face mai mult sens că plăcuţe asemănătoare au fost folosite pentru consemnarea momentelor istorice importante, atât de dacii nord-dunăreni cât şi de cei sud-dunăreni, fluviul Dunărea nefiind în acele timpuri graniţa naţiunii noastre, ci axa ei.     Acelaşi inteligent şi spiritual ziarist, Horia Ţurcanu, nu scapă ocazia de a-l întreba pe Vulpe: ”Cum se face că planurile cetăţii Sarmisegetusa se găsesc pe aceste tăbliţe” (ca, de altfel, şi numele cetăţii, n.a.), cetate care a fost descoperită la mult timp după ce tăbliţele zăceau în subsolurile Institutului? Răspunsul lui Vulpe a fost încâlcit, bâlbâit, neverosimil.   

Sigur că reprezentarea cetăţii Sarmisegetusei pe unele din plăcuţe, cu mult timp înainte ca arheologii să descopere acest centru religios, ar fi trebuit să dea de gândit celor care le considerau falsuri. Dar şi mai de neînţeles este faptul că, deşi un templu al lui Burebista, descoperit în anul 1.956, se găseşte reprezentat în detaliu pe aceste plăci de plumb, ele zac de mai mult de 100 de ani prin beciurile Institutului de Arheologie.  

 Sigur că reprezentarea cetăţii Sarmisegetusei pe unele din plăcuţe, cu mult timp înainte ca arheologii să descopere acest centru religios, ar fi trebuit să dea de gândit celor care le considerau falsuri.
Probabil Diegi şi Vezina, judecaţi de Diurpaneus. 

Aceiaşi „ştiinţifici”, Vulpe şi Djuvara, într-o emisiune la TVR Cultural, încercau să ne convingă într-un limbaj „cacofonic” precum că şi tăbliţele de la Tărtăria, conţinând primul mesaj scris din istoria omenirii, ar de fapt un alt fals!  Ele ar fi fost descoperite prin anii 1.950, ne spunea „bătrânul om de ştiinţă africană” „istoricul” Djuvara… În realitate, toată lumea ştie că pe atunci, descoperitorul lor, Vlasa, ar fi trebuit să fie elev la liceu, şi nu arheolog. Domnilor ex-stalinişti, ex-comunişti, mastodonţi ai istoriei şi arheologiei române, tăbliţele de la Tărtăria au fost descoperite în 1.961…. Cât despre datările cu carbon radioactiv făcute în Italia, dovedind faptul că tăbliţele de la Tărtăria sunt vechi de 8.450 de ani, dânşii nu le percep, deoarece nu sunt publicate într-o limbă cunoscută dânşilor, limba română. Domnilor, faptul că aveţi probleme de exprimare gramaticală şi de memorie nu vă dă dreptul să vă jucaţi cu istoria noastră….  

Dar el, Vulpe, nu ezită să-l pun[ la zid pe marele cărturar Nicolae Densuşianu (care a scris ”Dacia Preistorică” – publicată în 1913) şi să-i atace pe toți cei care consideră că „Noi nu suntem urmaşii Romei”. Ele, plăcuţele, vin în contradicţie cu opinia “științificilor “ care, pentru a-și apăra dogma, vor ca plăcuțele să dispară. 

Este o chestiune de bun simţ: una e să falsifici una, două plăcuţe de plumb şi alta e să falsifici 500 de plăcuţe, o bibliotecă întreagă, şi asta nu numai la nordul Dunării, dar şi la sudul ei. 

Considerând că este o crimă să ascunzi pagini din istoria neamului nostru, a poporului nostru Dac, să furi din aceste dovezi, să le doseşti neinventariindu-le, cerem Ministrului Culturii, cerem Procuraturii Române, Ministerului de Interne şi nu în ultimul rând S.R.I-ului să-i cerceteze de urgență pe cei ce se fac vinovaţi de astfel de tâlhării, de furturi din gestiunea avutului naţional şi de comercializarea lor în afara graniţelor României.

Ne întrebăm: ce altceva s-a mai furat şi continuă să se fure din Institutul Arheologic din Bucuresti? Şi cine sunt hoţii?

România este o ţară democrată, cu legi democrate şi, de aceea, aşteptăm cu încredere răspunsul şi deciziile organelor competente.

Arme de luptă şi o figură parcă din istoria Maya ….să fie el chiar ruda  noastră?
Plăcuța fotografiată de mine la Mănăstirea Sinaia, septembrie 2.010. Citirea ei nu este dificilă, ni ne spune pe http://www.ariminia.ro/
tablitele/tablitele-de-la-sinaia-i.html


PUA (a putea) IO AT (at: armăsar) LEU LUE SAMUE (samă) LO ON (on: neam) SONTO (şonta: a schilodi) RIOMUNO (……….)  SO (astfel) NOBALI (nobi-lul) ENO EDO (ede: a judeca) LO PATRA (pătra: a înfăptui).

Adevărul poate ieși la lumină prin continuă și onestă cercetare. Cartea de față este o cărămidă pusă la temelia reconstrucției istoriei noastre străvechi, este baza de pornire și emulație a unui curent colectiv de gândire și acțiune din ce în ce mai larg care să înlocuiască opiniile învechite,  de mult depășite, anacronice.

În locul lor să fie exprimate cu curaj ipoteze noi și certitudini moderne, bazate pe noile descoperiri pluridisciplinare. O asemenea cercetare aprofundată va conduce, în mod cu adevărat științific, la concluzii demne de strămoșii noștri daci și de aportul lor fundamental la întemeierea și înflorirea societății dacice pe care au ridicat-o la valori universale.

DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

  1. Da. E corect ce vad un acest articol.
    Nu numai logica prezentata*, dar si restul informatiilor.
    Iar civilizatia mama a planetei, deci civilizatia zeilor solari (in India numita „SuryaVansha”) din America antica „Maia/Maya” (cuvant dacic, inseamna „mama”, iar mama lui maia/maya e deci bunica, „mamaia”, folosit de daci si azi) e documentat & dovedit deja a fi una si aceeasi civilizatie dacica (,) ca si faraonii (si aia dovediti daci, incl. prin analize ADN/DNA) ai Egiptului.
    Info: http://www.officialhistoryinvestigators.org

    * la fel e prezentata (aici: https://noiarianiidaci.jouwweb.nl/) cu puzderie de dovezi (dar si cu logica) faptul ca statuile dacilor din Vatican sunt FURATE de animalicul Traian din Dacia, si NU „facute de romani dupa daci reali”😉, caci daci „negrii” (vezi statui cu daci „negrii” la Vatican) nu existau, darmai regi (vezi statuie de rege dac cu sigiliul puterii regesti in mana dreapta, ca si alti regi antici daci, ca Ramses 2 etc..) „capturati de Traian in 106 AD”😉, singurul rege in acel razboi atunci fiind Decebal, sinucis deja in Dacia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here