Demisie în lacrimi: „Regret enorm că nu am putut să livrez Brexit”

afp.com

Premierul britanic Theresa May, în vârstă de 62 de ani, și-a anunțat vineri demisia într-un discurs emoționant, punând capăt unui mandat de 3 ani – perpetuând, astfel, criza constantă asupra Brexit-ului. Aceasta a anunțat că va demisiona din funcția de lider al Partidului Conservator începând cu data de 7 iunie.

Anunțul are loc pe fondul respingerii de către propriul partid a noului plan de ieșire din UE. May a mai spus că imediat după demisie va începe cursa internă pentru un nou lider al partidului de guvernământ.

„Regret enorm că nu am putut să livrez Brexit. Succesorul meu va trebui să obțină un consens”, a declarat May, transmite AFP.

Theresa May va deveni unul dintre miniștrii de primă generație care au servit în guvern pentru cea mai scurtă și cea mai haotică perioadă din istoria politică modernă a țării după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Cu toate acestea, este puțin probabil ca Theresa May să i se alăture lui Margaret Thatcher în analele liderilor care și-au lăsat amprenta. Cel puțin nu așa cum ar fi sperat atunci când a ajuns în Downing Street, în iulie 2016.

Împinsă într-un spectacol umilitor de a-și anunța plecarea din funcție, aceasta a declarat: „Voi renunța în scurt timp la slujba care a reprezentat onoarea vieții mele – a doua femeie prim-ministru, dar cu siguranță nu ultima”.

Plecarea lui May va aprofunda criza Brexit-ului deoarece un nou lider va dori probabil o despărțire decisivă, sporind șansele unei confruntări cu Uniunea Europeană și a unor potențiale alegeri parlamentare imprevizibile.

Boris Johnson, în fața campaniei oficiale Brexit în 2016, este favorit pentru a-i succeda lui May. Secretarul de mediu Michael Gove, fostul lider al Camerei Comunelor Andrea Leadsom și secretarul de externe Jeremy Hunt au fiecare un procent de probabilitate de 7%.

Secretarul de Apărare, Penny Mordaunt, și Secretarul de Dezvoltare Internațională, Rory Stewart, au câte 4% șanse, în timp ce secretarul de interne, Sajid Javid, are o șansă de 3%.

1 COMENTARIU

  1. Babeto, nu te mai vaicari degeaba !
    Ai nimerit pe acolo, fix ca si altii/altele, degeaba.
    Ai vrut si tu sa fii „DOAMNA DE FIER”. Ai fost ceva plumbuit/terminat.
    Multe cutre se vor a fi „FETI-FRUMOSI !
    Uitati-va la noi, …pe la Bucuresti,,… alte cutre !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here