Dăncilă aruncă în aer relaţiile internaţionale. ,,Doamna Dăncilă încearcă să joace un joc pe care nu îl poate juca’’

foto economica.net

După ce premierul Viorica Dăncilă a anunţat, în cadrul unei vizite private în Statele Unite, că ambasada României în Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim, regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a decis să anuleze vizita în România, programată să înceapă luni, a anunţat Casa Regală a Iordaniei.

,,Decizia a venit în semn de solidaritate cu Ierusalimul, ca urmare a declarațiilor de duminică ale premierului Viorica Dăncilă cu privire la intențiile de a muta ambasada la Ierusalim”, se arată în comunicatul oficial transmis de kingabdullah.jo.

În acelaşi timp, guvernele Iordaniei și României urmau să semneze un acord, două memorandumuri de înțelegere și un program de cooperare, în timp ce se dorea organizarea unui forum de afaceri iordanian-român, cu participarea sectorului privat, între reprezentanți ai celor două țări, se mai arată în comunicat.

Aşa cum era de aşteptat, declarațiile Vioricăi Dăncilă au generat un val de repercusiuni cu caracter diplomatic la adresa României. Ambasadorul Palestinei în România, Fuad Kokaly, a declarat că ,,Dăncilă va distruge speranța ca România să devină membră în Consiliul de Securitate al ONU”.

,,Cred că efectele se simt de azi, dar nu este vorba numai de palestinieni, e vorba și de toți arabii. Nu vor accepta un astfel de pas. După cum știți, susținem România pentru că țara dumneavoastră este candidată la Consiliul ONU. Am promis României să o susținem pentru a obține un mandat. Cred că Dăncilă va distruge speranţa ca România să devină membră a Consiliului de Securitate”, a declarat ambasadorul Fuad Kokaly, pentru Realitatea TV.

,,Doamna Dăncilă încearcă să joace un joc pe care nu îl poate juca”

Potrivit acestuia, declaraţia premierului Viorica Dăncilă nu reprezintă poziția României și, de asemenea, contravine normelor internaționale și dreptului internațional și este o problemă sensibilă pentru arabi, musulmani și creștini, potrivit Realitatea TV.

,,Doamna Dăncilă încearcă să joace un joc pe care nu îl poate juca. Este vorba de campania electorală din Israel, vrea să îl susțină pe Netanyahu. România respectă încă dreptul internațional și soluția celor „două state” și susține poziția UE, mai ales că deține în prezent președinția Consiliului UE și va păstra promisiunile făcute anterior. România va continua să respecte poziția UE și dreptul internaţional și crede în soluţia celor două state, iar statutul Ierusalimului este în curs de negociere. România încearcă să joace un rol pentru a duce israelienii la negocieri”, a mai spus oficialul arab.

O reactie foarte dura a venit si din partea fostului ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Finlanda şi Estonia, Catalin Avramescu. Fostul sef al Cancelariei presedintelui Traian Basescu, sustine, intr-o postare pe contul personal de Facebook, ca declaratiile Vioricai Dancila sunt ,,de o stupiditate maxima”.

,,Declarații de o stupiditate maximă ale analfabetei Viorica Dăncilă.
A decis să mute ambasada României la Ierusalim. Dar nu are atribuții, pentru că o ambasadă se înființează prin decret prezidențial, iar numirea unui ambasador este decisă tot de Președintele României.
Individa asta știe măcar să citească de pe o hârtie care i se pune în față?”, a scris, luni, Catalin Avramescu, pe Facebook.

Iohannis: ,, Demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranţă în domeniul politicii externe”

Administraţia Prezidenţială a transmis, duminică, prin intermediul unui comunicat de presă, că preşedintele Klaus Iohannis consideră că, prin declaraţiile făcute, prim-ministrul Viorica Dăncilă ,,demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranţă în domeniul politicii externe”.

,,Preşedintele României, Klaus Iohannis, consideră că, prin declaraţiile susţinute astăzi referitoare la mutarea Ambasadei României la Ierusalim, prim-ministrul Viorica Dăncilă demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranţă în domeniul politicii externe şi în ceea ce priveşte luarea unor decizii importante ale statului român. Din dorinţa de a-şi revendica o decizie care nu aparţine doar Guvernului României, aşa cum doreşte să lase impresia, prim-ministrul Viorica Dăncilă se grăbeşte să facă anunţuri publice fără să existe o decizie în acest sens”, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Amintim că decizia finală aparține președintelui României, care este, potrivit Constituției, titular al deciziilor de politică externă a României și reprezentant al țării noastre în plan extern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here