Dacia lui Regalian

columna

Nemaisuportând exploatarea sângeroasă, abuzurile funcţionarilor, corupţia etc., din vremea împărăţirii lui Gallienus (253 – 268), în toamna / iarna anului 257 d. H. dacii din provinciile dunărene, Pannonia, Dacia (Traiană) şi Moesia, s-au răsculat. În fruntea răsculaţilor a trecut chiar guvernatorul Pannoniei, Ingenuus, un destoinic general şi om politic, avându-şi obârşiile între răsculaţi.

În „capitala”, Sirmium (azi Sremska Mitrovica – Iugoslavia), Ingenuus s-a declarat împărat al Dacilor din Valea Dunării. În primăvara anului 258 d. H., împotriva răsculaţilor a pornit prompt împăratul Gallienus cu trupele de represiune. Printre comandanţii cavaleriei, participanţi la înăbuşirea în sânge a răsculaţilor, se afla şi dacul Marcus Acilius Aureolus. Ingenuus moare în bătălia pentru independenţă de la Mursa (azi, Osjek-Croaţia). Gallienus îşi arată neasemuita-i cruzime faţă de Dacii răsculaţi, îndeosebi faţă de cei din Moesia, ordonând şi condamnarea la moarte a rudelor insurgenţilor, ceea ce a stârnit mari nemulţumiri în rândurile armati imperiale, aceasta având majoritatea comandanţilor ridicaţi dintre Daci, cât şi o mare preponderenţă dacică între războinicii de rând. Spre a diminua tensiunea acumulată în rândurile militarilor daci, către sfârşitul primăverii anului 258, Gallienus a fost nevoit să numească în funcţia de comandant suprem al armatelor dunăreano-balcanice pe generalul Regalian.

Documentele ni-l arată pe Regalian drept comandantul forţelor armate din ducatul Illyriei, sintagmă prin care erau desemnate provinciile romane din spaţiul pelasgo-daco-thracic: Thracia, Moesia, Dacia (Dacia lui Decebal ), Dalmaţia şi Pannonia – «…dux factus est et dux totius Illyrici. Habet in potestatem Thracios, Moesos, Dalmatos, Pannonios, Dacos exercitus.».

 Regalian – aidoma străbunului său, regele-erou de la Sarmisegetusa, Decebal – s-a evidenţiat ca mare strateg; în Scriptores Historiae Augustae, istoricul Trebellio Pollio, subliniază că Regalian «totdeauna a fost un bărbat priceput în treburile militare» / «vir in re militari semper probatus»; «a purtat cu vitejie multe lupte împotriva Sarmaţilor» / «hic tamen multa fortiter contra Sarmatas gessit»; «se spune că el era de neam dacic, fiind chiar rudă cu însuşi Decebal» / «…gentis Daciae, Decibali ipsius, ut fertur, adfinis»; «…ceea ce arată că era demn de a împărăţi» / «…quod dignus videretur imperio».

La 21 iunie 258, o dată cu intrarea în sacra săptămână a războinicilor Zalmoxianismului, a celor cu ştiinţa de a se face nemuritori, Dacii s-au hotărât să continue lupta declanşată sub conducerea lui Ingenuus împotriva imperiului roman; Regalian şi armatele de sub comanda sa au fraternizat cu poporul revoltat de masacrele ordonate, dirijate de Gallienus îndeosebi în rândurile populaţiilor Dace din Moesia, declarând independenţa tuturor pământurilor strămoşeşti, declarând Statul independent al Daciei.

Istorici contemporani lui Regalian  cât si lui Gallienus afirmă că provinciile imperiului roman: „Pannonia Superior / Inferior, Dacia (Traiană) / Daciile, Moesia Superior / Inferior, Dardania, Dalmaţia / Illyria, Scythia Minor / Major, Macedonia, Thracia s-au unit, rupându-se – printr-o serie de lupte / războaie – de Imperiul Roman. La ele s-a alăturat şi Dacia-Costoboceană / Carpo-Dacia, sau Dacia Liberă, şi au întemeiat statul independent al Daciei.

Dintre istoricii contemporani evenimentului amintim : atenianul Dexip (210 – 280 d. H., în Sciticele, lucrare abordând evenimentele dintre anii 238 şi 268), cât şi istoricii secolelor următoare – Eutropius (autor, în anul 359 d. H., al celebrei istorii, Breviarium ab Urbe condita / Scurtă istorie de la întemeierea Romei ), Sextus Aurelius Victor (autor, în anul 360, al lucrării Caesares / Despre împăraţi), Rufius Festus (care scrie – pus de împăratul Valens – în anul 372, Breviarium rerum gestarum Populi Romani / Scurtă istorie a Poporului Roman), Aelius Spartianus, Aelius Lampridius, Iulius Capitolinus, Vulcacius Gallicanus, Trebellio Pollio, Flavius Vopiscus (scriptores Historiae Augustae, din orizontul anului 394 d. H.), Zosimos ş. a.

Sa nu uitam a mentiona ca Dacia-Costoboceană / Carpo-Dacia, sau Dacia Liberă avea teritoriile necucerite de Romani din statul Daciei lui Decebal, de la Pădurea Hercinică, Vistula Mijlocie, până la Pripet şi Nipru şi nord-vestul Mării Getice / Negre. Imediat după dispariţia regelui-erou Decebal, aceste teritorii s-au constituit într-un stat liber, sub conducerea regelui Pieporu / Pieporus şi a urmaşilor acestuia formand dinastia Pieporilor.

Independenţa Daciei a fost magistral apărata de Regalian, acesta dovedindu-se a fi unul dintre cei mai mari strategi ai timpului său. Mai întâi şi-a asigurat alianţe trainice la hotarele de nord-vest, de nord şi de est ale Daciei, cu Goţii, cu Gepizii, cu Herulii, cu Tervingii ş. a., neamuri mereu pregătite pentru o invazie dirijată de războinicii lui Regalian în provinciile Imperiului Roman situate la graniţele cu Dacia;  în sud, sud-vest şi vest: în Bittinia (provincie cu amestec de populaţii, cu multe „cuiburi ale trădării”, chiar dacă avea aproape 50 la sută elemente dacice , în Pont, în Achaia / Grecia, în Noricum etc.; apoi, a coordonat / sincronizat răscularea altor ţări / provincii din Imperiul Roman, ca Raetia, Gallia, Britannia, Egipt etc., încât puterea armatelor imperial-romane să nu se poată concentra asupra statului independent al Daciei.

Statul Independent al Daciei sub Regalian (258 – 268 / 270), cu capitala la Sarmisegetusa, a avut monedă proprie, regalianul de argint –prima monedă naţională a Dacilor uniţi şi liberi, cu numele conducătorului lor: «IMP. C. P. C. REGALIANU…» / «REGALIAN…» –, scris intr-o limbă bine cristalizată, daco-arhaică.

Despre independenţa Daciei aduce mărturie peste milenii şi realitatea arheologică din centrul financiar, religios şi legislativ, Sarmizegetusa / fosta Ulpia Traiana Sarmizegetusa, noua capitala a lui Regalian; ultimele monede ale Romei aflate în circuit aici au fost emise în vremea lui Gallienus, înainte de anul 258 d. H., anul independenţei Daciei, anul în care regalianul de argint a înlăturat denarul Romei. Si istoricul american, Paul MacKendrick, în lucrarea Pietrele Dacilor vorbesc (1975 / 1978), certifică: în Sarmizegetusa / Ulpia Traiana Sarmizegetusa, «ultimele monede (romane) poartă efigia lui Gallienus».

După un deceniu de războire fără succes cu împăratul/regele Dacilor, în anul 267, împăratul Gallienus mobilizase trupe importante – sub comanda generalilor Marcianus, Cleodamus, Athenaeus, Aureolus, Dexip (istoricul / comandantul Atenei), Claudius ş. a., în provinciile Imperiului Roman de la graniţa de sud a Daciei, în Pont, în Bithynia, în Phrigia, în Achaia / Grecia, Tesalia, în Epir, cu intenţia de a da bătălia decisivă. Regalian, bun cunoscător al realităţilor militare romane de la graniţele de sud ale Daciei, a dirijat în respectivele provincii ale Imperiului Roman o puternică „invazie” a neamurilor nord-pontice: Goţi (Ostrogoţi, Vizigoţi), Tervingi, Greutungi, Gepizi, Heruli, Peuci ş. a., neamuri îndemnate – după cum spun cronicile – «la prada / devastarea Imperiului Roman». Devastările au început din provincia Pont şi au fost frânate / stăvilite abia în Achaia / Ellada (Grecia), în Tesalia şi în Epir; Herulii au asediat Atena; după relatarea, din Istoria bisericească, a lui Euagrios, Dexip, „generalul” / istoricul (autorul Sciticelor), în anul 267, «a adunat în jurul său două mii de bărbaţi spre a înfrunta atacul Herulilor asupra Atenei», rezistând până în primăvara / vara anului 268, când Gallienus a venit în ajutorul Atenei, în fruntea unei puternice armate, respingând şi urmărind pe invadatori, pe teritoriul Daciei, în provincia Thracia, până la râul Nestos / Mesta, unde s-a dat bătălia decisivă cu Herulii; Gallienus a ieşit biruitor în bătălia de pe râul Nestos, luând prizonier chiar pe regele herul, Naulobatus; dar încălcarea hotarelor Daciei a declanşat furia Dacilor din Thracia împotrivă-i, obligându-l „să plece în Italia”. În vara anului 268 d. H., împăratul Gallienus, văzând zădărnicia luptelor sale de a reintegra Dacia între fostele hotare ale Imperiului Roman, a recurs la o  soluţie mişelească, aranj^nd uciderea lui Regalian; criminalii plătiţi de împăratul roman Gallienus au reuşit să pătrundă în tabăra împăratului dac, Regalian, imediat după răsunătoarea-i victorie împotriva Sarmaţilor / Roxolanilor – ce fuseseră anihilaţi la hotarul de nord al Pannoniei. Complotiştii lui Gallienus reuşesc să-l ucidă pe Regalian prin august 268. Moartea lui Regalian a indignat întreaga Dacie. Reacţia fidelilor cavaleri daci ai Zalmoxianismului a fost de maximă promptitudine, la scurt timp fiind ucis şi împăratul roman Gallienus.

SULPICIA DRYANTILLA / DRUANŢILĂ (268 – 270)

 În Imperiul Roman, moartea lui Gallienus a declanşat „războialele civile” pentru tronul Romei. În Dacia, conducerea statului a fost luată de soţia lui Regalian, împărăteasa Sulpicia Druantilla / Druanţilă (268 – 270 d. H.), prilej cu care bate propria-i monedă. Noua Împărăteasa  a Daciei, şi generalii fideli din armatele lui Regalian, au mobilizat în Dacia de Est peste 320.000 de războinici – după cum relevă Scriptores Historiae Augustae (cf. Fontes, II, 105), pentru a da lovitura de graţie Imperiului Roman. La această putere armată a Daciei au fost asociate neamurile dintre Nipru, Marea Masagetilor / Azov şi din Crimeea: Goţii, Herulii ş. a. Campania împotriva Imperiului Roman s-a dezlănţuit în iarna / primăvara anului 269 d. H.  Referindu-se la această campanie a Dacilor, istoricul Zosimos subliniază: «Dacii se uniră cu Herulii, cu Peucii şi cu Goţii şi, adunându-se lângă fluviul Tyras / Nistru, care se varsă în Pont, construiră şase mii de corăbii; îmbarcând în ele 320.000 de oameni, porniră pe mare (…), având vântul dinspre spatele corăbiilor» până la „strâmtoarea Propontidei”. Desigur, o asemenea dezlănţuire de forţe a avut menirea de a intimida orice încercare a Romei de a supune Dacia .

În anul 270, Aurelian, dac la origine, a devenit împăratul Daciei; putin mai t^rziu dar în acelaşi an ajunge însa şi în multvisatu-i tron împărătesc de la Roma. Dacia se reintegrează Imperiului Roman, în baza Legământului de la Aquileia (legământ făcut lângă Aquileia) – respectat în mai mică ori în mai mare măsură până după împăratul dac de Constantinopol, Focas  (602 – 610). Aşadar, în anul 270 d. H., sub împăratul Aurelian, în Imperiul Roman a avut loc un mare eveniment: DACIA RESTITUTA…dar nu pentru mult timp, caci, un an mai t^rziu la 271 oficial Aurelian va retrage administratia romana din Dacia.

În acest sens – pentru anul 270 – grăieşte şi Istoria contemporană a lui Zosimos: «După ce-şi întări domnia, Aurelian plecă din Roma şi înaintă spre Aquileia; iar de acolo a pornit-o spre Pannonia, căci aflase…» că războinicii, considerând că a trădat Sarmisegetusa, trecând de partea Romei, «îl vor ataca»; Zosimos spune că s-a desfăşurat chiar o bătălie «nedecisă»; «venind noaptea, această împrejurare a făcut că ambele părţi s-au pretins biruitoare»; «la ivirea zorilor au trimis soli ca să trateze pacea» (Fontes, II, 307).

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here