Cros de Ziua Mondială a Inimii în Parcul Tineretului

Sursă foto: bucurestitv.net

Iniţiată în 2000, Ziua Mondială a Inimii (ZMI) este celebrată în fiecare 29 septembrie, iar Crosul românesc aferent se organizează în duminica proximă (în 2019 chiar pe 29, cum se cuvine unei ediţii jubiliare !), precizază, într-un comunicat de presă, Institutul Naţional de Sănătate Publică.

ZMI 2019 focalizează pe faptul că „INIMA MEA, INIMA TA, TOATE INIMILE NOASTRE MERITĂ ATENŢIE ŞI PROTECŢIE”, având ca scop conştientizarea efectelor benefice pentru sănătatea inimii a stilului de viaţă favorabil inimii, incluzând desigur mişcarea pentru sănătate dar şi trăirile mai senine, mai generoase, mai optimiste, mai solidare cu toţi semenii noştri începând cu cei mici sau defavorizaţi.

După expresia Federaţiei Mondiale a Inimii, EROII INIMII din toate ţările globului provoacă pe 29 septembrie indivizii, comunităţile şi organizaţiile să-şi asume câteva promisiuni pentru sănătate şi viaţă:

– angajarea copiilor noştri la o viaţă mai activă fizic – ruptă de vraja ecranelor ce folosite abuziv (digimania) poate fi dezastruoasă pentru minte şi inimă;
– angajarea familiilor noastre în a găti şi mânca mai sănătos;
– angajarea mai activă a personalului medical în combaterea fumatului la pacienţi şi aparţinători;
– angajarea decidenţilor în sprijinirea politicilor globale pro-sanitate-cordis;
– angajarea patronatelor în asumarea unor măsuri favorabile sănătăţii inimii la locurile de muncă.

Ca mişcare pentru sănătate, Societatea Europeană de Cardiologie recomandă 30 minute de mişcare cu ritm/intensitate moderate, în cele mai multe zile ale săptămânii, dacă se poate zilnic, pentru a ne menţine forma fizică şi mentală şi a trăi mai mult în condiţii de împlinire şi demnitate socială.

Ediţia 20 a Crosului Inimilor de pretutindeni reprezintă un mic pas (dar alergător !) către o Românie înseninată încă pe durata vieţilor noastre fiind organizată de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) – Centrul Regional Bucureşti şi de Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie (ASEF), cu contribuţia Asociaţiei Mens Cordis.

Start/stopul pe genuri şi vârste are loc într-un punct pe marginea lacului Tineretului (vis’a’vis de Cafeneaua Actorilor peste braţul de lac, lângă chioşcul de îngheţată Betty Ice), cu înscrierea circa 30 minute înainte de ora 13.00.

Îi aşteptăm în primul rând pe cei încă sedentari la o alergare pe care o dorim începutul unei mişcări sistematice pentru sănătate.

În ambianţa Crosului, voluntarii noştri vor oferi publicului măsurări de tensiune arterială, de greutate şi procentaj de grăsime corporală, iar cei interesaţi vor primi consiliere cardio-preventivă calificată. Vor fi desigur şi premii „bune pentru sănătate” oferite de ASEF celor mai merituoşi la alergare, dar distribuţia de materiale educative şi mici surprize va viza toată participarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here