Costul catastrofelor naturale la nivelul planetei aproape s-a triplat în ultimii 20 de ani

1
foto: youtube

Potrivit unui raport al ONU dat publicității la 10 octombrie, costul catastrofelor provocate de încălzirea climei a ajuns, în perioada 1998-2017, la 2.900 miliarde de dolari. Statele Unite, China și Japonia sunt țările care au plătit cel mai consistent tribut.

În perioada 1998-2017, costul distrugerilor provocate de ansamblul calamităților a ajuns la 2.900 miliarde de dolari. 77% din aceste pierderi au fost cauzate de condițiile meteorologice extreme ce s-au multiplicat în urma încălzirii climei pe planeta noastră, subliniază Biroul Națiunilor Unite pentru reducerea riscurilor de catastrofe naturale (UNISDR), cu sediul la Geneva. «Constatăm», a declarat directorul UNISDR, Ricardo Mena, «că schimbările de climă joacă un rol din ce în ce mai important în multiplicarea, în lume, a pierderilor cauzate de catastrofe naturale care, din păcate, vor deveni mai numeroase în viitor».

SUA, China și Japonia – cel mai grav afectate

Încălzirea, avertizează UNISDR în raportul său, mărește frecvența și gravitatea fenomenelor meteorologice extreme care vor continua să afecteze dezvoltarea economică durabilă. Catastrofele legate de schimbările de climă au reprezentat în jur de 90% din cele 7.255 catastrofe majore survenite în perioada 1998-2017 (în cea mai mare parte inundații și furtuni). Cele mai mari pierderi s-au înregistrat în Statele Unite (945 miliarde de dolari), în China (492 miliarde) și în Japonia (376 miliarde). De relevat, de asemenea, că în ultimele două decenii, catastrofele naturale au provocat 1,3 milioane morți și 4,4 miliarde de răniți, sinistrați și refugiați. Mai bine de jumătate din decese au fost cauzate de 563 seisme și tsunami.

1 COMENTARIU

  1. VRE.M.EA. Mâinile verzi ale Lui Hristos si Elia; W.EA.THE.R. Jesus Christ and Elijah Tishbite in white and red; CU.TREMUR. Tremur de la cuie; EA.R.TH.QUAKE. The quake of Jesus Christ and Elijah Tishbite in red. Secularizarea, hule zilnice împotriva Lui Dumnezeu și Sfinților Lui, lipsa rugăciunilor zilnice, avariția, lăcomia, hoția, corupția, prostițuția, pornografia, căsătoria legală între persoane de același sex, LGBT etc. D-aia e vremea așa și d-aia sunt cutremure!

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm scrie un cometariu
Te rugăm introdu numele tău