Românii, îngrijorați de corupție, situația economică și direcția greșită a țării

Comparația direcției în care se îndreaptă România și U.E.

Conform ultimului sondaj de opinie publică la nivel național, marea majoritate a populației crede că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce peste jumătate dintre cei intervievați consideră că direcția în care se îndreaptă Europa este bună.

Cea mai mare parte a românilor apreciază ca fiind rea sau foarte rea atât situația economică actuală a țării, cât și cea din sistemul de sănătate și din cel educațional. Pe primul loc în topul îngrijorărilor cu privire la situația României se găsește nivelul corupției. Instituția internă în care românii au cea mai mare încredere este Armata, în timp ce NATO este instituția internațională care se bucură de cel mai ridicat nivel de încredere.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research, la comanda LARICS, din cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române.

Peste trei sferturi dintre români (76,4%) cred că țara se îndreaptă  
într-o direcție greșită

În același timp, doar 18,5% sunt de părere că lucrurile merg într-o direcție bună. 5,1% nu știu sau nu răspund. Procentul celor pesimiști cu privire la direcția țării este în creștere față de sondajele precedente, realizate de Inscop Research la comanda Fundatiei Konrad Adenauer (72,8% în martie 2019, 71,6% în ianuarie 2019, 73,4% în noiembrie 2018).

Peste jumătate dintre respondenți (54,7%) sunt de părere că Europa se 
îndreaptă într-o direcție bună, în timp ce 30,6% apreciază că Europa merge în direcția greșită. Procentul non-răspunsurilor este de 14,8%. Față de lunile anterioare, se menține tendința de creștere a optimismului cu privire la direcția în care se îndreaptă lucrurile în Europa, respectiv de scădere a pesimismului. Astfel, procentul celor care cred că Europa se îndreaptă în direcția bună a crescut gradual de la 41,2%  în noiembrie 2018 la 46,7% în martie 2019, depășind 50% în sondajul curent.

Majoritatea românilor apreciază ca fiind rea sau foarte rea atât situația economică actuală a României (76%), cât și situația din sistemul educațional (78,3%) sau cea din sistemul de sănătate (83%). Puțin peste jumătate dintre români (51%) consideră că situația securității României este foarte bună  sau bună, 38% că este rea sau foarte rea, în timp ce 11% nu știu sau nu răspund. 54,3% evaluează siguranța personală și a familiei ca fiind bună și  
foarte bună, iar aproximativ 40% ca fiind rea sau foarte rea.

Principalele îngrijorări ale românilor

În topul îngrijorărilor legate de situația României se numără: nivelul corupției (84,2% dintre respondenți se declară mult sau foarte mult  
îngrijorați de acest aspect), diferențele dintre oamenii bogați și oamenii săraci (73,7%), degradarea mediului înconjurător (72,2%), starea economiei naționale (70,6%), posibilitatea unui conflict armat în zonă (44%).

Puțin peste jumătate (51,8%) dintre respondenți apreciază că situaţia  
financiară actuală a familiei lor este bună sau foarte bună. 40,7%  
sunt de părere că situația financiară a familiei lor este proastă,  
3,2% foarte proastă, în timp ce 4,3% nu știu sau nu răspund.

Instituțiile care beneficiază de încrederea românilor

Armata este instituția internă în care românii au cel mai ridicat nivel de încredere, 67,9% declarând că au încredere mare și foarte mare în această instituție (față de 68,1% în martie, respectiv 64,1% în luna ianuarie). Urmează Biserica cu 56,8% (55,1% în martie 2019, respectiv 54,5% în luna ianuarie), Academia Romana cu 45,5% (instituție măsurată pentru prima oară) și Poliția cu 41,6% (43,2% în martie, respectiv 41,2% în ianuarie). 41,2% dintre români au încredere multă și foarte multă Președinție (față de 38,2%în martie, respectiv 39,1% în ianuarie). În presă își exprimă încrederea 27,3% dintre cei intervievați (față de 29,2% în martie, 27,7% în ianuarie).

Pe următoarele poziții se situează Curtea Constituțională cu 22,7% (față  
de 21,9% în martie, 18,4% în ianuarie) și Guvernul cu 12,4% (față de 13,8% în martie, 12,8% în ianuarie). Clasamentul încrederii în instituțiile interne este încheiat de partidele politice, cu 8,9% încredere multă și foarte multă (față de 11,3% în martie, 11,8% în ianuarie) și Parlament, cu 9,8% încredere multă și foarte multă (față de 11,2% în martie, 9,8% în ianuarie). â

Pe prima poziție în topul încrederii în instituțiile internaționale se situează NATO, cu 56,1% încredere multă și foarte multă (față de 52,4% în martie, 49,9% în ianuarie), urmat de Uniunea Europeana (UE) cu 55,3% (față de 49,6% în martie, 47,8% în ianuarie) și ONU cu 52,5%.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here