Consiliul din Bristol a votat interzicerea mașinilor diesel în oraș

foto hepta.ro

Beatrice Spătaru (gds.ro)

Bristol va deveni primul oraș din Marea Britanie care va interzice mașinile diesel, ca parte a unui plan de acțiune pentru diminuarea nivelului de poluare a aerului, scrie The Guardian.

Consiliul orașului a votat marți, după o serie de consultații publice, impunerea unei interdicții totale pentru mașinile private diesel, în timpul zilei, în centrul orașului. Schema necesită acum aprobarea guvernului, urmând să fie implementată în 2021.

Bristol este unul dintre orașele în care nivelul de poluare al aerului atinge cote ilegale, din cauza traficului. Guvernul Marii Britanii a primit ordine din partea tribunalelor să găsească soluții pentru gestionarea acestei probleme, în cel mai scurt timp posibil. Zona centrală din Bristol în care mașinile private pe diesel nu vor putea circula între orele 7 am-3 pm include părți din M32, orașul vechi, Redcliffe, Spike Island, Harbourside și o parte din Hotwells.

Conform noului plan, toate vehiculele, cu excepția taxiurilor și a serviciilor de urgențe, vor primi amenzi dacă intră în zonele interzise, în timp ce vehiculele comerciale vor fi nevoite să plătească taxe pentru a intra în zonă. Consiliul a adoptat un plan-schiță, însă detaliile urmează încă să fie stabilite.

De mult timp Bristol are probleme cu calitatea aerului, mai ales din cauza nivelului mare de NO2 eliberat de mașinile pe diesel. Este unul dintre orașele în care nivelul legal de toxicitate al aerului este depășit.

Poluarea aerului din Marea Britanie cauzează aproximativ 23.500 de decese premature.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here