Ciamba, intalnire cu negociatorul-șef al Uniunii Europene privind Brexit, Michel Barnier

Ministrul afacerilor europene, George Ciamba, s-a intalnit, joi, la București, cu negociatorul-șef al Uniunii Europene privind Brexit, Michel Barnier. Cei doi înalți oficiali au analizat stadiul actual al procesului Brexit, cu 15 zile înainte de data preconizată a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Intrevederea are loc in contextul celor mai recente evoluții marcate de rezultatul negativ al votului din Parlamentul britanic pe marginea Acordului de retragere, potrivit unui comunicat transmis de MAE.

Demnitarul roman a adus în atenția negociatorului-șef al UE importanța asigurării drepturilor cetățenilor români din Marea Britanie, în contextul unui Brexit fără acord.

Cei doi demnitari au subliniat că Uniunea Europeană a depus toate eforturile posibile pentru încheierea la timp a Acordului de retragere, precizând că, la acest moment, așteaptă propuneri concrete din partea Guvernului și Parlamentului Marii Britanii cu privire la planurile pe care aceasta le are în vedere pentru depășirea actualului impas. Cei doi oficiali au reiterat poziția comună a UE conform căreia Acordul de retragere negociat reprezintă singurul acord posibil și cel mai bun instrument pentru limitarea impactului generat de procesul Brexit.

Ministrul George Ciamba a precizat că riscul unei ieșiri dezordonate a Marii Britanii din UE, fără un acord la 29 martie 2019, este din ce în ce mai ridicat, deși niciuna din părți nu își dorește concretizarea acestuia.

În acest sens, oficialul român a arătat că este esențială avansarea de o manieră accelerată în ceea ce privește adoptarea tuturor măsurilor de contingență, de către Uniunea Europeană, dar și de către statele membre, pentru a asigura că acestea sunt pregătite pentru orice scenariu.

Ministrul a precizat că o eventuală prelungire a termenului de retragere poate fi luată în considerare de către Consiliul European, în urma unei solicitări oficiale primite din partea Guvernului britanic.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here